Iertarea și uitarea…

Mă gândeam zilele acestea ce este mai ușor: să ierți sau să uiți? Chiar e o dilemă. Unii mai uită, dar nu iartă, alții iartă cu ușurință, însă își mai amintesc nopțile de evenimentele și oamenii care au trebuit iertați. Citisem prin articole duhovnicești că oamenii care spun: ,,Iert, dar nu uit!”, de fapt nici nu iartă. Nu doresc să mă contrazic, probabil așa o fi. Noi suntem doar praf și nu înșelegem nimic. Eu voi spune doar ce simt eu. Pentru mine e mai ușor să iert decât să uit, chiar dacă uit multe. Uneori, am impresia că dacă nu aș uita marea parte din lucrurile neplăcute, probabil, demult aș fi ieșită din minți. Cât despre cum poți să ierți dar să mu uiți… Cu siguranță că ne mai amintim câte ceva nopțile când dau năvală gândurile, regretele și tristețile. Doar că în acele momente pot ,,derula” unele momente fără a simți ură față de unele persoane. Nu simt nimic, doar împăcare cu propriul suflet. Eu cunosc și sentimentul de mai înainte, deci pot înțelege ce a fost și ce este. Dacă inițial nu era nici pic de iertare, apoi, cu timpul, simt că iertarea a fost. Nu pot să îmi explic când și cum. Sunt sigură că a fost cu ajutorul Domnului. Chiar e plăcută senzația când știi ce a fost, știi ce ai simțit, dar totul s-a trecut. De exemplu: există o persoană care ți-a pricinuit mult rău, ai urât-o ani, te rugai să nu mai simți acest sentiment, înțelegeai că e imposibil să uiți ce a fost și când colo, la un moment dat, nu simți nimic rău. Iată așa, nu mai simți nimic rău și gata! Nu poți să înțelegi de ce, însă în suflet nu mai există nimic ce ține de acea persoană. Îți amintești, dar nu urăști. Poate chiar ți-i milă singur de tine că ai avut parte de momente detestabile, pot năvăli și lacrimile (în cazul meu nu există nici ele), regreți multe, însă nicidecum nu urăști sursa, așa de parcă tot răul care a fost, nu a venit de la nimeni concret, a fost, dar ai participat doar tu.

Nu știu dacă iertarea depinde de noi. Sunt mai mult convinsă că noi nu decidem nimic, nu există nicio metodă psihologică sau de alt fel prin care ai putea ajunge la iertare și la nihilarea răului. Eu cunosc doar o metodă: să te rogi din suflet să poți ierta și atunci, fără ca să știi când și cum, la un moment dat te pomenești că în sufletul tău nu mai există niște chestii oarecum apăsătoare și deranjante. Ierți inconștient, fără ca să depui alte eforturi decât ruga pentru soluționarea situației date.

Cu uitarea, de multe ori e mai dificil. Uităm noi, dar în cele mai dese cazuri, ar trebui de uitat mai toată viața proprie pentru a uita și pe cineva concret 🙂 Eu am zis că ,,uitarea” nu-i mare problemă pentru mine, însă, există momente când și eu îmi mai amintesc din ceea ce ar trebui neapărat de uitat 🙂 Сât de controversate sunt sufletul și mintea omului! Și existența e enigmă…

Cât de bine ar fi să iertăm și să uităm concomintent!

Sursă imagine: galaksyenergy.ru

Dor de aroma de brad și aroma de fericire…

Timpul trece foarte repede. Am mai scris despre asta și voi mai scrie de nenumărate ori. Am ajuns la o vârstă când încep să gândesc la niște totaluri pe care va trebui să le fac odată, cândva. Acum, însă, încerc să fac un puzzle din gânduri pentru a vedea cum fac încât acele totaluri să fie cât mai bune și cât mai multe, iar greșelile să le las în urmă, să piară fără a aduce multe amintiri.

