Mie, celei de cândva…

De câteva ori mi-a venit ideea: dacă ar fi să-mi scriu un bilețel mie, celei de cândva, adică fetei naive care eram cu 10-15 ani în urmă, oare ce aș scrie, ce sfaturi mi-aș da? Sunt sigură că eu, cea de atunci nu prea aș crede, probabil aș proceda la fel cum am procedat până acum, însă cred că aș fi mai precaută.

Probabil și voi ați dorit vreaodată să scrieți câteva rânduri de acest gen. Dacă v-am intrigat, vă provoc să scrieți și voi.

Nu e scrisoare, e un bilețel oarecum mai amplu 🙂

Pentru E.

Dragă, pare absurd, dar îți scrie propria persoană, din viitor. Ești încă tânără, dar mai bătrână decât atunci când vei citi aceast bilețel. Îmi dau seama că nu ai timp să citești și aceste ,,aberații” (după părerea ta), ai doar examene, colocvii, visezi și la o viață personală.

Ce pot să zic, îți dau doar câteva indicii pentru a te avertiza că vor urma timpuri și evenimente diferite. Cum să le ții piept? Îți spun eu:

bunul simț e foarte util, însă nu în doze exagerate, mai lasă câte puțin din el, oricum modestia și cumsecădenia în aceste timpuri nu sunt înțelese corect;

-poți să înveți la fel de mult, nu vei regreta, ba chiar îți va părea bine în viitor. (Eu acum mă bucur de tine că ai fost fată sârguincioasă.)

nu îți mai fă griji pentru toate nimicurile, fiindcă nu are sens. Doar îți vei strica sănătatea și peste ani vei regreta;

învață-te să elimini din viața ta oamenii toxici, nu mai fi chiar atât de bună și căuta scuze de genul: Poate nu am înțeles corect, poate nu mai este omul acesta așa de rău, dar cum să pun punct comunicării… Oricum o să-ți dai seama singură că dacă nu te retragi și rupi totul, vei fi prostită. Oamenii sunt cu mult mai răi decât crezi tu!

-nu avea încredere în oameni, această încredere nu duce la nimic bun;

nu da acordul să fii angajată acolo, vei plânge mult. E cazul când sub măști de oi se ascund nu lupi, dar adevărați monștri!

pleacă de acolo de unde nu te simți bine! Pur și simplu pleacă, fără regrete! Dumnezeu are grijă de noi și nu te vei pierde, stai liniștită!

vei găsi persoana potrivită sufletului tău, toate la timpul lor. Nu mai crede că din rahat poți face dulceață! Bărbatul adevărat e bărbat adevărat din scutece, iar cozile de câine rămân așa și la bătrânețe;

răbdarea e bună, dar nu și în situații extreme. Nu te lăsa umilită! Ripostează! Nimeni nu are dreptul să aibă așa comportament față de tine! (Știi tu despre ce zic);

petrece mai mult timp alături de cei dragi, iartă-i și iubește-i mai departe așa cum îi iubești, sunt ai tăi, ești sânge din sângele lor. Uite cât de mult semeni cu tata! Cu vârsta și tu vei pune multă ceapă, mult pătrunjel în mâncare, chiar veți avea aceleași preferințe culinare. Înțelege-o pe mama, doar tu știi cât de greu i-a fost să rămână cu aceeași indiferent de greutățile vieții. Stai de vorbă cu bunelul, cât mai mult! Iar în weekend mergi la el, nu te uita la cei din jur, nu te gândi cine și ce va zice, nimic nu contează, doar momentele cu el! Rămâi și în continuare fata cea bună care nu dorește să-i facă să sufere pe oamenii cei mai apropiați inimii.

nu te mai gândi cine și ce va crede! Lasă lumea! Gura lumii e gura lumii! Dumnezeu cu dânsa!

prietenii adevărați îi vei vedea în timp, dar, deocamdată, lasă-i pe toți să-și joace perfidul rol, vei observa și singură multe chestii;

nu cădea în deznădejde, va fi bine și la tine.

-vei avea și clipe de succes, nu lăsa mândria, orgoliul să te năvălească. Știu că nu vei face asta, dar nici prin gânduri să nu ai așa ceva!

Roagă-te și crede în continuare! Doar așa vei reuși să treci peste toate greutățile vieții! Îmi amintesc acum de tine, cu te rugai să poți să nu disperi, să nu îți ieși din minți în momentele cele mai urâte și grele. Păi uite, dragă, datorită ție că ai știu să faci asta, eu acum pot să îți scriu.

Fii tu! Ai demnitate! Fii cea pe care o știu eu, dar mai trage cu ochiul la ce te-am atenționat și totul va fi bine!

