Arhive autor: Emilia B. S. WONC

Nu mor caii când vor câinii!

De aproape trei luni mi s-au blocat și gândurile, și ideile, parcă și sufletul îmi e blocat cumva. Totuși nu renunț să cred și să sper. De aproape trei luni vedem și în societatea noastră cât de mult valorează un om. Mă refer la empatia de care unii dau dovadă, iar alții o mimează atât de fals încât nu provoacă decât dezgust, greață. Pe lângă faptul că nu fac nici doi bani ca oameni, încă mai sunt și ,,showmen” ieftini. Din cei care strigă în gura mare: ,,Pentru pace!” și se întorc spre tine și te mănâncă cu tot cu măruntaie, savurând fiecare osișor. Oare totul ce se întâmplă nu e o lecție la nivel global? Oare nu ar trebui să ne învățăm să fim mai buni toți laolaltă? Sau există vreo selecție de care nu știam? Pe Facebook postează niște texte lacrimogene de un kilometru, participă la diferite manifestații rostind și acolo monologuri întregi despre cum trebuie să fim mai buni, să ne ajutăm, să nu tolerăm violența și hop! Ne pomenim cum insul te privește cu superioritate, te umilește și îți roade oasele. Cred că aceste nimicnicii care fac pe oițele blânde, dar de fapt sunt niște vampiri, nu fac decât să profite de situații pentru a-și mai lustrui un pic imaginea ( imagine pe care o admiră doar cei așa ca ei, persoanele normale o desconsideră demult). Am impresia că unele orgolii sunt atât de imense, încât ajung până la absurditate și ticăloșenie.

În fine, un om bun poate șterge tot răul pe care l-au făcut o mie de ticăloși. Pas cu pas încetez să mă mai mir cum unii se fierb în propriul venin, continuând să ungă cu el și pe ceilalți. Eu mă voi spăla de el, mai întâi cu lacrimi, apoi cu bunătate și speranță, ei -vor rămâne așa, în propria răutate.

Luna mai aduce din căldura verii și din aroma speranței și a credinței.

Nu mor caii când vor câinii!

Mi-i dor de pace…

Nu știu ce va fi mai departe… Mama m-a întrebat ce am de gând să fac ,,în caz de ceva”. Noi, basarabenii, suntem obișnuiți de secole cu acest ,,în caz de ceva” de serviciu. I-am raspuns că nu vreau să mă gândesc. Voi acționa pe moment. Chiar nu vreau să mă gândesc acum. Doar am privit spre valiza care stă sub o masă și spre icoanele de pe dulap. Unele din ele le-am cusut singură cu mărgeluțe, apoi mi le-a sfințit părintele nostru ( așa îi zic duhovnicului meu, părintele nostru). Cred că îmi vor încăpea icoanele în valiză. Buletinul de identitate e mereu în portmoneu. Mă gândeam să caut pe net ce lucruri de primă necesitate trebuie de luat în așa cazuri. Cred că lista lor, totuși, diferă de cea din anii ’40. Nu știu dacă cineva ar fi avut ideea să o actualizeze zilele trecute.

Mi-i trist și amar. Azi toată ziua m-am gândit la bunica mea din partea tatălui. Îi port numele, pe lângă înfățișare și alte detalii genetice avem multe în comun. Mi-i frică să nu am tangențe cu destinul ei. Nu aș vrea să pierd pământul strămoșilor ei pe care ea l-a redobândit cu atâta greu abia în ’57. Mi-i frică să nu zic și eu: Dacă vom reveni acasă, vom avea copii. Cine știe dacă vom mai reveni… 😔 Tata e unicul ei copil, născut la 35 de ani, după ani de siberii și calvar. Mama îmi spunea că bunica se temea de foame și frig. Deja era în vârstă, erau alte timpuri, dar ea avea provizii și de sare, și de cărbuni chiar dacă toată viața a trăit în sărăcie.

Vreau să nu mă tem de foame și război. Vreau să pot sta sub un măr înflorit în gradina bunicii. Vreau să stau pe iarba verde, să privesc razele soarelui și să îmi hrănesc copilul pe care îl voi avea.

Vreau pace, vreau să pot dormi noaptea fără a mă teme că la 5 dimineața mă vor trezi bubuiturile provocate de război.

Mă las în Voia Domnului, deoarece ultimul cuvânt Îl are doar El!

Valorile și….

Am fost prea ocupată o perioadă, de aceea nu am reușit să intru pe aici.

Azi îmi exprim indignarea și derutarea scurt.

Pe vremuri se promovau valori, chiar de era pe o cale mai naturalistă sau evidențiere a urâtului. Acum – poezia a început să fie măsurată nu în versuri, ci în p.zde și alte cuvinte ,,chipurile” emancipate. Știu că femeia era zeificată datorită inimii sale, datorită emoțiilor și sentimentelor, iar bărbații erau adevărați gladiatori ai familiei, ai artei, ai culturii.

