Fiecare dificultate e o lecție ascunsă…

Vorbisem despre uitare și iertare… Acum un pic să pomenesc regretul și deznădăjduirea. De fiecare dată când năvălesc gândurile, volens nolens, ne amintim, în majoritatea cazurilor, de partea dureroasă a trecutului, de încercările la care am fost puși, de circumstanțele ce ne-au sfâșiat sufletul. La fel ca în momentele când se petrecuseră acele evenimente, chiar și peste ani, ,,curg” în mintea noastră întrebări de genul: De ce? Pentru ce? De ce anume eu? Ce am greșit că am avut de înfruntat așa ceva? și alte întrebări de acest fel. Totuși, există o etapă în viață, nu știu dacă toți o observă și o înțeleg, când nu mai ai întrebări la tema acelor întâmplări, ci laconic răspunsurile devin evidente. Începem să conștientizăm că prin evenimentele triste din viață, Dumnezeu cumva ne-a pus la punct, în sens că ne-a mai tăiat jos din orgolii, din mândrie, din ,,importanța” pe care ne-o atribuiam, sau ne-a arătat că totul se percepe în comparație și, respectiv, să prețuim ceea ce avem, să punem accent pe suflet, iar materialismul și prostiile trecătoare să le mai trecem cu vederea.

Nu știu cine și cum percepe momentele dificile din viața sa, însă eu am înțeles că pentru mine au fost o lecție pe care eu nu am învățat-o atunci, însă peste ani, am înțeles care au fost scopul și obiectivele ei.

Eu conștientizez foarte bine că dacă în clipele necesare Domnul nu mă punea la punct, eu acum aveam să fiu cu totul alta, nu aveam să apreciez ceea ce am (mă refer la partea spirituală a vieții), nu aveam să tai din orgoliu și mândrie, dar cel mai oribil că din copila cea cu valori sufletești puteam liber să mă transform într-un soi de femeie care pas cu pas renunță la valori și bunătate. Aș fi putut să mă transform… Aș fi putut să fiu alta… Cu siguranță mai rea, mai rea prin gânduri și sentimente, dar, poate, mai convenabilă pentru lume și pentru propriile orgolii și patimi. Fiecare an, fiecare zi trecută, a contribuit la o lecție, apoi la un modul obiectivele căruia le-am înțeles un pic mai târziu, după nopți nedormite în care prevalau întrebările și mai puțin concluziile.

Fiecare eveniment din viață nu e o întâmplare, la fel ca oamenii din calea noastră, unii find ca un dar, alții ca o lecție sau ca o sentință. Cât de greu nu ar fi un oarecare moment X, abia după un timp înțelegem că și-a avut importanța sa didactică în formarea caracterului și a vieții noastre. Iportant e să înțelegem la timp, să luăm din tot și din toți câte ceva bun iar dacă nu avem ce lua, măcar să percepem că răul nu trebuie luat, dar evitat și nici într-un caz repetat!

Totul ce se face, se face spre bine! Viața ne arată că aceată concluzie e veridică și întotdeauna lucrează, indiferent de ce credem noi, de ce crede lumea…

11 comentarii

  1. rofstef spune:

    Putem învăța lucruri uimitoare, doar să vrem să ne deschidem oportunităților. Chiar și un copil îți poate transmite lecții de viață.
    Zi plina de bucurii, Emilia !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Poteci de dor spune:

    Şi eu cred că totul se leagă, că nimic nu e întâmplător, dar mai cred şi că nu putem fi toţi conştienţi de asta în fiecare moment. Uneori realizăm când poate e târziu. Sau niciodată.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Iosif spune:

    Totul tine de nivelul evolutiv si gradul activarii constiintei si constientizarii sinelui, raportându-ne zilnnic rationamentul la Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat în Fiul omului, Iisus Hristos, (cred eu) singurul OM desavârsit, purtator al chipului si asemanarii Tatalui si Creatorului Sau de la Geneza omului primordial tational-sentimental, Adam si Eva !

    De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
    Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi.
    Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.- Romani 8 –

    O seara magica, minunata, binecuvântata, o luna în daruri vesnice, autentice, bogat învesmântata draga Emilia !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Vă mulțumesc din suflet!

      Apreciază

  4. Iosif spune:

    rational*

    Apreciat de 1 persoană

  5. Iosif spune:

    Buna ziua de Craciun
    vin la casa de Om bun
    sa va colind virtual
    un colind traditional ! 🙂

    Sarbatori fericite, binecuvântate ! Un sfârsit de an minunat, cu bucurii, pace si prosperitate în toate, draga Emilia !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc din suflet! Crăciun fericit!

      Apreciază

  6. Iosif spune:

    …Cadou bonus…

    Apreciat de 1 persoană

  7. Crăciun cu fericire și bucurii!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult! Sărbători minunate!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Aura B. Lupu spune:

    Așa este, mai devreme sau mai târziu, totul capătă sens. Lecția musai s-o învățăm odată și-odată, altfel se repetă.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s