21 noiembrie

Mâine, creștinii ortodocși de rit vechi (adică noi) îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În multe localități se mai sărbătorește și hramul. Pentru mine e o sărbătoare nu știu cum mai deosebită, probabil, fiindcă pentru bunicul meu era și ziua numelui. Sunt foarte mult atașată de acestă sărbătoare și de Sfinții Arhangheli.

Cum îmi amintesc eu această zi? În primul rând, de când mă țin minte, mai în tot anul, anume pe 21 noiembrie, cădeau primii fulgi. Eram elevă și când aveam o haină nouă de iarnă cam o îmbrăcam de Sf. Mihail și Gavriil. Mai ales că părinții în fiecare an erau invitați pe la cineva din cunoscuți la hram. Parcă văd cum odată era așa un frig și ningeaaa 🙂 dar ai mei cu niște vecini s-au pornit într-o localitate (cam peste vreo două sate) la hram 🙂 Offf, când părinții erau tineri tare au mai fost prin ospețe și, respectiv, primeau oaspeți 🙂 Or, am avut perioade din viață tumultoase 🙂

Așa a fost atunci când eram elevă și, într-un fel, eram legată de școală și de părinți, iar cum am zburat de lângă ei, am început să savurez veridica frumusețe a acestei sărbători: mă străduiam în acestă zi (sau cu o zi înainte) să merg la biserică pentru a face toate rânduielile care se cuvin (să scriu la slujbe, să mai aprind vreo lumânare, să mă mai rog) și numaidecât să plec la bunici, să-l felicit cu ocazia zilei numelui pe bunelul meu scump. Nu întotdeauna reușeam să mă rup de la serviciu chiar pe 21 noiembrie (oricum faceam tot posibilul), uneori plecam o zi, două mai târziu. Cu un an sau cu doi înainte de a se trece din viață bunicul meu, pe 21 noiembrie, fusesem la o biserică din apropierea locului unde lucram. Văzusem o iconiță cu Arhanghelul al cărui nume îl purta bunelul meu și m-am gândit să o cumpăr. Inițial, am vrut să mi-o păstrez mie, dar, plecând în vizită la bunic, i-am dăruit-o lui. Este o iconiță mică, nu din cele micuțe de tot, așa cam de mărimea unui carnet de notițe. Îmi amintesc cum m-am așezat pe pat lângă bunelul meu (el era bolnav și mulți ani a zăcut la pat) și i-am oferit-o cadou de la mine. Se bucurase foarte mult și chiar i-a zis mătușei să i-o pună la căpătâi unde mai erau câteva icoane. După ceva timp am revenit în capitală și, fără să mai zăbovesc, am plecat la biserică și mi-am luat o iconiță identică acelei pe care i-o dăruisem bunicului. De atunci aveam două iconițe care, într-un fel, ne uneau și mai mult. Au trecut anii și bunelul meu se trecuse din viață. Iconița mea i-a stat pe piept în ultimele zile de pe pământ. Știu că la urmă se dă de pomană acea icoană. Mătușa a zis să i-o dau ei, fiindcă și ea își dorea, la fel ca și mine, să păstrăm iconița în casa noastră, mai bine-zis, în casa bunicilor mei. Acum iconița stă la locul ei, la căpătâi, în camera bunicilor. Alta, identică, stă la mine pe un dulap, alături de alte icoane. De șase ani nu am pe cine felicita cu ocazia zilei numelui, însă mă strădui să păstrez tradiția, să merg la biserică și să organizez totul astfel, încât să fie atmosferă de sărbătoare. Nu contează unde mă aflu, fie singură, fie cu toată familia, cu cunoștințe sau acasă, la părinți, pentru mine 21 noiembrie e o zi deosebită.

Astăzi mă gândeam la cu totul alte planuri, însă le-am amânat și am fost la biserică. Am făcut rânduielile, dar, în primul rând, le-am spus cât de mult îi iubesc Arhanghelilor și bunicului meu.

