Motănelul fără ochi

De ce am intitulat așa acest articolaș? Din cauza că de la o vreme, odată cu vârsta, îmi dau seama că în fragedă tinerețe eram ca un motănel care abia a pășit în viață și nici ochii nu îi deschise normal. Ultimul timp am avut ocazia să mă întâlnesc cu mai multe persoane pe care le cunoșteam personal sau indirect, însă demult nu le-am mai văzut. Ce să vă zic… Viața dă cărțile pe față, arătând tot mai minuțios Who is Who (cum zic englezii) și partea interesantă că, de cele mai multe ori, acest who trebuie scris doar cu minusculă. Pur și simplu nu îi ajunge înțelepciune să se mențină sau să progreseze până la majusculă. Ce-i drept, nu doar eu am devenit motan cu privire mai obiectivă, dar și persoanele s-au schimbat odată cu obținerea unor bani mai mulți sau a unui post mai bun. Nu prea înțeleg eu care e sensul de a avea marele vis utopic al bogăției și puterii… Mi-i milă de indivizii cu astfel de aspirații fiindcă averea și puterea sunt ispite enorme care doboară suflete și destine.

Revin la istoria cu motănelul. Ziceam odată că, de fapt, atunci când am plecat de acasă, în lumea mare, am fost ca un motănaș fără ochi, aruncat în ploaie, în mijlocul drumului. Apoi a urmat momentul când am suferit lovituri, chinuri până am reușit să înțeleg că indiferent dacă vezi sau nu cine cu adevărat te calcă în picioare, trebuie să cauți adăpost doar pentru a evita deteriorarea sau durerea sufletului. Încet îți dai seama că trebuie să mai arăți și gheruțele, nu pentru că ai dori să provoci tu durere cuiva, pur și simplu să fie clar că nu mai ești micul ghemotoc naiv și neputincios. Mai trece timpul și se încep a deschide ochii… Mai târziu, abia la maturitate, când se micșorează treptat naivitatea și începi să înțelegi că lumea nu e așa cum ți-ai imaginat-o când aveai ochii închiși, ba mai mult, te înveți să te descurci singur, fără a mai crede în bunătatea cuiva. Adică tu mai crezi în bunătate, însă ai perceput că, în zilele noastre, e o lighioană foarte rar întâlnită.

Nu știu, poate alți motănei sunt aruncați în mijlocul vieții când încep să vadă, eu, din pricina educației exemplare care mi s-a insuflat de mică și din cauza bunului simț pe care părinții, în mod organizat, mi l-au dezvoltat, am avut un grad înalt de naivitate și, deci, am fost un motănaș fraged care nu putea să perceapă lumea reală. Dapoi cât de mult a durut realitatea! Cu toate că, după cum am mai scris în alte articole, experiența de viața e profesorul cel mai bun! Ia cam scump, însă îți explică foooaarteee clar, pe-nțelese 🙂

E interesant itinerarul de motan, chiar de e foarte dureros și amar…

Acum am ajuns la o vârstă când am dezgust văzând că lăturile împuțite pretind (ba chiar insistă) a fi icre roșii, mâncarea nocivă e la orice pas, sufletul e în căutare de ceva sănătos, dar, cu regret, unde și unde câte o Carte înțeleaptă din care poți savura cu nesaț și care îți poate oferi un sfat înțelept și sincer.

Sursă imagine: lenagold.ru

6 comentarii

  1. Jo spune:

    M-a durut titlul până să-mi dau seama că-i o figură de stil. 🙂 Ca de obicei articolul tău e plin de miez. Eu sunt o motănică ceva mai pragmatică, dar, câteodată, tot mă mai mir de ce mi se întântâmplă. 🙂 Foarte dulce fotografia ce însoțește articolul. 💕

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumesc mult! Și eu încep să fiu mai pragmatică fiindcă altfel schilodești sufletul.

      Apreciază

  2. Iosif spune:

    Ma regasesc 100% în acest articol scris de tine, însa exprimând sentimentele pe care eu însumi le traiesc de câtiva ani buni, iar „motanelul eu”, care azi a devenit un motan rebel, calit, LIBER, autodidact, luptator neânficat în aceasta dimensiune obscura a perceptiei 3D, în care am fost trimis de Dumnezeu prin parintii mei pamântesti, ei însisi caliti de contextul vremurilor istorice vitrege, pline de lipsuri,de tot felul, nevoiti sa faca sacrificii supraomenesti pentru a-si creste si educa cei 9 motanei.
    Marea înselaciune universala începuta în urma cu doua milenii, a transformat (modificat genetic) pe nesimtite umanitatea în mici robotei programati care sa execute dispozitiile celor „mari” cumparati cu „indulgente” de catre dumezeul acestui veac, „Mamona” care se crede stapânul Pamântului, însa se zbate, ranit de moarte, utilizând retelele subterane si tehnologia 2D, pentru a spala memoria chiar si a celor „alesi” al celor ce stau ancorati în Cuvântul lui Dumnezeu, care se încred în puterea dragostei sacrificatoare, neconditionate, fara judecati/prejudecati, si care lupta cu tot ce au primit si primesc de la Dumnezeu sa învinga raul universal prin bine, ramânând neclintiti pe zidurile întarite ale Cetatii Sionului.
    Îti doresc o duminica si zile superbe, minunate, binecuvântate cu bucurie, pace, fericire si iubire, alaturi de toti cei apropiati de Sufletul tau frumos, draga Emilia !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc din suflet! Să dea Domnul!
      Duminică frumoasă și liniștită să aveți!

      Apreciază

  3. Adriana spune:

    E posibil ca si eu sa fi fost un motanel chiar nu stiu, nu imi pot aminti decat cea mai crunta bataie a tatalui meu la varsta de 4 ani si jumatate mai avusese loc una pe la trei ani. Brusc de atunci am deschis larg ochii si m-am luptat sa supravietuiesc si altfel. Nimic in legatura cu comportamentele omului nu ma mai mirat doar moartea celor apropiati ma destabilizat. Singurul lucru pe care mi l-am impus a fost doar sa am capacitatea de a intelege omul si de a il tolera asa cum este el.

    Apreciat de 1 persoană

  4. E dificil de tolerat durerea sufletului și prostia cuiva, în rest, cred ca totul se poate de tolerat.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s