P. S. Nu uita: nu te stresa pentru toate mărunțușurile și nimicniciile!

Gânduri de seară

Dacă tot gândurile îmi ,,inundă” mintea, să le ,,transpun” în cuvinte pe pagină virtuală 🙂

Cred că fiecare dintre noi are momente când își pune întrebări poate chiar cu o doză de aberație sau cu răspunsuri evidente, însă oricum aceste gânduri roiesc prin creier 🙂

Păi ultima vreme încerc să îmi dau seama de ce cu zi ce trece timpul trece mai repede și mai repede? Viața de zi cu zi parcă ar fi luată între paranteze. Deschidem paranteza cu ,,ne-am trezit” și închidem paranteza cu ,,ne-am culcat”. Ce se întâmplă între ,,trezire” și ,,culcare” are loc cu o viteză nemaipomenită, de parcă nici nu am făcut noi așa ceva astăzi. De parcă nici nu am gătit, nu am ieșit la market, nu am rezolvat anumite probleme cotidiene… Nici nu mi-am dat seama când am reușit să încărunțesc… Deja mă voi strădui să îmi vopsesc părul mai regulat nici să nu observ ,,rezultatele experienței vieții de pănă acum” 🙂

Am impresia că timpul fuge după mine, mă gonește 🙂 Eu trebuie să alerg tot mai repede ca să reușesc, să nu mă prindă, nici nu știu cum să explic 🙂 Offf, dacă ar ajuta această fugă la siluetă, dar nu la adăugarea firelor cărunte și a ridurilor… 🙂

Între timp, cât încerc să prind momentele dintre ,,mă trezesc” și ,,mă culc”, îmi vine întrebarea despre ,,consicutivitatea vieții”. Adică de ce cât suntem tineri, suntem naivi și cam prostuți, cum începem să mai înțelegem câte ceva, gata – suntem bătrâni, dar dacă suntem bătrâni – la ce ne mai folosește? Am avea nevoie de un pic de înțelepciune în tinerețe, să trăim atunci viața cât mai corect. Nici nu ar fi parcă logic să fim tineri și înțelepți, iar la bătrânețe să ne prostim și să avem mintea de la 15-18 ani 🙂 Din punct de vedere religios, observ importanța acestei ordini, însă sunt om simplist, nu mi-e dat să cunosc ,,veritas veritatum” al orânduirii acestei lumi, din această cauză, mai gândesc și eu așa, cu mintea mea de om.

Viața e foarte interesantă și anume prin faptul că nu o înțelegem deloc, iar pentru a avea o concluzie despre ea măcar cât firul de muștar, trebuie să luptăm, în primul rând cu propria persoană, aspirând la o sănătate și curățire a sufletului.

Iarăși despre virus…

Să mai revin un pic și la tema covidului. Îmi expun doar niște gânduri, la urma urmei fiecare cu părerea sa și cu variantele sale de conspirație 🙂

M-am indignat, deoarece majoritatea nu respectă regulile de restricție, minoritatea – continuă să le respecte crezând că poate cumva, cumva se va mai face ordine. Cred că e mai bine să nu crezi, dar să te protejezi și cu ajutorul Celui de Sus să rămâi sănătos pe tot parcursul pandemiei, decât să nu crezi, să nu te protejezi și să joci un fel de ,,ruletă rusească”. Toți caută motive, conspirații, poate ne mai oprim din această ,,căutare” și facem ceea ce depinde de noi? Probabil ar fi mai bine. Sau se vor ține toți pănă la urmă de principiul: Până nu pățesc – nu cred!? Decizia aparține fiecăruia, însă ar fi bine dacă această decizie nu ar fi nocivă și pentru cei din jur. Virusul există. Sunt mulți oameni infectați. La unii finalul e fatal, alții trec ușor și tot așa. Chiar e un fel de ,,dat”, un fel de soartă. Dar oare merită să ne jucăm cu soarta? Poate că unii au nevoie să fie și mai multe sfârșituri letale ca să fie mai siguri.. Nu știu, nu pot să mă expun. În fiecare zi, când văd diferite comentarii pe facebook cu numeroase teorii conspirative, mă gândesc: Oare acești oameni, undeva în subconștient, nu se gândesc că dacă nu respecte niște reguli s-ar putea contamina? Dacă nu cu covid, măcar cu ascaride (scuzați-mă pentru exemplul acesta)? Dapoi îi vezi cum pun mâinele pe bani, apoi în gură, apoi mai aruncă ambalajul de la fastfood și mănâncă așa că e mai gustos de mâncat cu mâinele, cum altfel… Nu mai zic și de alte mii de exemple. Ah da, strănutul în pumn, apoi ștersul nasului cu mâinele, apoi iarăși număratul banilor sau ,,îmbrățișarea” din ,,tot sufletul” a mânerului ușii. Din nou evidențieiz: în culmea pandemiei!!!

Eu tot mă dezinfectez, respect normele, port mască și iată că a început să mă doară în gât și am strănutat de câteva ori și cam m-am pus pe gânduri… Sincer vă zic, cel mai strașnic gând e că, Doamne ferește, eu aș putea să îmi infectez părinții. Chiar de mă îmbolnăvesc, datorită vârstei mai tinere (comparativ), poate, cumva voi trece și peste asta, îmi fac griji pentru ei.