Vă doresc o duminică frumoasă, o zi de 21 noiembrie binecuvântată, cât mai multe clipe de sărbătoare și să nu uitați să spuneți tuturor cât de mult îi iubiți, fie că sunt aici sau în Ceruri, fie că sunt oameni sau Arhangheli și Sfinți.

Deliciul patiseriei noastre…

De mult timp mă gândeam să scriu acest articol. Mai ales îmi abătea gândul când treceam hotarele Basarabiei și pe lângă dorul de casă mă apuca încă un dor dintre cele esențiale 🙂 Mă refer la dorul de torturile/ prăjiturile noastre 🙂 Suntem noi cam pe vârful cozii la capitolul economie, infrastructură și tot așa, dar iată la capitolul bucătărie, mai ales patiserie nu ne întrece nimeni. Nu vreu să ofensez alte bucătării tradiționale, dar patiseria moldovenească și ucraineană sunt la nivel înalt. Cu siguranță acum, cu globalizarea asta 🙂 🙂 🙂 sunt atâtea rețete, moduri de gătit încât nici nu mai putem pretinde la nanotehnologiile culinare :), însă, vreau să vă spun că deliciul patiseriei noastre clasice este în top. Nimic nu se compară cu o cremă fiartă din lapte, sau cu o cremă simplă din smântână. Nervii mei ies la grevă de amploare când papilele gustative simt prăjituri simpliste cu tot felul de frișcă de zici că e spuma din baie. În fine, ca să mă credeți, trebuie să gustați din cele de-a noastre despre care vă povestesc 🙂 Am pregătit un top cu torturile/prăjiturile clasice care se fac la noi. Nu zic, mai cumpărăm și gata pregătite, însă fiecare basarabeancă gospodină, indubitabil, de sărbători, mai meșterește și vreun tort 🙂 Am uitat să zic, la noi nici nu poate fi considerat cofetărie localul unde nu poți găsi ceva dintre dulciurile tradiționale 🙂

Îmi place mult să mă dedic pregătirii unui tort. Mereu mi se asociază acest proces cu scrisul. Mă inspiră în amble cazuri când cei din jur savurează produsul imaginației mele și încearcă să se regăsească în aroma glazurei sau a cuvântului.

Apropo, odată fiind în România am căutat lapte condesat (doream să pregătesc ceva) și nu am găsit 😦 era doar în cutiuțe mici, de pus în cafea (doar într-un magazin am găsit 😦 ) Sper, cu timpul, industria laptelui condensat din România să se mai dezvolte, deoarece gurmanzii vor leșina de poftă 🙂

Gata, fără prea multe rânduri, încep cu deliciile 🙂

P.S. Toate torturile pe care vă le prezint sunt după modelul clasic, am ales cum se pregătesc de obicei. Desigur rețetele variază, care mai adaugă ceva, care mai exclud. Mă rog, fiecare cu preferințele sale, însă rețeta de bază e rețeta de bază 🙂

Lista poate continua, sunt doar cele mai des întâlnite pe mesele noastre.

Toate imaginile le-am luat de pe net, respectiv să corespundă parametrilor tradiționali despre care vorbeam 🙂

Dacă vă face din ochi vreo postare 🙂 îmi cereți rețeta și neapărat v-o scriu, ba chiar și vă explic.

Aștept să văd dacă v-am provocat curiozitatea culinară 🙂

  1. Bătrânul, clasicul tort Napoleon

Tortul este creat dintr-o multitudine de straturi realizate din foi de aluat fraged, umplute cu cremă aromată de vanilie și îmbrăcat în strat subțire de cremă si bucăți fine de foaie mărunțită. 

2. Tortul Cușma lui Guguță

Tortul este compus din  tubuşoare (aluat foietaj)  cu umplutură de vişină în suc propriu, cremă de  smântână, decorat cu ciocolată.

3. Tortul Lapte de pasăre

O combinație perfectă de sufleu de vanilie, pandișpan și glazură de ciocolată.