Anul acesta a venit cu un ,,nou” deloc bun. Atâtea probleme mondiale, locale, desigur de la acele mari au apărut mai mici și tot așa. Chiar am mai auzit pe net că unii nici nu vor sărbători sfârșitul acestui an și venirea altuia. Nu știu… Fiecare cu doleanțele sale. Eu, totuși, chiar în momentul dat îmi doresc atmosfera de revelion. Mi-i dor să fiu acasă, mi-i dor să împodobesc un brăduț, mi-i dor să pregătesc împreună cu mama bucatele pentru sărbătoare. Nu mai credeți că sunt așa de harnică (adică sunt eu, în limitele normalului 🙂 ), dar, pur și simplu, treburile prin bucătărie îmi oferă posibilitatea să fiu lângă mama, să fim doar noi două și să vorbim, să discutăm pe orice temă, ba chiar să mai fiu mustrată sau apreciată, ori să îmi dea lacrimile pentru un moment din cauza unor amintiri triste sau frumoase pe care le-am răvășit. Apoi tata să mai intervină cu vreo observație la adresa bucatelor în proces de pregătire 🙂 El la capitolul observații e foarte bun critic culinar 🙂 Mi-i dor de mirosul de brad îmbinat cu mirosul de citrice. Un brad micuț-micuț, dar natural și împodobit doar în două culori. Am așa niște idei aparte 🙂 Bradul nu trebuie să fie împodobit cu jucării de o sută de culori. Doar două sau trei. Vorbesc doar de brăduțul meu, de care sunt eu responsabilă 🙂 În rest, fiecare cu gusturile și culorile sale 🙂 Revelionul trecut au fost verde și auriu. Doream bordo și auriu, însă, dacă nu eram în oraș, am ales și eu din ce rămăsese în apropiatul magazin. De această dată, poate, vor fi și jucării din cele bordo 🙂 Brad de-ar fi… Deocamdată, nici nu știu cum se vor desfășura sărbătorile de iarnă. Vedem cu ce ne mai surprinde situația mondială.

La moment doresc doar sănătate tuturor, clipe luminate alături de oamnei dragi, iar ce ține de aspectul ,,material”, un brăduț simpatic ar fi foarte binevenit 🙂 Micuț, dar cu o aromă care să îmi amintească de Revelionul adevărat și de faptul că fericirea, bunătatea și pacea sufletească nu au nicio restricție.

Sursă imagine: pikabu.ru

,,Trecută prin foc și prin sabie,/ furată, trădată mereu,/ ești floare de dor, Basarabie,/ ești lacrima neamului meu.”

Țărișoara noastră, lacrimă și de bucurie, și de jale! Atâtea emoții contradictorii astăzi! A fost o zi diferită, deoarece la fiecare colț al lumii unde sunt basarabeni a fost și soare, și ploaie, însă cel mai mult a predominat patriotismul și dorința de a avea un viitor mai bun. În toată Europa s-a auzit imnul Republicii Moldova, au fost intonate cântece în limba română, iar diaspora s-a unit ca niciodată pentru a schimba ceva în soarta țării pe care au părăsit-o de nevoie, de sărăcie.

A fost o zi deosebită! Sufletul și cugetul, totuși, au o dispoziție mai mult melancolică. De ce? Fiindcă nu aș vrea ca toți cei ce azi au avut curaj și așteptări, cu timpul să fie aprig dezamăgiți.

Mi-am amintit și de evenimentele din 1989. La fel lumea a dorit schimbare și prosperitate. Schimbare a fost, cât despre prosperitate…

Ce să vă zic? Asta e soarta moldoveanului, asta-i soarta Basarabiei!

Sperăm, după secole, să mai scădem din doza ordinară a dezamăgirii.

Cred că esența destinului pe care îl are pământul dintre Nistru și Prut e reflectată foarte bine în poeziile lui Dumitru Matcovschi și ale lui Grigore Vieru.

