Suntem ceea ce trăim!

Astăzi a trebuit să fac ,,o promenadă” hemeneutică prin ,,universul celor dezrădăcinați” pictat în cuvinte foarte reușit de Herta Müller. După lucrul la această mică cercetare științifică, am împrospătat niște gânduri de-ale mele apărute demult, la citirea a diferitor scrieri. Nu e vorba doar despre memorialistică, ci despre marea parte a scrierilor remarcabile ale literaturii universale. E un lucru cunoscut de mulți, de mine, probabil perceptat mai târziu, la o vârstă a maturității – suntem ceea ce trăim! Pot spune cu siguranță că suntem ceea ce trăim nu doar noi, dar și părinții, bunicii, strămoșii noștri. Suntem un rezultat al anilor care se scurg. Sufletul nostru e un burete atât de ascultător și responsabil, încât îmbibă totul, indiferent de-i bine sau rău, plăcut sau dureros, amar sau dulce. Noi suntem tot ce am trăit cândva, ce trăim la moment. Îmi veți spune că mă contrazic ori că am făcut niște concluzii pripite și contradictorii. Vă ofer un argument pentru a arunca în râu curgător piatra, inițial, dedicată cuvintelor mele 🙂 Totul depinde de burete, deoarece îmbibă absolut totul, însă se scurge din el lucruri diferite! La unii din burete poate curge nectar, iar la alții, mizerie. Chiar și fiind stors, fiind forțat, sufletul alege ce să ofere din cele ,,îmbibate” pe parcursul anilor trăiți. Astfel ne diferențiem atât de mult de la ins la ins. Suntem ceea ce trăim, însă rămânem doar ceea ce izvorăște din sufletul nostru, din gânduri și intenții. Există oameni care nu au curajul să dea nectarul, ba mai mult, oferă doar veninul, dorind să se izbăvească de el, însă ei nu știu că e imposibil să storci tot răul din burete. Nu mai bine ar fi să oferi nectar, pentru ca cei din jur să îmbibe mai puțină mizerie decât ai îmbibat tu? În acest caz vom întâlni mari divergențe din cauza ispitelor și patimilor la care toți suntem supuși, însă nu știm cum să le înfruntăm. De fapt, în majoritatea cazurilor nici nu vrem să intuim care ar fi calea de aur în această luptă.

Suntem ceea ce trăim! Nici mai mult, nici mai puțin! Urmează doar să decidem la ce e în stare sufletul și cugetul să ofere… Aici depinde, în mare parte, de noi: să fim un burete curat și cu aromă frumoasă, sau unul jegos și dezgustător…

sursă imagine: kulturologia.ru

Înainte de somn…

Niște cuvinte. Puțină lumină. O plapumă.

Un orologiu ascuns. Un gând. O rugă. Multe gânduri.

Prezent. Viitor. Trecut. Trecut.

Privire. Fereastră. Reci picături. Zgomot ușor.

Melancolie străină. Regrete. Speranțe. Iarăși trecut.

O rugă profundă. Liniște ascunsă. Ochi inundați.

Gene obosite. Inimă plăpândă. Cuget înseninat.

Tavan demodat. Orgoliu uitat. Tristețe prigonită.

Speranță binevenită. Amitiri frumoase.

Clipe colorate. Gene și mai extenuate…

O rugă. Uitare totală. Viitor fericit.

Plapumă caldă. Gând senin. Persoane dragi.

Fericire imensă. Așteptare. Imagini frumoase.

Liniște incomensurabilă. Chipuri iubite.

O rugă. Somn dulce. Dimineață așteptată. Zi nouă…

Sursă imagine: reginamaria.ro

Gânduri și cuvinte…

De mult timp nu am mai fost pe aici… Nu din cauza că nu am avut ce scrie s-au mi-au secat gândurile…Din contra, prea multe gânduri și cuvinte care ar dori să rămână nespuse. Mai doresc, uneori, să păstrez liniștea, mai ales cu mine însămi. Ani de-a rândul am tot înțeles că mai bine e să vorbești cu Cerul, El e cel mai bun ascultător, prieten bun care te înțelege în orice circumstanță. Cu siguranță că, volens-nolens, mai discuți pe ici-colo, mai cotești ce mai e nou, te mai informezi, numai nu știu dacă ultima vreme am putea vedea ceva îmbucurător daca privim în jur… Oarecum e mai benefic pentru suflet și gând să te mai ,,detașezi” de rutina ce ai impresia că se complică… Mă refer mai mult la rutina globală, cea personală există ea cumva, când mergând, când plimbându-se, când rostogolindu-se… 🙂 Așa e viața, nu ne rămâne decât să trăim, cât ne este dat să supraviețuim în acest ,,tetrum mundi” care nu mai are nici actori pe potrivă, doar măscărici și undeva apare câte un ,,actor” mai iscusit sau câte un novice în ale ,,teatrului” îmbibat, deocamdată, cu o naivitate de embrion al acestei lumi libertine și, totodată, constrânsă de niște ,,efecte” ale gloatei… Nu aș spune că o gloată ar fi rea dacă ar rămâne atât de sinceră și cu intenții binevoitoare cum era cu zeci și sute de ani în urmă. Am ajuns să nu mai înțelegem nimic, să fim niște pisici orbi care încearcă să supraviețuiască într-o găleată cu apă, de fapt nu cu apă, dar cu mizeria ieșită de sub control. Apoi ne mai apasă și cineva în cap, așa, să nu mai putem nici respira viața care ni se cuvine… De-ar fi să ne putem trăi destinul meritat, însă și acesta pare a fi încet, încet furat… Suntem, treptat, deposedați de valori, de ultimele semințe ale bunătății, ale speranței și căldurii spirituale… Totuși, ne luptăm măcar până vor încolți semințele… Oricum vor fi smulse chiar de vor da și rădăcini.

Ce mai urmează? Să ne gândim la veșnicie, la ceea ce va mai fi după… După noi măcar potopul? Și potopul ar trebui să fie întâmpinat demn, dacă nu de noi, măcar de copiii copiilor noștri care au dat vlăstar din semințe luminoase, smerite, fără de perfiditate și ipocrizie infinită…

Ce-a fost – am văzut, ce va fi – vom vedea, atât pe plan global, cât și personal, în lumea mare din jur și în lumea, cu diverse dimensiuni, din sufletele noastre…

Sursă imagine: adevărul.ro