4. Tortul Smântânel

Multe foi subțiri (nu mai puțin de zece), cremă de smântână (de unde vine și denumirea), pot fi adăugate și vișine în suc propriu.

5. Tortul Medovik

Foi cu gust bogat de miere și cremă din smântână (pot fi adăugate vișine în suc propriu )

6. Tortul Kiev

E alcătuit din blaturi de bezea, pandișpan cu adaos de miez de nuci și cremă de unt cu lapte condensat, sau ciocolată. Suprafața este ornată cu cremă și glazură.

7. Tort Mușuroiul de furnici

Aluat dat prin mașina de tocat, apoi copt combinat cu lapte condensat (poate fi adăugat miez de nuci). Se mai utilizează în loc de aluatul copt biscuiții comercializați (varianta cu biscuiții e o rețetă mai modernă pentru femei ocupate și emancipate 🙂 )

8. Tortul Spartac

E alcătuit din blaturi subțiri și numeroase din miere și cacao, cu cremă de smântână. Nu întotdeauna e utilizată mierea (poate fi înlocuită cu zahăr) în aluat, ingredientul principal fiind cacao. E decorat cu ciocolată sau glazură. Pot fi adăugate vișine. Adăugându-le, primim o combinație perfectă și o nouă variantă a acestui fel de tort. Pot spune că renumitul tort Evreiesc este, de fapt, versiunea Spartac cu vișine.

9. Tort Praga

Pandişpan cu cacao, cu cremă din unt în combinaţie cu lapte condensat ornat cu glazură.

10. Tort Regal (Korolevskii)

Este alcătuit din trei blaturi (care se împart în două, obținând astfel 6 foi pentru tort) : unul cu miez de nuci, al doilea cu vișine și al treilea cu mac asamblate cu cremă din smântână. Se aseamănă mult cu rețeta tortului Capriciu feminin, doar că acolo se mai adaugă blat cu stafide și blat cu cacao.

11. Tort Poveste

Blat de vanlie cu cremă de unt. Poate fi ornamentat cu frișcă sau cacao.

12. Tort Prințul negru

Pandișpan cu cacao, îmbibat cu lichior (sau fără), cu cremă din unt și lapte condensat și cu vișine în suc propriu. Este ornamentat cu ciocolată, cacao sau glazură.

13. Tort din vafe

Vafe cu lapte condensat, putem adăuga și miez de nuci.

14. Tort din clătite

Clătite (cu cacao), cremă de mascarpone și fructe la alegere.

Imaginile sunt de pe net.

Gânduri de seară…

N-am fost pe-aici de-o habă de vreme (cum zic babele 🙂 ) Probabil muza mea a avut nevoie de pauză, de fapt ea încă nici nu are chef să revină din pauza meritată 🙂 O mai forțez eu 🙂 , o mai trag de mânecă poate va ieși din hibernarea tomnatică. A mai deschis câte un ochi și se mai una pe sub o geană cât am pregătit niște articole științifice și cam atât 🙂

Nu știu cine mă mai urmărește… Până acum cred că majoritatea s-au retras fiind plictisiți de mine că tot apăream pe aici, iar acum e plictisul uitării 🙂 , cum ar fi : Ochii care nu se văd, se uită! Sau: Blogulețul neîngrijit și neîmprospătat se lasă prăfuit și împărăginit în vâltoarea evenimentelor virtuale 🙂

Nu mă gândeam la o pauză atât de mare. Indubitabil mereu râvnesc să scriu, doar că nu întotdeauna îmi reușește, ba mai des încep a căuta sensul la tot ce fac și la tot ce mi se pare bun pe moment. Cred că am îmbătrânit și am început să mă gândesc mai mult la sensul vieții 🙂 , chiar mai mult la faptul că nu am reușit să fac multe până la această vârstă (am învățat, dar ,,mare” folos are învățătura în ziua de azi). Cauza, cu siguranță, e naivitatea mea ce valsează nebună într-o lume dură și coruptă 🙂 Credeam că dacă muncești, te strădui, ai un comportament onest, atunci poți obține ceva 🙂 🙂 🙂 Daaa, ce femeie stranie mai sunt 🙂 🙂 🙂 Gloata nu iartă nici onestitatea, nici bonomia și nici curajul de a fi pisica independentă ce iubește libertatea și dreptatea, fugind de toate intrigile, fie ele ,,de palat” sau ,,de coridor”.