Basarabia de Dumitru Matcovschi

La margine de lume,
venit din vremi bătrâne,
un plai cu dulce nume
înălțător rămâne.

Aici o vatră sfântă
la sânul ei ne strânge
și doina când se cântă
o lume toată plânge.

Ne încălzește lutul,
ne-alină două ape,
pătimitor, trecutul
într-un oftat încape;
o iarbă-nrourată
ascunde veche rana,
ni-i soarta zbuciumată,
oricând basarabeană.

Avem un nuc și-i verde,
și-n pragul casei crește,
cu nucul nu ne pierdem,
de moarte ne păzește;
la prunci suntem cu gândul
și nu dorim războaie,
noi semănăm pământul
și așteptăm o ploaie.

Basarabia, Basarabia
Frate și sora, mamă și tată
Basarabia, Basarabia
Scumpă icoană, în inimi purtată
Trecută prin foc și prin sabie,
furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești lacrima neamului meu.

Ridică-te de Grigore Vieru

„Basarabie,
Trecută prin foc şi sabie.”
Dumitru Matcovschi

Închinare Marii Adunări Naţionale

Pământule, tu cel de glorii,
Te caut prin străvechi istorii,
Că-n vremea noastră, de acuma,
Ce-a mai rămas din tine? Huma!
Doar huma cu de aur fire,
Ce, de atâta siluire,
Degrabă nici pe ea, o, Doamne,
N-o vom cunoaşte-n veri şi toamne.
Ridică-te din suferinţă
Şi din cazona umilinţă!

Ridică-te, Basarabie,
Trecută prin foc şi sabie,
Bătută, ca vita, pe spate,
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanţul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!

Tu, preschimbată într-o mină
De sfeclă şi de nicotină
În care sunt înmormântate
Vieţi de soră şi de frate;
Tu, preschimbată într-o fermă
În care-o mână dură, ferma
Se vârî pân’ la cot şi-nhaţă
Tot ce-am muncit de dimineaţă.
Ridică-te din suferinţă
Şi din cazona umilinţă!

Ridica-te, Basarabie,
Trecută prin foc şi sabie,
Bătută, ca vita, pe spate
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanţul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!

Tu, preschimbată într-o gară
În care cine vrea coboară,
Prin care cine vrea se plimbă
Scuipând în datini şi în limbă,
Schimbată crud de minţi demente
În cruce de experimente:
Îţi bat piroane-n mâini, picioare,
Te stingi şi parcă nu te doare,
Ridică-te din suferinţă
Şi din cazona umilinţă!

Ridică-te, Basarabie,
Trecută prin foc şi sabie,
Bătută, ca vita, pe spate
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanţul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!

Sursă foto: zdg.md

Sculptori de inimi…

În viață, cel mai des întâlnim pângăritori de inimi, iar sculptorii de inimi se întâlnesc foarte rar. E o fericire când există în calea ta un om ce-ți modelează inima și o învață să emane căldură, indiferent de gheața în care se lovește pe parcursul existenței. Odată ce ne este alături sculptorul, noi nu înțelegem, ba chiar neglijăm grija lui pentru lăuntricul nostru, doar peste ani și peste amintiri, ne dăm seama cine a aprins flacăra bunătății în cugetul nostru, cine ne a învățat a iubi necondiționat prin propriul exemplu. Am mai scris eu despre dragostea necondiționată și grija firească pe care o putem atesta alături de noi. Am scris despre bunicul meu care a fost sculptorul inimii mele, modelând-o cu ochii către Răsărit, către Cer și către Dumnezeu. E aceeași dată, e miercuri, însă au curs mai mulți ani și multe lacrimi din când am căzut din leagănul naiv de copil. Nu știam cum e să pierzi pe cineva atât de apropiat sufletului. Bunicul meu mi-a oferit prima lecție. Trecusem prin mai multe încercări ale vieții, însă toate erau nimicuri, abia atunci, într-o zi de miercuri, am înțeles ce înseamnă să te maturizezi și sufletul să înceapă a îmbătrâni. După cum am mai scris prin paginile mele, timpul nu mai tratează nimic, dacă ar avea așa efecte, s-ar vinde prin farmacii. Timpul doar te scutură ca pe un nuc, lăsându-te gol, doar cu nădejdea spre o nouă vară. Anii te alungă spre inevitabil, te fac să îi accepți și să-i iubești, ba mai mult, te învață să le mai găsești și scuze de rigoare…

