Ce să zic… Timpul fuge cu o viteză nemaipomenită. Deja a trecut un an de când am făcut și eu un blog. Era la fel o zi foarte caldă, printre programul de rutină mi-a venit ideea de a-mi face un fel de agendă unde să scriu ceea ce ,,îmi aduce” inspirația. Nu aveam idee ce e un blog și ,,cu ce se manâncă”, de fapt, și acum sunt novice. Nu sunt pricepută în setări, actualizări și alte ,,lighioane” ale științei programării, doar știu că îmi place să scriu. Atât.
Inițial mi-am dorit un anonimat total. Nu avem idee ce pseudonim să aleg, cum să mă înregistrez. Am păstrat doar prenumele meu real, țin mult la el, a fost și al bunicăi mele. Apoi a apărut ideea de WONC (Woman of North Country). De ce? La fel ține de niște repere biografice ale mele. Am inclus B. S. Patronimicul și numele de familie. Cineva zicea ca ,,patronimicul” are tentă rusească 🙂 Pentru mine contează ca în tot anonimatul meu să se conțină și o parte din mine, cea reală. La urma urmei trebuie și asta, nu poate fi totul doar ficțiune 🙂 De ce ,,Experientia docet”? Fiindcă experiența vieții ne învață multe, mai bine zis aruncă la gunoi într-o secundă acei ochelari roz pe care îi purtăm din copilărie până într-un anumit moment al vieții. Tot ce scriu e din experiența cruntă, însă destul de ,,didactică” a vieții. Zi de zi ne ciocnim cu multe evenimente, care mai bune, care mai rele, cu numeroși oameni ce ne vin în cale pentru a deveni ori o încercare, ori o binecuvântare. Cât de minunat ar fi să avem doar binecuvântări bipede 🙂
În fine, a fost un an în care am creat, a trăit cu sufletul fiecare moment scris și, nu în ultimul rând, am aflat că pe blogosferă întâlnești oameni inteligenți, interesanți pe care nu i-ai putea găsi chiar pe toți în viața reală. Toate persoanele de pe blogosferă mi-au devenit ca un fel de rude, de amici de care chiar mi-i dor dacă nu le citesc scrierile vreo zi, două. Nu știu dacă e chiar bună comparația făcută de mine, însă parcă aș fi la o pensiune a unei lumi virtuale, unde fiecare dintre vecini mi-a devenit amic, iar seara ne întâlnim la un pahar de vorbă și la un cuvânt bun. Nu știu dacă aș putea numi cenaclu literar, probabil, e ceva mai mult. Aici oamenii scriu ce simt, iar ceilalți cumva citesc printre rânduri cunoscând tot mai bine personalitatea scriitorului ce-și lasă printre litere o parte din propriul suflet, din propriul caracter, din propria viață. Ce să mai întind mult vorba, îmi place aici, în blogosferă! Aș dori încă mulți, mulți ani înainte să mai scriu și eu, să îmi păstrez acest blog unde poți discuta și ai cu cine discuta. Poate, peste ani, ne vom întâlni toți, deja într-o pensiune reală și serile vom sorbi din vin bun și din vorbe bune.
Un an Emilia B. S. Wonc are blog 🙂 Sper să fie într-un ceas bun și cu Doamne ajută!