Cei care nu respectă nimic, chiar dacă au vreo amigdalită simplă, nu se gândesc la nimic? Nu le trece prin cap că ar putea să infecteze și persoanele dragi? Nu le vine prin cap așa vreo idee că ar putea fi acel covid din conspirație? Da, cu siguranță îmi veți spune: Nu cred în așa ceva și nici nu se gândesc! Posibil…

Poate, în general, ar trebui să gândim cât mai puțin? Să ne lăsăm așa, duși de val și nu mai contează de care ,,val” … că e de mare, de iubire, de covid, de răutate, de instinct, de mizerie, de bucurie, de indiferență, de conspirație… Da, da… Ne lăsăm duși de ,,val”. Cel mai important e să nu ne lăsăm ,,duși cu pluta” 🙂 în aceste vremuri deosebit de dificile și contradictorii.

Sunt doar niște gânduri în scris. Să nu aruncați cu prea multe litere în mine 🙂

Nu mai zic nimic!

Unul Dumnezeu știe ce este și ce va fi!

Fie Voia Lui!

Autoportret chinezesc (Leapșă)

Am cam dat-o pe lepșe eu zilele acestea 🙂 Păi dacă de multe dintre ele sunt intrigată, însă timpul fuge și fuge…

Văzusem mai demult la Issabela o lepșă foarte, foarte interesantă. Să fiu sinceră, uitasem cum se numește, știam doar că e foarte interesantă și e ceva cu ,,chinezesc” 🙂 Nu cam serioase detalii își amintește femeia care pretinde a fi serioasă 🙂 (adică eu 🙂 ) Astăzi am găsit! E ,,Autoportretul chinezesc”.

Să purcedem la drumul scrisului 🙂

Dacă aș fi o carte, aș fi… Război și pace – Lev Tolstoi

( ai nevoie de mult timp ca să o citești, e foarte ,,mixtă”, ba chiar și titlul e la fel ca temperamentul meu)

Dacă aș fi un personaj dintr-o carte, aș fi… Miss Marple

(curioasă, îmi place să investighez, numai nu crime, ci cazuri din viață)

Dacă aș fi un film artistic/ desen animat/ serial aș fi… 12 în regia lui Nikita Mihalkov

(gândesc enorm până iau o decizie)

Dacă aș fi o țară, aș fi… Elveția

(modestă pe hartă, dar foarte serioasă)

Dacă aș fi un instrument muzical, aș fi… pianul

(ți se pare complicat instrument, dar dacă știi cum să te ,,comporți” cu el, păi e o bijuterie adevărată a artei)

Dacă aș fi o cântăreață/actriță, aș fi… Maria Callas

(dedicată deplin profesiei sale, însă cu siguranță, având ,,curajul” deciziei ca din filmul 12, 🙂 nu m-aș avânta cu tot sufletul în dragostea unui om mai puțin serios, de fapt, cine știe… Cam toate femeile când ne îndrăgostim, un pic (sau mai mult 🙂 ) ne prostim sau înnebunim 🙂

Dacă aș fi un fenomen al naturii, aș fi… ploaie.

Dacă aș fi un pictor, aș fi… Picasso.

Dacă aș fi o pictură, aș fi… Răspunsul cazacilor zaporojeni de Ilia Repin

Dacă aș fi superputere, aș fi… O zână bună.

Dacă aș fi personalitate istorică, aș fi… Margaret Thatcher

Dacă aș fi animal, aș fi… pisică.

(de dorit cât mai pufoasă 🙂 )

Dacă aș fi floare, aș fi… bujor.

Dacă aș fi poezie, aș fi… Căderea și ridicarea sufletului

Dacă aș fi un curent literar, aș fi… realism.

Dacă aș fi un motto, aș fi… Mai bine un adevăr amar decât o minciună dulce.

Dacă aș fi un sentiment, aș fi… empatie.

Dacă aș fi verb, aș fi… a gândi.

Dacă aș fi o calitate, aș fi… onestitate.

Acestea au fost niște ,,trăsături” ale portretului chinezesc. Foarte puțin am desfășurat prin argumente. Vă las să citiți ,,printre rânduri”.

Sursă imagine: desenez.net

Mă alătur provocării :)

Am văzut pe blogosferă o provocare ce m-a intrigat. Nu am putut rămâne indiferentă, deci am reușit să răspund și eu la aceste întrebări care mi-au plăcut.

1. Ai tăi îți citesc blogul ?

Care și cum 🙂 Dacă le trimit link-ul – probabil mai citesc 🙂 Mamei mereu îi cer și un feedback 🙂 Părerea ei contează cel mai mult.