Am ajuns niște zile în care viața tuturor nu e decât o simplă conjugare a verbului ,, a înnebuni”, doar că este individuală, adică fiecare înnebunește în felul său: unii de la prea mult bine, alții de la prea mult rău și toți împreună de la comuniunea devenită insuportabilă în aceste vremuri grele. Poate ar fi cazul să mai conjugăm și verbele a se îmbuna, a ajuta, a crede… Sau toate la timpul lor, adică nu acum? Citisem pe net o vorbă ce mi-a plăcut: Toate sunt la timpul lor, ca verbele. Numai dacă vom ajunge la timpul viitor și dacă vom putea să-l obținem fără greșeli dezastruoase ale ortografiei vieții… Păi o conjugare eficace se obține cu ajutorul pronumelor: eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele. S-a cam uitat că sunt mai multe. Persoana a doua și a treia se folosește pentru a acuza, a umili, a profita. Dacă tot m-am luat de verbe și mai ales de acest ,,a folosi”, oare nu ar fi timpul să fie folosite obiectele și nu oamenii? Sau ce fel de timpuri și moravuri fără instrigi și avânturi deșarte? Se gonesc toți, poticnindu-se de sufletele mai sensibile în care se mai întrezărește o țâră de cumsecădenie.

Parcurg și eu cu inimă ostenită acestă viață și gândesc că nu mai trebuie să fim grăbiți, ci să ne mai oprim și să încercăm să ne privim dintr-o parte, nu că suntem prea frumoși sau urâți, dar nu cumva, de fapt, să fim ridicoli prin propria prostie, vanitate și deșertăciune.

În fine, doresc doar sănătate și căldură sufletească atât mie și oamenilor dragi sufletului meu, cât și întregii planete. Sper greutățile acestor timpuri să nu îngenuncheze totalmente și să decapiteze valorile chintesențiale.

Sursă imagine: http://www.publicdomainpictures.net/

Gânduri de seară…

Demult nu am mai scris. Nici nu știu dacă are vreun rost de creat, de iubit frumosul și valorile. Ultimul timp am văzut și am aflat multe chestii care îmi sugrumă dorința de a iubi țara și lumea de aici. Ziceam de multe ori că îmi iubesc țara, însă urăsc statul. Acum nu știu dacă mai trebuie de iubit ceva. Acolo unde banul și cumatrismul sunt pe prim plan, iar altceva nu mai contează, rămâne doar să zâmbești ironic și să dezguști oribilitatea pe care o vezi. Știu că timpurile și moravurile sunt aceleași de când lumea, însă în societățile umbrite de prostie și mârlănism rămas încă de pe timpul regimului sovietic, există o extremă ce avansează tot mai mult. Da, da, anume ,,extremă ” și ,,avansează „, nu e o greșeală de limbă, este ceea ce reprezintă societatea. Copiii și nepoții celor care făceau listele cu deportați, furau cât se putea fura, acum demonstrează că ei sunt mari inși, pur-sânge.

Mi-i scârbă, doar atât pot să zic.

