Nu știu din ce cauză nu pot accepta să mă aflu mult timp într-o țară străină… Știind că sunt în ospeție pentru o perioadă de timp, mă iau în mâini cumva, dar sedimentul ce mi se depune în suflet roade fiecare gând și dă naștere unui dor nebun de casă… Probabil e mai ușor pentru cei care nu sunt ,,legați” de patria sa. Nu mai au nici măcar amintirea sau vreo frântură de sentiment legat de pământul pe care au copilărit, pe care au mers la școală, la universitate, apoi la primul loc de muncă. În viață totul se repetă, însă nicidecum părinții, copilăria și casa unde te-ai născut.
Să presupunem că mă aflu în ospeție. Indiferent de cât timp voi mai fi pe aici, eu oricum voi fi o străină ce și-a lăsat inima într-un loc sigur – în Casa cea mare și în gândul mamei…
Experientia docet 
Draga mea! Hmmm! Nu am uitat nimic din ce-am lăsat în urmă…poate nu în fiece clipă îmi amintesc, dar trăiesc și gândesc românește, atât cât mediul îmi permite. Ai dreptate, o casă îți este unde ai copilărit…una acolo unde trăiești și ți-e bine!
Îmbrățișări 🤗
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Cred că e cu mult mai simplu atunci când nu te mai leagă nimic de acea casă, atunci când oamenii dragi sunt toți alături. Mă gândesc că nu doare sufletul doar atunci când nu mai ai ce pierde și poți urma orice cale a pribegiei…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Desigur că ar fi mult mai simplu, dar rar să se întâmple astfel. E ca și cum ai spune că ți-ai luat și rădăcinile cu tine și te-ai replantat definitiv. Nu e chiar așa. Toți cu care vorbesc, iar de la o vreme sunt foarte aproape de comunitatea din diaspora, îmi spun că duc dorul țării și se gândesc la întoarcere. E drept că sunt destui și din aceia care făcându-și un rost (casă proprietate și copii înscriși la școală în U.K.), amână un astfel de gând. Dar o stabilitate acasă, în Patrie, sunt convins că i-ar determina pe foarte mulți să se întoarcă. Români din patria noastră și basarabeni de peste Prut, toți simt la fel: un mare dor. Nu poți lua tot cu tine. Ceva, cineva, rămâne întotdeauna în urmă și te simți rupt în două. Personal, îmi place să mă gândesc cu nostagie, drag și dor, la toate de acolo. După fiecare vizită însă, îmi spun că nu acum. Încă nu acum. Ca și cum m-aș aștepta că trăiesc cel puțin o sută de ani și să mai fie vreme de schimbări pe care să le și apuc.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Eu nicidecum nu mă pot rupe 😞 Mai ales că sunt părinții acasă, bunica, mătușa și desigur casa unde am crescut. Posibil dacă aș fi plecat în tinerețea mai fragedă , îmi era mai ușor. Acum parcă mă simt mai în siguranță acasă…
ApreciazăApreciază
Capul sus, sigur veți reuși, indiferent ce înțelegeți prin asta.🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Totul ce se face – se face spre bine.
Când ai mei, ai casei îmi zic: Totul va fi bine!, mie îmi place să continui în stilul meu puțin mai realist: Totul va fi bine… dacă nu pe lumea asta, atunci pe lumea cealaltă… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce bine sună „ospeție”! 🙂 Să ai noroc oriunde te-ai afla!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciază
De orice te legi si orice lucru din trecut ti-l reamintesti mai ales prin cele bune dar asta nu are nimic de aface cu patriotismul!
Noi cei plecati (eu cel putin presupun ca si Aurora probabil si Condei) nu suntem in „ospetie”! Cand pleci in vizita esti oaspete.Cand pleci in concediu turist! Normal castii si candva doresti sa te reintorci!
Cand pleci „de tot” ( cu toate ca toti ne-am gandit ca odata ne reintoarcem, doar ca data asta dupa cum merg Romania, lumea e tot mai departe) nu arzi sa te reintorci! Viata ta este altundeva, amitirile raman, patriotismul creste doar ca te reintorci in tara si simti ca esti in „ospetie” nu mai aparti aici, nu mai este mai nimic din ce iti amintesti tu si cu timpul nimeni!
ApreciazăApreciază
Mai devreme sau mai târziu, toti se vor întoarce de unde au plecat, unii de buna voie, constienti, chemati, iar altii de sistemele oculte, obligati.
„Atunci, ca o caprioara speriata, ca o turma fara pastor, fiecare se va intoarce la poporul sau, fiecare va fugi in tara lui.” (Isaïa 13)
Binecuvântari supreme, eterne, perene, în orice loc, împrejurari sau vreme!
ApreciazăApreciază
Eu am avut mai multe tentative de a pleca de-acasă, pe dincolo. Motivele pentru care am refuzat, sunt tot cele enumerate de tine, așa că decât să merg undeva și să sufăr și să plâng de dor ca nebunul, mai bine stau acasă liniștit,unde sunt înconjurat de (aproape) toți ai mei.
Seară frumoasă îți doresc, Emilia! 😇
ApreciazăApreciază
Locul și perioada copilăriei cred că este cea mai puternică ancoră … și nu mă refer doar la trecut.
Un profesor de-al meu spunea că „amintirile frumoase fac ca viitorul să pară mai frumos”.
ApreciazăApreciază