Gânduri de seară…

N-am fost pe-aici de-o habă de vreme (cum zic babele 🙂 ) Probabil muza mea a avut nevoie de pauză, de fapt ea încă nici nu are chef să revină din pauza meritată 🙂 O mai forțez eu 🙂 , o mai trag de mânecă poate va ieși din hibernarea tomnatică. A mai deschis câte un ochi și se mai una pe sub o geană cât am pregătit niște articole științifice și cam atât 🙂

Nu știu cine mă mai urmărește… Până acum cred că majoritatea s-au retras fiind plictisiți de mine că tot apăream pe aici, iar acum e plictisul uitării 🙂 , cum ar fi : Ochii care nu se văd, se uită! Sau: Blogulețul neîngrijit și neîmprospătat se lasă prăfuit și împărăginit în vâltoarea evenimentelor virtuale 🙂

Nu mă gândeam la o pauză atât de mare. Indubitabil mereu râvnesc să scriu, doar că nu întotdeauna îmi reușește, ba mai des încep a căuta sensul la tot ce fac și la tot ce mi se pare bun pe moment. Cred că am îmbătrânit și am început să mă gândesc mai mult la sensul vieții 🙂 , chiar mai mult la faptul că nu am reușit să fac multe până la această vârstă (am învățat, dar ,,mare” folos are învățătura în ziua de azi). Cauza, cu siguranță, e naivitatea mea ce valsează nebună într-o lume dură și coruptă 🙂 Credeam că dacă muncești, te strădui, ai un comportament onest, atunci poți obține ceva 🙂 🙂 🙂 Daaa, ce femeie stranie mai sunt 🙂 🙂 🙂 Gloata nu iartă nici onestitatea, nici bonomia și nici curajul de a fi pisica independentă ce iubește libertatea și dreptatea, fugind de toate intrigile, fie ele ,,de palat” sau ,,de coridor”.

Am ajuns niște zile în care viața tuturor nu e decât o simplă conjugare a verbului ,, a înnebuni”, doar că este individuală, adică fiecare înnebunește în felul său: unii de la prea mult bine, alții de la prea mult rău și toți împreună de la comuniunea devenită insuportabilă în aceste vremuri grele. Poate ar fi cazul să mai conjugăm și verbele a se îmbuna, a ajuta, a crede… Sau toate la timpul lor, adică nu acum? Citisem pe net o vorbă ce mi-a plăcut: Toate sunt la timpul lor, ca verbele. Numai dacă vom ajunge la timpul viitor și dacă vom putea să-l obținem fără greșeli dezastruoase ale ortografiei vieții… Păi o conjugare eficace se obține cu ajutorul pronumelor: eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele. S-a cam uitat că sunt mai multe. Persoana a doua și a treia se folosește pentru a acuza, a umili, a profita. Dacă tot m-am luat de verbe și mai ales de acest ,,a folosi”, oare nu ar fi timpul să fie folosite obiectele și nu oamenii? Sau ce fel de timpuri și moravuri fără instrigi și avânturi deșarte? Se gonesc toți, poticnindu-se de sufletele mai sensibile în care se mai întrezărește o țâră de cumsecădenie.

Parcurg și eu cu inimă ostenită acestă viață și gândesc că nu mai trebuie să fim grăbiți, ci să ne mai oprim și să încercăm să ne privim dintr-o parte, nu că suntem prea frumoși sau urâți, dar nu cumva, de fapt, să fim ridicoli prin propria prostie, vanitate și deșertăciune.

În fine, doresc doar sănătate și căldură sufletească atât mie și oamenilor dragi sufletului meu, cât și întregii planete. Sper greutățile acestor timpuri să nu îngenuncheze totalmente și să decapiteze valorile chintesențiale.

Sursă imagine: http://www.publicdomainpictures.net/