,,Lumea bună” plină de metehne…

Mă conving din nou că oamenii simpli sunt cu mult mai sufletiști, plini de valori, decât cei din așa-zisa lume intelectuală (de cei cu ,,statut” și bani ,,agonisiți” mârșav nici nu mai zic). De fapt, nu știu câți au mai rămas din tagma intelectualilor de cândva, de factură veche… Eu cunosc o persoană, fie două… Să nu ziceți că sunt prea categorică fie chiar și cinci, nicidecum mai mulți. Nu am dorit să particip la diferite manifestări culturale. Poate chiar mă bucurasem că era totul online. Cât de ridicol și urât se privește dintr-o parte un spectacol de 2 bani, în care actorii sunt așa-numiții oameni intelectuali care trebuie să fie promotori ai culturii… Plini se sine, cu orgolii ce provoacă dezgust total, fără pic de valori și norme! De multe ori ziceam că 99% din ,, intelectualii ” societății noastre chiar dacă au o listă de cărți citite, ei doar le-au ,,consumat” pentru a folosi cuvinte noi învățate de acolo și pentru a se lăuda că au citit, sunt la curent cu tot ce e scris și, în general, sunt ditamai erudiți. Valorile le-au lăsat să se odihnească printre pagini, ei nu au nevoie de ele! Pentru ce mai trebuie valori? Este vanitate, ipocrizie, nerușinare, invidie, ură, dușmănie, acestea sunt suficiente pentru a te încadra în ,,beau monde” sau mai bine-zis ,,sage-monde”. De ce lumea crede că superioritatea, obrăznicia, viclenia formează un atu? Parcă modestia și înțelepciunea ar trebui să domine ,,cercurile lumii intelectuale”… Sau eu sunt de modă veche… Am înțeles doar că nu vreau să fiu și eu așa, nu am nevoie nici să fac parte din acea ,,lume bună „, nu-mi trebuie lauri, mai bine rămân eu în lumea mea nebună, crezând în continuare în valori și în unele limite care trebuie să existe.

Sper că nu am jignit pe nimeni. Sunt și oameni adevărați, dar foarte, foarte puțini. Și ei stau și privesc ironic la tot spectacolul, nu își mai irosesc sănătatea să mai lupte. Primesc realitatea și înghit în sec amarul.

Ziua Limbii Române

31 august. O zi importantă pentru cei care înțeleg cum e să fii privat de a vorbi limba maternă, iar pentru restul e doar un motiv în plus de a sărbători ceva. Cât de fericită e inima când printre străini se aude limba ta, cea care te reprezintă din fașă!

Voi scrie laconic. Astăzi nu e loc de vorbăraie multă, ci e prilejul de a simți și de a ne bucura că avem cea mai dulce și profundă limbă de pe pământ. Doar în limba română există cuvântul ,,dor” care în nicio limbă nu poate fi tradus și simțit atât de specific, atât de puternic.

În fiecare an am același mesaj de spus Limbii Noastre Române:

Iubesc din toată inima Limba Română! Îi mulțumesc de nenumărate ori că îmi este alături clipă de clipă în fiecare zi și mă ajută, prin intermediul ei, să scriu, să creez, să fiu eu – cea adevărată, un vlăstar al străbunilor români!

30 de ani independenți

27 august. Republica Moldova. 30 de ani de independență. Au fost de toate. Mai mult sărăcie. Mai puțin bucurii. Doar o fericire – revenirea acasă. Sub aripa Europei. Siberiile au luat totul. Vieți, oameni, destine, generații, tragedii, sărăcie, regim, frică. A rămas credința și speranța. Pe acestea două nu le-au putut lua. Suntem acasă. La fel de săraci. La fel de necăjiți. Doar liberi cu gândul și cuvântul. Măcar atât. Nu am obținut nimic în 30 de ani? Cu siguranță nu. Măcar avem gândul și cuvântul. Siberiile în amintiri și sub coaste. În 30 de ani nu am făcut nimic? Da. Mai puțin s-a făcut. Mai puțin s-a distrus. Comparativ. Mai puțini oameni au fost distruși. Până în 1991 mai mulți. Avem credința și speranța. Pe acestea nimeni nu le va lua. Nici chiar cei de sub coaste. Libertatea și cuvântul. Țară de dor. Țara care încet își ridică ochii pentru a vedea soarele.

La mulți ani, țara mea dulce amară! La mulți ani, Moldova noastră! La mulți ani, micuța, dar preafrumoasa noastră! La mulți ani pentru tine din toate colțurile lumii!