2. Dacă te simți superior față de omul cu care porți o conversație, îi arăți acest lucru ?

În primul rând, consider urât acest fapt de a te considera mai superior decât cineva. Toți suntem egali. Mă strădui mereu să fiu respectuoasă indiferent de persoana cu care comunic. Așa am fost educată. Nu contează, vorbești cu un măturător de stradă sau cu un mare director de companie – respectul e același. De fapt, dacă există cumsecădenie mereu se găsește despre ce să vorbești și cu o băbuță, și cu un profesor universitar.

În societatea în care trăim avem, totuși, nevoie încă de foarte, foarte multă smerenie și înțelepciune.

3. Polul Nord sau Ecuator ?

Aș dori să vizitez ambele locuri, dar cred că nu aș putea alege chiar și după călătoria acolo 🙂

4. Ce carte te-a impresionat cel mai mult ?

Nu cred că aș putea să mă limitez la una. Toate cărțile impresionează într-un mod sau altul, dar dacă e cazul să generalizez și să ,,prescurtez” :)… Nu știu, cred că toate cărțile scrise de Savatie Baștovoi au avut un impact asupra sufletului meu. Pot să mai adaug și operele lui Constantin Virgil Gheorghiu. Îmi amintesc că în anii de studenție (în pofida faptului că am lecturat multe cărți atât din literatura română, cât și din literatura universală) mi-a plăcut enorm romanul ,,Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon. Ah da! Să nu uit și de literatura clasică rusească care este excepțională.

5. Ai mulți prieteni sau ești genul care alege puțini, dar buni ?

Am ajuns la vârsta când pun accent pe calitate, nu pe cantitate. Când sunt întrebată despre prieteni, de regulă răspund așa: am multe cunoștințe, însă prieteni foarte, foarte puțini.

Poți cunoaște mulți oameni, însă prieteni îți devin doar cei mai demni oameni. Cu părere de rău, în ziua de astăzi, oameni care să rămâne demni pe parcursul anilor sunt tot mai puțini și mai puțini. Vorba mea preferată: Prietenii sunt ca vinul, cu anii ori se oțetesc, ori devin din ce în ce mai buni.

6. Când ai râs ultima dată până ți-au dat lacrimile ?

Mai râd și eu din când în când, dar tocmai să îmi dea lacrimile… 🙂 Probabil cu mama am râs atât de mult, cred că săptămânile trecute, nu îmi amintesc exact.

7. Te simți bine în corpul tău ?

Ca majoritatea femeilor, în dependență de dispoziție 🙂 Când e prezentă ,,cucoana” dispoziție e totul destul de ok, dar dacă e absentă, atunci e mai rău 🙂

8. Care este principalul tău defect ?

Sunt sigură că sunt multe 🙂 Din cele care mă deranjează și pe mine… Cel mai deranjant e că dacă mă ,,apucă” să fac ceva, păi e: ori acum, ori niciodată 🙂 Așa am eu câte o ,,apucătură” (cum îi zic eu 🙂 ) Dacă mi-a venit ideea să îmi vopsesc azi părul, păi azi și nicidecum mâine, dacă vreau să îmi fac manichiura acum – azi și nicidecum mâine, dacă e să merg undeva la fel 🙂 E clar că mai las eu lucrurile și pentru mâine, însă am și momente de acestea care îmi cer : acum sau niciodată 🙂

Și încă ceva, mereu fac mai multe lucruri în același timp. Rar când fac numai un singur lucru 🙂 Scriu – ascult muzică, privesc un film – mă mai uit și pe net sau joc Solitaire 🙂 Pregătesc mâncarea – vorbesc la telefon, vorbesc la telefon – fac ordine, cam așa ceva 🙂

9. Dai bani cerșetorilor ?

Când și cum… De obicei, mă sensibilizează persoanele în vârstă. Mi-i milă, nimeni nu știe ce festă poate să îi joace viața.

10. Ești de acord să trădezi un mic secret despre tine ?

Nici nu știu care e secret mai mic și care e secret mai mare 🙂

Nu suport ,,procesul” de schimbare al lenjeriei de pat 🙂 Sigur că îmi place să schimb lenjeria de pat cât mai des, dar acest ,,procedeu”… Offf… Mai ales (cum se zice la noi) să ,,înfăț oghealul” 🙂 Adică să pun plapuma în ,,învelitoare” 🙂

Ai mei, ai casei știu că ,,procesul” dat îmi este insuportabil, deci uneori mă ajută, iar alteori mă pedepsesc cu el 🙂

Și încă un secret 🙂 nu pot dormi dacă nu îmi aștern anume un cearșaf de bumbac. 🙂

Cam acestea sunt unele dintre micile mele secrete 🙂

Alegerea…

Nu prea am fost pe aici. E din lipsa de timp, din surplusul de griji și, probabil, din insuficiența de dispoziție specifică acestei perioade dificile specifică tuturor locuitorilor globului pamântesc.