Amintirile nu sunt în concordanță cu timpul. Ele rămân undeva, în ungherul modest al sufletului, așteptând momentul potrivit pentru a păși pragul cugetului. Nu se sfiesc deloc! Dau buzna indiferent de starea ochilor, chiar și atunci când pleoapele sărută șiraguri de lacrimi, ele tot se preling pe cuget și obraji.

Cât de fericit e cel care poate vărsa lacrimi, știind că a avut sau are un sculptor al inimii! Nimic nu poate fi comparat cu bunătatea simțită cu sufletul.

Mă rog lui Dumnezeu să mă învrednicească să fiu și eu pentru cineva sculptor de inimă, o amintire ce provoacă dorința de rugăciune și mântuire.

Și de ce?

Și de ce iar toamna se-năsprește,

Frunzele se scutură pe rând?

Și de ce un soare nu mai iubește

Tăcerea vorbitoare fără de cuvânt?

Și de ce mi-i părul alb ca neaua,

Sau ochii triști aduc a bătrânețe?

E că n-am privit eu bine steaua

Ce-mi alina, cândva, orice tristețe.

Și de ce simt sufletul mai tare,

C-un ritm al inimii atât de apăsat?

Am început să știu cum gândul doare,

Am uitat de când la fericire am visat.

Și de ce privesc de departe eu drumul

Sau apusul ce ne-așteptat se lasă?

Și de ce-n trecut rămâne scrumul?

E că de regret nu îmi mai pasă.

(Poezia îmi aparține)

Sursă imagine: sunmag.me

Alegeri…

Astăzi au loc alegerile prezidențiale în RM. E posibil să urmeze un al doilea tur. Vedem…

De ce m-am decis să scriu aceste câteva rânduri? Fiindcă îmi stă în gât politica și murdăria ei! Cu ani în urmă pledam înflăcărată pentru anumite schimbări, pentru un program sau altul ale celor care tot promiteau luna de pe cerul arenei politice. Sunt încă tânără și am viziuni deloc prăfuite sau scoase din vechile șifoniere în care au pierit molii de-ale diferitor regimuri. Mi s-a creat, totuși, un dezgust sau mai bine îi zic un gust amar. Mă gândeam să ies din tumultul de opinii într-un stil rusesc, adică reținându-mă mai mult cu părerile ,,la botul calului”, dar mă voi retrage englezește, străduindu-mă nici să mai privesc către mocirla politică. Sunt sătulă de promisiuni și minciuni! Mai consideră cineva că există adevărul gol-goluț? Din ,,costumul Evei” Adevărul a reușit să ,,iasă” și demult s-a încotoșmănat pentru gerul iernii, încercând să sufle brumă și ceață peste ultimele frunze de ,,speranță politică” a creierului nostru.