Acum văd că inima nu mai are valoare, reușești să capeți atenția omenirii vorbind doar despre ,,aspectele” propriei p.zde și nu despre intelect și suflet.

Totuși, la mine rămâne inima o războinică :), de aceea sper și cred că vom ajunge și în vremurile când inima își va recăpăta puterea, iar p.zda va rămâne organ și persoană care distruge valori, oameni, destine. 🙂

Atât!

P.S. Pentru cei care nu sunt de acord cu mine, părerea mea – p.zda e în chiloți și nicidecum în poezie.

21 noiembrie

Mâine, creștinii ortodocși de rit vechi (adică noi) îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În multe localități se mai sărbătorește și hramul. Pentru mine e o sărbătoare nu știu cum mai deosebită, probabil, fiindcă pentru bunicul meu era și ziua numelui. Sunt foarte mult atașată de acestă sărbătoare și de Sfinții Arhangheli.

Cum îmi amintesc eu această zi? În primul rând, de când mă țin minte, mai în tot anul, anume pe 21 noiembrie, cădeau primii fulgi. Eram elevă și când aveam o haină nouă de iarnă cam o îmbrăcam de Sf. Mihail și Gavriil. Mai ales că părinții în fiecare an erau invitați pe la cineva din cunoscuți la hram. Parcă văd cum odată era așa un frig și ningeaaa 🙂 dar ai mei cu niște vecini s-au pornit într-o localitate (cam peste vreo două sate) la hram 🙂 Offf, când părinții erau tineri tare au mai fost prin ospețe și, respectiv, primeau oaspeți 🙂 Or, am avut perioade din viață tumultoase 🙂

Așa a fost atunci când eram elevă și, într-un fel, eram legată de școală și de părinți, iar cum am zburat de lângă ei, am început să savurez veridica frumusețe a acestei sărbători: mă străduiam în acestă zi (sau cu o zi înainte) să merg la biserică pentru a face toate rânduielile care se cuvin (să scriu la slujbe, să mai aprind vreo lumânare, să mă mai rog) și numaidecât să plec la bunici, să-l felicit cu ocazia zilei numelui pe bunelul meu scump. Nu întotdeauna reușeam să mă rup de la serviciu chiar pe 21 noiembrie (oricum faceam tot posibilul), uneori plecam o zi, două mai târziu. Cu un an sau cu doi înainte de a se trece din viață bunicul meu, pe 21 noiembrie, fusesem la o biserică din apropierea locului unde lucram. Văzusem o iconiță cu Arhanghelul al cărui nume îl purta bunelul meu și m-am gândit să o cumpăr. Inițial, am vrut să mi-o păstrez mie, dar, plecând în vizită la bunic, i-am dăruit-o lui. Este o iconiță mică, nu din cele micuțe de tot, așa cam de mărimea unui carnet de notițe. Îmi amintesc cum m-am așezat pe pat lângă bunelul meu (el era bolnav și mulți ani a zăcut la pat) și i-am oferit-o cadou de la mine. Se bucurase foarte mult și chiar i-a zis mătușei să i-o pună la căpătâi unde mai erau câteva icoane. După ceva timp am revenit în capitală și, fără să mai zăbovesc, am plecat la biserică și mi-am luat o iconiță identică acelei pe care i-o dăruisem bunicului. De atunci aveam două iconițe care, într-un fel, ne uneau și mai mult. Au trecut anii și bunelul meu se trecuse din viață. Iconița mea i-a stat pe piept în ultimele zile de pe pământ. Știu că la urmă se dă de pomană acea icoană. Mătușa a zis să i-o dau ei, fiindcă și ea își dorea, la fel ca și mine, să păstrăm iconița în casa noastră, mai bine-zis, în casa bunicilor mei. Acum iconița stă la locul ei, la căpătâi, în camera bunicilor. Alta, identică, stă la mine pe un dulap, alături de alte icoane. De șase ani nu am pe cine felicita cu ocazia zilei numelui, însă mă strădui să păstrez tradiția, să merg la biserică și să organizez totul astfel, încât să fie atmosferă de sărbătoare. Nu contează unde mă aflu, fie singură, fie cu toată familia, cu cunoștințe sau acasă, la părinți, pentru mine 21 noiembrie e o zi deosebită.

Astăzi mă gândeam la cu totul alte planuri, însă le-am amânat și am fost la biserică. Am făcut rânduielile, dar, în primul rând, le-am spus cât de mult îi iubesc Arhanghelilor și bunicului meu.

Vă doresc o duminică frumoasă, o zi de 21 noiembrie binecuvântată, cât mai multe clipe de sărbătoare și să nu uitați să spuneți tuturor cât de mult îi iubiți, fie că sunt aici sau în Ceruri, fie că sunt oameni sau Arhangheli și Sfinți.