De ce am revenit anume azi? Dimineața, numai mă trezisem și mi-am înfipt ochii în facebook să mai văd ce mai e noi și ce rămâne vechi. ,,Răsfoind” așa, am ajuns la o pagină a unei pretinse scriitoare. Nu pot da nume concret fiindcă nici nu îmi mai amintesc. O tânără de prin România. În fine… Ce am văzut? Mai mult cuvinte fără sens și un feminism extrem, pot să îi zic chiar cosmic. Bine, puteți să mă contraziceți, zicându-mi că sunt zero la capitolul critică literară și percepere profundă a poeziilor. Totul e posibil. Nu mă supraapreciez deloc, însă, datorită specialității mele, am fost obișnuită de la facultate să citesc orice gen de literatură și, respectiv, să o ,,primesc” așa cum este. Ca să înțelegeți, pot citi orice, căutând să iau ceva bun și din ceea ce e cam rău. Am citit eu postările persoanei în cauză. Fire de poet, ce mai… 🙂 Dar mi-am pus așa o întrebare mai generalizatoare: Ce facem cu cei care nu pot alege? La ce mă refer? Ok, suntem adulți, fiecare cu concepțiile, viziunile și principiile sale. La toate acestea se mai adaugă vreo facultate ce îți mai ,,pune pe rafturi” careva idei și opinii. Dar ce facem cu adolescenții sau cu cei care nu au reușit de-a lungul anilor să-și formeze ,,un filtru” al viziunilor? Pe rețelele de socializare întâlnim mulți oameni care se lasă foarte ușor ,,prinși” de valul a tot ce e scris. Nu mai contează intenția, citirea printre rânduri sau clasificarea la tot ce e bun și ce nu prea e bun. Mai există și dintre cei care abia-abia își clădesc o ,,prismă” demnă, însă sunt ,,prinși” cu ușurință de valul despre care vorbeam anterior. Mă miră și promovarea aceasta a tot și toți. Oare nu ar fi bine să mai filtrăm? Adică mai întâi de ,,promovat” într-un cerc mai restrâns, printre oamenii care mai înțeleg câte ceva, apoi de lăsat și publicul larg să se ,,înfrupte”? Sunt de-acord cu inițiativa de a promova tinerii (nici eu nu sunt chiar atât de bătrână ca să devin pretențioasă 🙂 ), însă cât de postmoderniști nu am fi, să nu intrăm nici în extrema extremelor. E clar că gusturile nu se discută, însă… Iarăși acest ,,însă”… Să nu uităm că nu toți pot ,,filtra”, nu toți știu să facă alegeri și să meargă după anumite principii demne. Mulți cred că tot ce e scris este ,,comestibil”, din această cauză există și riscul unei ,,intoxicații”. Bine, nu toți sunt ,,gurmanzi”, nu toți și-au încă găsit în ei pornirile de ,,vegetarieni” sau ,,carnivori”, unii ,,consumă” absolut orice. De aici riscăm să avem printre noi și din cei care preferă ,,tomberoanele” sau și mai rău, să cadă în extreme de genul: de la ,,mâncarea” din ,,tomberon” – la cea din ,,restaurante” și nici măcar nu reușesc să facă vreo diferență. Fie, filologii s-au obișnuit să ,,guste” de peste tot, dar să rămână fideli ,,bucatelor tradiționale” 🙂 🙂 🙂

Sper că am fost cât de cât explicită 🙂 Am avut așa o senzație aiurea dis-de-dimineață. Cât de mult aș dori să avem și să promovăm o cultură a scrierii, o cultură a lecturii! La urma urmei o cultură a unei alegeri simple, însă cu un ,,gust delicat”. Sper, cândva, să ajungem toți la un aurea mediocritas fără să știrbim din valori frumoase, umane. Extremele nu aduc nimic bun, însă puterea de a alege ceva demn merită cultivată din scutece.

Sursă imagine: funderstanding.com

Provoacare nr. 6 (Inspiră bloggerii)

Demult mi-au mai venit niște idei despre o următoare provocare. Puteți să îi ziceți ,,leapșă”, nu știu, dar nu se lipește de sufletul meu acest cuvânt 🙂 ,,provocare” îmi este mai pe plac 🙂 M-am gândit să scriu un fel de Top 5 al unor preferințe. Putem să argumentăm unele preferințe, le putem categorisi, însă de nenumărate ori, de exemplu când e vorba despre oameni, cărți etc., avem doar un indiciu și un argument temeinic (la mine e așa 🙂 ) – Îmi este interesant/ă. Nu știu de ce și pentru ce, dar îmi este interesantă pesoana X sau Y, îmi este interesantă anume cartea dată și nu alta, ador acest parfum și nicidecum un altul. Probabil, în subconștient avem noi niște parametri camuflați, dar cine oare să-i mai ,,decamufleze”. Or, Vorba multă – sărăcia omului! Să încep ,,un top” al meu cu persoane și lucruri care îmi sunt interesante și chiar preferate.