Ce-am văzut anul acesta printre pregătirile de alegeri? O listă cam ,,măricică” de candidați, promisiuni parcă diferite și, totodată, asemănătoare, discursuri mai bune și mai puțin bune, ,,băgare pe gât” a unor candidați (fie ei de dreapta sau de stânga) și mai mult ca oricând ,,băgare pe gât” a ,,importanței” participării la votare. Da, eu înțeleg că fiecare trebuie să își facă ,,datoria de cetățean”, să participe, să se dea cu părerea într-o oarecare măsură, dar sunt cazuri și cazuri, sunt persoane care din diferite motive nu pot să iasă să-și dea votul (mai ales reieșind din situația mondială de la moment). La noi, poate chiar în premieră, s-a făcut un ,,tamtam”… Mai că partea societății care nu a participat la alegeri, va fi pedepsită de partea care a participat 🙂 Video peste video, îndemn peste îndemn… Nevoie mare! 🙂 Ce să zic… De câțiva ani am ieșit din etapa naivității în care credeam că votul meu mai că nu e decisiv 🙂 Am înțeles că alegerile sunt o datorie de cetățean pe care trebuie să o adaptezi ție și nicidecum să nu te adaptezi tu chiar totalmente ei… Da, uitasem să vă mai zic! Pe parcursul vieții mele am participat și la alegeri de nivel cu mult mai mic 🙂 Nu vreau să ofer detalii, vă zic doar despre alegeri în mici colectivități, fie că e la grădiniță sau în instituții mai mari 🙂 În 90% dintre cazuri, totul se cunoaște din timp, e organizat, e înțeles. Partea oficială e doar o formalitate pentru a fi scrisă pe hârtii. Adevărul e la fundul mării, iar interesele personale prevalează 100% . Nu în zadar Mark Twain spunea: ,,Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.” Și tătuca Stalin a evidențiat că ,,Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile.” Noi suntem mici, sunt cei mai ,,mari” care știu ce fac și cum fac. Ne rămâne decât să fim creduli în profunzime sau parțial 🙂 Discutam cu cineva care mi-a zis: ,,Păi dacă toți ar gândi ca tine, nimeni nu ar merge la alegeri!” La care am zis că îmi place începutul propoziției: ,,Păi dacă toți ar gândi…” Ce ar fi? Ar fi cu totul altă situație! Lumea ar merge să voteze fără fanatism, fără naivitate sau prostie. Ar gândi ,,la rece”. Merg să îmi fac datoria. Merg să aleg din ce e mai rău ceva mai bun. Nu merg că e pandemie și sunt precaut. Nu merg că nu am cu cine lăsa copiii. La urma urmei nu am bani să plec la 200-1000 de km pentru a vota. Nu trebuie de acuzat pe nimeni, chiar și pe cei care își vând demnitatea pentru 10-20 euro sau un pachet de orez, mergând la secția de vot și ,,lipind ștampila” de candidatul care îi fusese dictat. Nu are rost să ne mai revoltăm și să mai judecăm! Da, e corect, avem ceea ce merităm! Nu din cauza că nu știm a vota, dar din cauza că înainte de a vota trebuie să cunoaștem cum să trăim adecvat într-o societate! Să fim mai binevoitori, să ne mai învățăm din răbdare, tăcere și empatie… Doar așa Dumnezeu ne va da la conducere un Om bun asemenea nouă, pe când noi suntem cu interesul în față, cu răutatea în suflet și cu minciuna pe buze de unde vrem noi un conducător înțelept și binevoitor? Nouă ne pare că noi alegem, lor (celor ce se cred atotputernici) le pare că ei ale, dar de fapt, e decizia Domnului. În mâna Celui de Sus este destinul nostru, viața noastră. El sfarmă și sfatul boierilor, El îi și lasă să ne conducă fiindcă ultimul cuvând mereu e după El.

Am vrut să spun că mai întâi trebuie să ne învățăm a trăi frumos și sufletește împreună pe același pământ, apoi să mergem la vot fiecare după posibilitatea sa și după cugetul său. Dacă vom tinde să devenim Oameni, atunci chiar nu va mai avea importanță pentru cine votăm, deoarece fiecare dintre oamenii simpli și dintre cei de la conducere va fi Om Adevărat!

Suntem ceea ce trăim!

