Zidul propriu…

Construim spre viitor un zid imens

Ce ne veghează dur, necontenit

C-o pânză trainică țesută dens

Acoperind curajul trist și gârbovit.

Piatră cu piatră facem o povară

Asurzitoare, chiar lipsită de lumină

Stingând abrupt o vlăguită pară

De speranță șifonată sau străină.

De veacuri este-n sânge temelia

Străbună a zidului milos și derutat

Ce poate opri din goană herghelia

De visuri izgonite și chin nedărâmat.

Se oprește-n piatră dârză rațiunea

Pentru a ofta lung, cumplit și amărât

Că a lăsat ușor să plece obțiunea

De-a face praf din zidul cel urât.

Sursă imagine: oboi.ws

4 comentarii

  1. Florin spune:

    Iar pesimista – zidul spre viitor nu este imens, nu ne acopera. Prostia sigur pierde, batalia e doar pentru scor. Mobilizati-i pe cei din jurul dvs. sa nu uite de vot.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Aila spune:

    Îngrădirea este doar o asuprire. Poate fi valabila doar atâta timp cât accepți. Nu iți poți limita viata trăind în spatele unui zid. Anii trec și ajungi sa iți para rău ca te-ai complăcut. Si uneori este prea târziu iar timpul nu îl mai poți da înapoi. Si uite asa vin regretele care nu iți dau pace.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Poteci de dor spune:

    Suntem prizonierii propriilor ziduri. Le ridicăm să ne ferim de alţii dar de noi nu ne putem ascunde în spatele lor.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Emilia WONC spune:

      Uneori chiar devenim involuntar dușmanii noștri proprii 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s