1. Top 6 scritori preferați ai literaturii române.

Ion Luca Caragiale, Alexandru Macedonski, Virgil Gheorghiu, Titu Maiorescu, Camil Petrescu, Savatie Baștovoi. (Aici e Top 6, dar nu am putut să exclud nicio personalitate dintre acestea)

2. Top 5 scriitori ai literaturii universale.

Ernest Hemingway, Nikolai Gogol, Fiodor Dostoievski, Serghei Esenin, Omar Khayam.

3. Top 5 opere literare/cărți (doar cele mai preferate, marcante pentru noi)

Dama de pică (de A. Pușkin)

Audiență la un demon mut (de S. Baștovoi)

Taras Bulba (de N. Gogol)

Ultima șansă (de V. Gheorghiu)

Ciocoii vechi și noi (de Nicolae Filimon)

4. Top 5 actori/actrițe preferați/ preferate.

Jean Reno

Marlon Brando

Alain Delon

Sean Connery

Whoopi Goldberg

5. Top 6 filme.

Leon: The professional (1994)

La vita è bella (1997)

12 (2007, în regia lui N. Mihalkov)

Ogniem i mieczem (1999)

Passengers (2008)

Metod (2016)

6. Top 5 parfumuri.

Elie Saab White

Burberry The beat

Paco Rabanne Olympea

Givenchy Ange ou Demon

Lancome La vie este belle

7. Top 5 fructe.

Piersicile, căpșunile, mango, pepenii verzi, zmeura.

8. Top 5 legume.

Castraveții, vinetele, dovleceii, varza, ciupercile.

Cam asta e o parte din ce imi e interesant 🙂

Bucătăria copilăriei

Nu am putut rămâne indiferentă la leapșa cu bucătăria copilăriei. Am citit cât de frumos au scris colegii de pe blogosferă și m-a răscolit o inspirație nostalgică.

Fiecare copil (indiferent de vârsta care o are, fie 7 sau 15, 30, 50, 70 de ani, oricum în suflet suntem copii) are niște amintiri culinare ce provoacă bucurie, probabil, uneori îmbinată cu o nostalgie ușoară sau mai acută. Nici cei mai iscusiți bucătari nu pot fi comparați cu mama sau bunica. Nici cele mai scumpe delicatese din lume nu pot fi atât de delicioase ca bucatele pregătite de persoanele dragi care știu cea mai importantă rețetă mondială – dragostea față de noi. Anume dragostea și grija sunt ingredientele care fac și dintr-o mâncare simplă o adevărată operă culinară pentru noi, criticii cei mai fideli, mai obiectivi și drăgăstoși.

Să zic și eu careva amintiri și predilecții culinare 🙂

1. Când bunica/mama gătea, treaba mea era să: 

În dependență de situație, făceam tot ce mi se cerea, eram un fel de ajutor de bucătar 🙂 Nu mă implicam în procesul propriu-zis de preparare, tăiam legumele, carnea, le spălam pentru ca să le ușurez lucrul mamei sau bunicăi. Nu zic că îmi plăcea să fac ce mi se cerea, însă întotdeauna mă gândeam pur și simplu că trebuie să ajut cu ceva.

2. Mirosul care mă duce direct în bucătăria bunicii/mamei, este:

Ce sarmale (la noi se zice ,,găluște”) gătește bunica! Un adevărat deliciu! Ce să mai spun despre zeama extraordinară sau despre ,,răcituri” (mai ales cele din picioruș de porc)… Cred că aceste trei feluri de mâncare sunt cele mai esențiale la noi în familie. În copilărie, când bunicii erau mai tineri, coceau pâine de casă. Bunelul o ajuta pe bunica și la bucătărie. De multe ori și el cocea pâine. După ce o scotea din cuptor, punea un prosop și o lăsa pe masă. Eu, pe furiș, mai rupem câte o bucățică. Bunelul, se făcea că nu știe cine a mâncat din pâine și îi spunea bunicăi: Uite ce șoricel avem în casă! A reușit deja să mănânce din pâine 🙂 Amintiri frumoase, dar, cu părere de rău, timpuri trecute 😦

Cât despre bucatele pregătite de mama -sunt super! Mai ales ce? Pârjoalele, șnițele, ciorba (la noi se zice ,,borș”) cu sfeclă roșie, scrumbia la cuptor, salata Boeuf, care de fapt la noi e Olivie 🙂 De Anul Nou e o tradiție ca mama să facă o cratiță mare plină de Olivie 🙂 Tata de fiecare dată se revoltă că nu trebuie de făcut atât de mult, că nu se mănâncă, dar desigur toți mănâncă până la ultimul ,,fir” de salată 🙂

Nu pot să nu menționez frigăruiul deosebit gătit de tata. Niciodată și la nimeni nu am mâncat și nici nu voi mânca un frigărui atât de delicios. Când tata face frigărui, e un ritual întreg și o sărbătoare pentru noi.

3. Gustul care face cu mine același lucru:

Sarmalele, plăcintele (mai ales cele ,,poale-n brâu), răcitura și picioruș de porc și frigăruiul sunt un adevărat deliciu. Probabil aș mânca și aș tot mânca 🙂

4. Dacă ar fi fost după mine, aș fi mâncat toată ziua numai: 

Iarăși: sarmale, zeamă, paste 🙂 Ah, da! Ador prăjiturile (adică la noi e tortul) 🙂

5. Deși când eram copil mâncam cu poftă, acum nu aș mai putea mânca:

Nu știu dacă este așa ceva 🙂 Ce ,,predilecții” aveam atunci, am și acum 🙂

6. Deși știam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie obișnuiam să:

Mănânc din farfuriile care erau cu bucatele ce erau în proces de pregătire 🙂 Cum așa bunica să prăjească plăcintele dar noi cu mătușa să nu luăm câte una, sau vreo clătite pregătită de mama 🙂

Acum mă enervează și pe mine când eu sunt în proces de pregătire a bucatelor, cineva să mănânce de prin farfurii. Când mâncarea va fi gata, atunci mâncăm! Cum altfel? 🙂

7. Cea mai pregnantă amintire din bucataria bunicii/mamei: 

Când pregăteam cozonacii de Paște era o epopee întreagă. Evident ne strângeam toți acasă, la bunici. În fiecare an era deja o tradiție, din timp bunica zicea: ,,Anul acesta nu mai coacem în cuptor, atâta grijă, da dacă focul nu va fi bun? Da dacă se vor arde? Da dacă vor ieși crude? Nuuu! Facem vreo câțiva cozonaci în cuptorul electric și atât! Sau cumpărăm.” Și respectiv, în Miercurea sau Joia Mare bunica zicea: ,,Eii, fetelor, cum să nu coacem măcar ceva în cuptor? La urma urmei nu mai este așa greu de făcut focul cela. Gata, cumpărăm ce trebuie și coacem un cuptor de cozonaci și cu nuci, și cu cacao, și cu brânză, trebuie și de sfințit, cum altfel…” Și așa era în fiecare an 🙂 Cel mai interesant lucru că pe lângă toată treaba care o aveam de făcut pe lângă casă mai eram toți un pic și emoționați: măcar să îi placă bunicăi cum se vor primi cozonacii că altfel va fi indispusă, tristă și tot va zice că ba nu s-a primit așa, ba că trebuia altfel etc 🙂 Când scoateam cozonacii și treceam să îi duc în Casa cea Mare, tot ne șoșoteam : Oare bunicăi îi plac cum s-au primit? 🙂

Frumoasă bucătărie a copilăriei am avut 🙂 Și acum e la fel de gustoasă 🙂 numai că un pic mai trecută prin ani. Bunica ne răsfață cu câte o zeamă, aștept să merg la părinți să facem frigărui, iar din partea mea vor fi plăcintele 🙂

Ce poate fi mai frumos pe lumea asta decât momentele petrecute alături de oamenii dragi? Este cea mai mare fericire să stai la masă cu cele mai iubite ființe de pe acest pământ!

Un an cu blog…

Ce să zic… Timpul fuge cu o viteză nemaipomenită. Deja a trecut un an de când am făcut și eu un blog. Era la fel o zi foarte caldă, printre programul de rutină mi-a venit ideea de a-mi face un fel de agendă unde să scriu ceea ce ,,îmi aduce” inspirația. Nu aveam idee ce e un blog și ,,cu ce se manâncă”, de fapt, și acum sunt novice. Nu sunt pricepută în setări, actualizări și alte ,,lighioane” ale științei programării, doar știu că îmi place să scriu. Atât.

Inițial mi-am dorit un anonimat total. Nu avem idee ce pseudonim să aleg, cum să mă înregistrez. Am păstrat doar prenumele meu real, țin mult la el, a fost și al bunicăi mele. Apoi a apărut ideea de WONC (Woman of North Country). De ce? La fel ține de niște repere biografice ale mele. Am inclus B. S. Patronimicul și numele de familie. Cineva zicea ca ,,patronimicul” are tentă rusească 🙂 Pentru mine contează ca în tot anonimatul meu să se conțină și o parte din mine, cea reală. La urma urmei trebuie și asta, nu poate fi totul doar ficțiune 🙂 De ce ,,Experientia docet”? Fiindcă experiența vieții ne învață multe, mai bine zis aruncă la gunoi într-o secundă acei ochelari roz pe care îi purtăm din copilărie până într-un anumit moment al vieții. Tot ce scriu e din experiența cruntă, însă destul de ,,didactică” a vieții. Zi de zi ne ciocnim cu multe evenimente, care mai bune, care mai rele, cu numeroși oameni ce ne vin în cale pentru a deveni ori o încercare, ori o binecuvântare. Cât de minunat ar fi să avem doar binecuvântări bipede 🙂