Astăzi a trebuit să fac ,,o promenadă” hemeneutică prin ,,universul celor dezrădăcinați” pictat în cuvinte foarte reușit de Herta Müller. După lucrul la această mică cercetare științifică, am împrospătat niște gânduri de-ale mele apărute demult, la citirea a diferitor scrieri. Nu e vorba doar despre memorialistică, ci despre marea parte a scrierilor remarcabile ale literaturii universale. E un lucru cunoscut de mulți, de mine, probabil perceptat mai târziu, la o vârstă a maturității – suntem ceea ce trăim! Pot spune cu siguranță că suntem ceea ce trăim nu doar noi, dar și părinții, bunicii, strămoșii noștri. Suntem un rezultat al anilor care se scurg. Sufletul nostru e un burete atât de ascultător și responsabil, încât îmbibă totul, indiferent de-i bine sau rău, plăcut sau dureros, amar sau dulce. Noi suntem tot ce am trăit cândva, ce trăim la moment. Îmi veți spune că mă contrazic ori că am făcut niște concluzii pripite și contradictorii. Vă ofer un argument pentru a arunca în râu curgător piatra, inițial, dedicată cuvintelor mele 🙂 Totul depinde de burete, deoarece îmbibă absolut totul, însă se scurge din el lucruri diferite! La unii din burete poate curge nectar, iar la alții, mizerie. Chiar și fiind stors, fiind forțat, sufletul alege ce să ofere din cele ,,îmbibate” pe parcursul anilor trăiți. Astfel ne diferențiem atât de mult de la ins la ins. Suntem ceea ce trăim, însă rămânem doar ceea ce izvorăște din sufletul nostru, din gânduri și intenții. Există oameni care nu au curajul să dea nectarul, ba mai mult, oferă doar veninul, dorind să se izbăvească de el, însă ei nu știu că e imposibil să storci tot răul din burete. Nu mai bine ar fi să oferi nectar, pentru ca cei din jur să îmbibe mai puțină mizerie decât ai îmbibat tu? În acest caz vom întâlni mari divergențe din cauza ispitelor și patimilor la care toți suntem supuși, însă nu știm cum să le înfruntăm. De fapt, în majoritatea cazurilor nici nu vrem să intuim care ar fi calea de aur în această luptă.

Suntem ceea ce trăim! Nici mai mult, nici mai puțin! Urmează doar să decidem la ce e în stare sufletul și cugetul să ofere… Aici depinde, în mare parte, de noi: să fim un burete curat și cu aromă frumoasă, sau unul jegos și dezgustător…

sursă imagine: kulturologia.ru

Înainte de somn…

Niște cuvinte. Puțină lumină. O plapumă.

Un orologiu ascuns. Un gând. O rugă. Multe gânduri.

Prezent. Viitor. Trecut. Trecut.

Privire. Fereastră. Reci picături. Zgomot ușor.

Melancolie străină. Regrete. Speranțe. Iarăși trecut.

O rugă profundă. Liniște ascunsă. Ochi inundați.

Gene obosite. Inimă plăpândă. Cuget înseninat.

Tavan demodat. Orgoliu uitat. Tristețe prigonită.

Speranță binevenită. Amitiri frumoase.

Clipe colorate. Gene și mai extenuate…

O rugă. Uitare totală. Viitor fericit.

Plapumă caldă. Gând senin. Persoane dragi.

Fericire imensă. Așteptare. Imagini frumoase.

Liniște incomensurabilă. Chipuri iubite.

