Nu mor caii când vor câinii!

De aproape trei luni mi s-au blocat și gândurile, și ideile, parcă și sufletul îmi e blocat cumva. Totuși nu renunț să cred și să sper. De aproape trei luni vedem și în societatea noastră cât de mult valorează un om. Mă refer la empatia de care unii dau dovadă, iar alții o mimează atât de fals încât nu provoacă decât dezgust, greață. Pe lângă faptul că nu fac nici doi bani ca oameni, încă mai sunt și ,,showmen” ieftini. Din cei care strigă în gura mare: ,,Pentru pace!” și se întorc spre tine și te mănâncă cu tot cu măruntaie, savurând fiecare osișor. Oare totul ce se întâmplă nu e o lecție la nivel global? Oare nu ar trebui să ne învățăm să fim mai buni toți laolaltă? Sau există vreo selecție de care nu știam? Pe Facebook postează niște texte lacrimogene de un kilometru, participă la diferite manifestații rostind și acolo monologuri întregi despre cum trebuie să fim mai buni, să ne ajutăm, să nu tolerăm violența și hop! Ne pomenim cum insul te privește cu superioritate, te umilește și îți roade oasele. Cred că aceste nimicnicii care fac pe oițele blânde, dar de fapt sunt niște vampiri, nu fac decât să profite de situații pentru a-și mai lustrui un pic imaginea ( imagine pe care o admiră doar cei așa ca ei, persoanele normale o desconsideră demult). Am impresia că unele orgolii sunt atât de imense, încât ajung până la absurditate și ticăloșenie.

În fine, un om bun poate șterge tot răul pe care l-au făcut o mie de ticăloși. Pas cu pas încetez să mă mai mir cum unii se fierb în propriul venin, continuând să ungă cu el și pe ceilalți. Eu mă voi spăla de el, mai întâi cu lacrimi, apoi cu bunătate și speranță, ei -vor rămâne așa, în propria răutate.

Luna mai aduce din căldura verii și din aroma speranței și a credinței.

Nu mor caii când vor câinii!