În fine, a fost un an în care am creat, a trăit cu sufletul fiecare moment scris și, nu în ultimul rând, am aflat că pe blogosferă întâlnești oameni inteligenți, interesanți pe care nu i-ai putea găsi chiar pe toți în viața reală. Toate persoanele de pe blogosferă mi-au devenit ca un fel de rude, de amici de care chiar mi-i dor dacă nu le citesc scrierile vreo zi, două. Nu știu dacă e chiar bună comparația făcută de mine, însă parcă aș fi la o pensiune a unei lumi virtuale, unde fiecare dintre vecini mi-a devenit amic, iar seara ne întâlnim la un pahar de vorbă și la un cuvânt bun. Nu știu dacă aș putea numi cenaclu literar, probabil, e ceva mai mult. Aici oamenii scriu ce simt, iar ceilalți cumva citesc printre rânduri cunoscând tot mai bine personalitatea scriitorului ce-și lasă printre litere o parte din propriul suflet, din propriul caracter, din propria viață. Ce să mai întind mult vorba, îmi place aici, în blogosferă! Aș dori încă mulți, mulți ani înainte să mai scriu și eu, să îmi păstrez acest blog unde poți discuta și ai cu cine discuta. Poate, peste ani, ne vom întâlni toți, deja într-o pensiune reală și serile vom sorbi din vin bun și din vorbe bune.

Un an Emilia B. S. Wonc are blog 🙂 Sper să fie într-un ceas bun și cu Doamne ajută!

Ca înainte de somn… :)

Am mai discutat noi aici, pe blogosferă, despre internet, platforme diferite… Ce să zic, mi-a venit așa o întrebare retorică, dar mai am niște cuvinte de scris până ajung la ea 🙂

Inițial, vă zic: Nu ofensez pe nimeni. Sunt doar niște gânduri de-ale mele. Cum s-ar zice: un gând al meu spus cu voce tare, de fapt, aici reiese că e scris (cu Times New Roman sau cu ce o fi… 🙂 )

Acum, seara discutam cu o bună prietenă de-a mea. Ca unele femei (nu zic ,,toate, ci doar ,,unele” 🙂 ) am vorbit despre casă, ce de pus pe masă, cărți filme și ziua care a trecut. Apoi, văzând că nu am deconectat facebook-ul, mi-a venit așa o întrebare retorică: Oare cele (sau cei în unele cazuri) care se ,,lamentează” pe facebook cu 100 de fotografii per minut, oare nu au cu ce se ocupa? Știți, genul de doamne și domnițe care postează fotografii: eu toată, doar jumătate de corp, hop și altă jumătate de corp, podoaba mea capilară, buzele și o bucățică de nas (întâmplător și un obraz a nimerit în poză), apoi urmează: eu și paharul cu suc, eu și pantofii mei, eu ieșită la plimbare, eu revenită acasă, hop și noul meu iubit (nu contează că a devenit iubit cu 10 minute în urmă 🙂 ), eu și fereastra, eu și iarăși eu 🙂 Păi mă întrebam așa (de fapt, o întrebasem și pe prietena mea, poate eu nu înțeleg nimic în viața asta) : Oare femeile iestea nu au cu ce se ocupa? Admitem că vorbim strict doar despre timpul liber. Oare nu au de pregătit vreo prăjitură (să zicem un tort ,,Napoleon” sau o ,,Babă neagră ca la nord”, sau niște plăcințele sau niște sarmale la urma urmei :))? Oare nu au de croșetat, de brodat? Oare nu au de citit o carte sau de privit un film? S-ar putea de scris vreo poezie sau vreun eseu… S-ar putea…

Cât de mult timp liber nu ai avea, oricum nu îți ajunge ca să combini cititul tuturor cărților pe care le-ai dori să le citești, nu mai reușești să termini de brodat schema că parcă ai mai dori să brodezi una. Ai pregătit niște bucate după o rețetă nouă, însă ai mai citit o rețetă și dorești cât mai curând să o ,,implementezi”. Offf, oprește-te clipă! Ai niște idei pentru o poezie. Repede să găsești o foaie să le scrii. Sună telefonul! Ai de vorbit cu persoanele dragi sufletului! Un moment, să termini de publicat ceva pe blog! Gata, poți vorbi! Iarăși e noapte, trebuie de mers la culcare! Nu chiar atât de vreme… Mai citești niște recenzii pe net. Se mai adaugă o carte în lista de lectură. Cu cât mai mult citești, cu atât mai puțin cunoști. Trebuie de citit tot mai mult! Chiar și aceleași rețete citite îți demonstrează că mai sunt și alte metode de gătit același fel de mâncare! Te tentează ,,noul” literar, culinar, ornamental.

Mdaaa… Oare nu au cu ce se ocupa?! Rămâne întrebarea retorică, la care, evident am eu răspuns 🙂 Îl țin pentru mine, din bun-simț 🙂

Cred că de vină e cititul… 🙂 🙂 🙂