O rugă. Somn dulce. Dimineață așteptată. Zi nouă…

Sursă imagine: reginamaria.ro

Gânduri și cuvinte…

De mult timp nu am mai fost pe aici… Nu din cauza că nu am avut ce scrie s-au mi-au secat gândurile…Din contra, prea multe gânduri și cuvinte care ar dori să rămână nespuse. Mai doresc, uneori, să păstrez liniștea, mai ales cu mine însămi. Ani de-a rândul am tot înțeles că mai bine e să vorbești cu Cerul, El e cel mai bun ascultător, prieten bun care te înțelege în orice circumstanță. Cu siguranță că, volens-nolens, mai discuți pe ici-colo, mai cotești ce mai e nou, te mai informezi, numai nu știu dacă ultima vreme am putea vedea ceva îmbucurător daca privim în jur… Oarecum e mai benefic pentru suflet și gând să te mai ,,detașezi” de rutina ce ai impresia că se complică… Mă refer mai mult la rutina globală, cea personală există ea cumva, când mergând, când plimbându-se, când rostogolindu-se… 🙂 Așa e viața, nu ne rămâne decât să trăim, cât ne este dat să supraviețuim în acest ,,tetrum mundi” care nu mai are nici actori pe potrivă, doar măscărici și undeva apare câte un ,,actor” mai iscusit sau câte un novice în ale ,,teatrului” îmbibat, deocamdată, cu o naivitate de embrion al acestei lumi libertine și, totodată, constrânsă de niște ,,efecte” ale gloatei… Nu aș spune că o gloată ar fi rea dacă ar rămâne atât de sinceră și cu intenții binevoitoare cum era cu zeci și sute de ani în urmă. Am ajuns să nu mai înțelegem nimic, să fim niște pisici orbi care încearcă să supraviețuiască într-o găleată cu apă, de fapt nu cu apă, dar cu mizeria ieșită de sub control. Apoi ne mai apasă și cineva în cap, așa, să nu mai putem nici respira viața care ni se cuvine… De-ar fi să ne putem trăi destinul meritat, însă și acesta pare a fi încet, încet furat… Suntem, treptat, deposedați de valori, de ultimele semințe ale bunătății, ale speranței și căldurii spirituale… Totuși, ne luptăm măcar până vor încolți semințele… Oricum vor fi smulse chiar de vor da și rădăcini.

Ce mai urmează? Să ne gândim la veșnicie, la ceea ce va mai fi după… După noi măcar potopul? Și potopul ar trebui să fie întâmpinat demn, dacă nu de noi, măcar de copiii copiilor noștri care au dat vlăstar din semințe luminoase, smerite, fără de perfiditate și ipocrizie infinită…

Ce-a fost – am văzut, ce va fi – vom vedea, atât pe plan global, cât și personal, în lumea mare din jur și în lumea, cu diverse dimensiuni, din sufletele noastre…

Sursă imagine: adevărul.ro

De-ar fi să fie pace…

Mai văd ce se întâmplă prin lume și mă îngrozesc. E război în Ucraina, regiunea Donbas, s-a început și războiul din Nagorno-Karabah. Izbucnirea violenţelor în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, susţinută de Erevan, provoacă temeri privind un război major între Azerbaidjan şi Armenia în Caucazul de Sud, unde Ankara şi Moscova îşi dispută influenţa. Nu vreau să vorbesc nici măcar puțin despre politică, fiindcă e urâtă și murdară. E la fel de plin de ,,diverse” și ,,controverse” ca celălalt ,,job” antic, care… vă dați seama. În fine, articolul meu nu e despre asta, ci despre război și pace, familii și vieți destrămate. Unii au orgolii și capricii, alții își dau viața pentru scopurile aiurite ale altora.

De fiecare dată când aud așa tipuri de știri sau când citesc file din istorie sau când privesc filme documentare cu tematică istorică mă tot întreb: Oare pe a cui conștiință vor fi aceste vieți și destine? Cei care organizează ,,teatrum belli” nu se mai gândesc la nimic decât la teritorii spălate cu sânge? E demodată ideea despre conștiința curată? Sau nu mai e în vigoare pentru ei darea de seamă la apusul vieții lor? Cum vor păși spre cele veșnice?

Multe întrebări care au răspunsul evident: nu le pasă de nimeni și nimic! Orgolii, putere și război!

Așa e la nivel global, la nivel mai personal. Oamenii se dușmănesc, se omoară direct și indirect. Nu ar fi mai bine să luptăm în pace pentru pace… Pentru acea pace dintre popoare, dintre oameni…

De-ar fi să fie pace peste tot, între toți, întotdeauna!