Zidul propriu…

Construim spre viitor un zid imens

Ce ne veghează dur, necontenit

C-o pânză trainică țesută dens

Acoperind curajul trist și gârbovit.

Piatră cu piatră facem o povară

Asurzitoare, chiar lipsită de lumină

Stingând abrupt o vlăguită pară

De speranță șifonată sau străină.

De veacuri este-n sânge temelia

Străbună a zidului milos și derutat

Ce poate opri din goană herghelia

De visuri izgonite și chin nedărâmat.

Se oprește-n piatră dârză rațiunea

Pentru a ofta lung, cumplit și amărât

Că a lăsat ușor să plece obțiunea

De-a face praf din zidul cel urât.

Sursă imagine: oboi.ws