De aproape două luni sunt în ,,rutina-carantină”, în sat, la părinți. Dacă este pământ – este și ocupație. M-am izolat și în sens direct, și în sens figurat. Nu avem încotro, aceasta este situația la moment. ,,Am rărit” și ,,întâlnirile” mele cu blogul. Motivul nu este absența cuvintelor, ci necesitatea unei tăceri.

Mintea îmi este inundată de mii și mii de gânduri. Inițial, chiar am crezut că pandemia va modifica inimile oamenilor. Speram că toți vor ,,revizui” viața, atitudinile, sentimentele… Acum, însă văd că a fost doar o naivitate a mea. Cineva se schimbă spre bine oricum, indiferent de ,,situația mondială”, altcineva rămâne în mocirla iubită mult.

Ușor, ușor încep să renunț la o anumită parte din naivitate. De mii de ani societatea și oamenii au o structură pe care nimeni și nimic nu o va putea schimba. Nu ne rămâne decât să avem grijă de propriul suflet și de propriile gânduri. Să fim un pic mai buni, un pic altfel, neîncadrați în ,,parametrii milenari”.

Mereu îmi aduc aminte de cuvintele duhovnicului meu care mi-a zis: ,,Viața este o luptă”. Sinceră să fiu, în acel moment nu prea am pătruns în adâncul acestor cuvinte. După o oră de discuții, ambii am coborât scările. Îi povesteam, mă revoltam, ceream sfaturi. El mă asculta atent fără a spune vreun cuvânt. Apoi mi-a zis: ,,Viața este o luptă!” și a continuat calea, iar eu m-am îndreptat spre poartă gândindu-mă la cele povestite de mine, apoi la vorbele părintelui, apoi la discuția anterioară. Aveam prea multe întrebări. Nu mai știam nimic, îmi tăcuse și gândurile, apoi am găsit răspunsul la toate odată: Viața este o luptă! Nu e doar ,,bătălia” cu dușmanii, cu persoanele care pot hărțui psihologic sau cu invidioasele și invidioșii care bârfesc aiurea, ci e o luptă mai amplă: cu inamicii, cu societatea și cu propriul eu. Există în limba rusă o expresie care s-ar traduce cam așa: ,,Să trăiești o viață nu-i să treci un câmp!”

E dificilă existența pe această lume până te obișnuiești cu ea (și cu existența, și cu lumea 🙂 )

Va trece și această mare încercare ce a năvălit peste toată lumea. Toate vor trece… Ne vom trece și noi… Nu știu cum voi, dar eu am observat că timpul trece tot mai repede și mai repede. Îi ziceam mamei că numai ne trezim dimineața și când ne pomenim, deja e noapte și trebuie să ne culcăm, numai mă culc și iarăși trebuie să mă trezesc… Așa pleacă viața… Când te pomenești, e prea târziu pentru tot…

Ar trebui să mai căutăm printre gânduri, prin suflet și să trăim, să luptăm până la urmă pentru bine și frumosul sufletesc…

Merg să mai stau de vorbă cu mama. Vreau să profit de timpul petrecut acasă. Sunt alături și oricum îmi este dor, parcă nu avem suficient timp, parcă timpul ne alungă de-aici colo…

Sunt, totuși, fericită că am văzut și ziua de azi, m-am trezit, am văzut lumina soarelui care se mai ascunde din când în când, aducând ploaie… Pot mirosi ultimele flori de liliac din acest an, reușesc să caut pacea sufletului meu… Simt, iubesc și sper…

Alătură-te conversației

12 comentarii

  1. Parcă și pandemia asta ne-a afectat într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin – atât la mine am văzut că am multe zile de tristețe și uneori cu greu mă adun, dar și la alți oameni am văzut multă schimbare nu tocmai în bine.. Dar să sperăm că va fi din nou bine 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Luptele si razboaiele dintre oameni, au existat de la aparitia primilor „homo sapiens” pe Terra si vor fi pâna la sfârsit, însa esential este ca binele sa învinga raul, mai ales cel produs în interiorul propriei fiinte, generat de inamicii exteriori invizibili, sireti, imperceptibili, subliminati care patrund în Sufletele adormite de zoaiele canalelor infecte ale ipocriziei si lacomiei competitiilor din massmedia, care bombardeaza ratiunea cu particule elementare otravitoare, mortale, catastrofale, ale luminii negre, întunecând ratiunea, distrugând natiunea… 😉
    „Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.”
    o seara si o saptamâna binecuvântata cu bucurii, pace si Lumina Divina Adevarata, draga Emilia !

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ce de frustări și nervi s-au adunat închiși fiind în case!!!Stăteam sub florile de liliac și mă gândeam ce sntimente ar fi avut dacă ar fi fost oamenii din pandemie..iară ele sunt prinse de rădăcina și tulpiina care le hrănește, nu se scutură ca și petalele de măr.Sunt posomorâte cred, doar pentru faptul că pier și nu ne mai pot bucura încă un an de acum încolo . Să fi fost oanenii ca ele ….
    Frumos și înțelept articol ai scris! 🌺🦋🤗

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: