Provocare nr. 5 (Inspiră bloggeri) Fericirea miroase a flori de măr…

Pe lângă toate ce se întâmplă acum în jur, să nu uităm că e primăvară, să nu ezităm la poarta speranței și a frumosului. Am văzut o fotografie superbă care m-a inspirat, aș dori să vă provoc și pe voi.

Fericirea miroase a flori de măr

și a vlăstari de cuget liniștit

ce cresc în speranța zilei de mâine.

Aroma livezii îmbrățișează inima

și o spală atent de toată deznădejdea,

iar în fiecare petală se oglindesc

priviri scumpe care te iubesc aici ori deja Dincolo.

Armonia miroase a flori de măr

și a iasomie crescută în pragul casei.

Libertatea de a trăi și a înțelege frumosul

se prelinge pe frunze, împreună

cu roua așteptată în fiecare dimineață.

Iubirea miroase a flori de măr

și-ți cucerește ființa doar când vine

la braț cu sinceritatea și tandrețea existenței.

Grădina sufletului e verde doar când e cald

și nu simți nici zare de înșelăciune și ipocrizie.

Ființa îți miroase a flori de măr,

dacă îți faci din viață primăvară…

Sursă imagine: https://photopaulm.com

Sic transit gloria mundi…

Sunt vremuri și vremuri, destine și slăvi…
Care mai deșarte, mai pline, mai demne
sau ticăloase, fără vreo valoare…
Tot răul e spre bine, toți laurii
sunt spre cădere sau spre găsire a sufletului…
Unde mai este triumful și atotputernicia
omenirii care și-a uitat valorea și rostul?
Fiecare tragedie își are morala ei.
Cerul știe când trebuie să-i amintească
țărânei unde este locul ei adevărat,
să nu se țină ea veșnică și fără de prihană…
Doar în fața bolii și a morții își amintește
de legile sufletului și de valoarea existenței.
De s-ar pune pe gânduri măcar acum
insectele cu imunitatea clădită pe bani și mârșăvie…
Ar fi bine ca odată cu soarele, să se ivească
în fiecare inimă câte un fir de smerenie,
iar gândul să simtă gustul seminței din
Sic transit gloria mundi!

Sursă imagine: dezvoltarium.ro

Se-ncinge singurătatea…

Se-ncinge singurătatea…
Se-ncinge singurătatea prin vene,
punând pe jar conștiința dezarmată,
apoi se prelinge de-a lungul gândurilor…
De idei haotice îi plin craniul încordat…
Se-ndreptă fiecare strună a fericiri,
deoarece abia acum s-a învățat să cânte
la orice instrument al optimismului
neglijat atâta timp de orice ființă.
Exagerarea actualității merge spre suflet
pentru a-l face multe cioburi de deznădejde.
Vitalitatea emoțiilor e pe margine de cuțit.
Trăirile tind să explodeze, să cedeze
în fața himerică a unei orori imaginate.
Acum lucrează perseverența crezului lăuntric
ce luptă demn contra absurdului
propagat de moleculele ce provin
din necunoștere și obscuritatea…
Visul devine opac, iar răsăritul e perceput
mai profund, fiind mai dorit ca altădată…
Speranța se ridică de pe patul de moarte
și merge spre soare, să se roage la Cer…

Sursă imagine: motivacii-net.ru

Despre virus, panică, situația la moment și despre medicii care își pun în pericol propria viață…

Aveam o dileamă: Să scriu despre virus, panică, situația la moment sau despre medicii care își pun în pericol propria viață dar și viața familiei lor cu care sunt în contact când mai fac un mic ,,popas” pe acasă.

1. Voi începe cu situația din țară. La noi, în Republica Moldova e cam panică. Am fost acum la un market dintr-un Mall din capitală. De facto, totul e închis, activează doar farmacia, marketul și băncile. Oameni sunt puțini, după cum menționam, panicați, însă… Ce am observat? Unii, totuși, în continuare nu prea respectă distanța, îmbulzindu-se chiar și acolo unde e imposibil să te îmbulzești. În fine, mentalitatea poporului va rămâne mereu neschimbată. Dacă am pornit ,,firul” mentalității, să mai vorbesc și despre cei care, fiind conștienți de situație, de faptul că s-au întors de peste hotarele țării sau au fost în contact cu astfel de persoane, consideră normal să iasă prin oraș cu ,,treburi” sau chiar pur și simplu ,,de dragul ieșitului”.

Câteva cazuri mă pun pe gânduri. O femeie cu copil de vreo 5 ani (nu îmi mai amintesc vârsta exactă a băiețelului) a avut rezultat pozitiv de coronavirus. E tragic și, bineînțeles ar trebui să fie izolați și tratați corespunzător. Ce a făcut ea? A fugit acasă de două ori, în pofida faptului că a fost adusă la Chișinău de medici și polițiști echipați corespunzător epidemiei. Este clar faptul că atunci când a fugit, a pus în pericol persoanele din jur și sunt aproape sigură că a plecat acasă în satul de origine cu transportul public. Ok… De fapt, nu e ok deloc, dar să vă mai zic un caz. Un autocar cu 54 moldoveni s-a pornit din Italia. La granița cu România au fost ,,escortați” până la granița cu Republica Moldova. De ce? Păi românii și-au bătut capul ca moldovenii să nu pășească prin locurile publice, iar de vreo ,,nevoie” să ,,utilizeze” pădurile. Iată că au ajuns la hotarul cu Moldova. Acolo, autocarul cu moldoveni și-a continuat cursa. Și ce credeți? Fără ca să fie monitorizați! Au ieșit pe la benzinării, apoi la stația terminus au comandat taxi sau rudele deja erau acolo să-i întâlnească. Șoferul autocarului, în interviul dat a zis: ,,I-am adus acasă, dar deja pe noi ,,nu ne doare capul” cine și unde a plecat!” Cam asta…

Ieri a fost închisă Piața Centrală din Chișinău. Populația s-a îmbulzit nemulțumită, făcând scandal. Bine, nu e vorba despre scandal, ci despre cei care statăteau ,,lipiți” unii de alții. Văzusem poze pe net de la ,,fața locului” care chiar m-au uimit. Care ,,metru distanță”? Care ,,măsuri de protecție”???

Nici nu vreau să vorbesc despre absența în farmacii a măștilor de protecție și a dezinfectanților! Azi la farmacie mi s-a spus: ,,Măști și dezinfectanți nu sunt nicăieri!”

Nici o mască nu am putut găsi zile la rând. Ca atare aceste măști ar trebui să fie schimbate la fiecare două ore. Teoretic, ar trebui, dar avem ceea ce avem…

,,Interesante” cazuri, nu-i așa? Mai ales că oamenii care s-au întors în țară ori nu sunt de găsit acolo unde își au viza de reședință, ori nu vor să deschidă ușa medicului de familie care vine să-i viziteze împreună cu polițistul de sector.

2. Dacă tot am început să scriu despre medici, vreau să spun că acești oameni și-au ales o profesie care, cu desăvârșire, se conține în expresia: ,,Arzând, luminez altora!”

Ei își pun în pericol nu doar propria viață, dar și sănătatea celor dragi. Mă dezgustă cei care zic: Lasă-i! Singuri sunt vinovați că și-au ales așa profesie! Să lucreze că doar au depus Jurământul lui Hippocrate!

Să nu uităm că în momente în care moartea ne pândește, Domnul lucrează prin cunoștințele și mâinele doctorului! Voi scrie altădată de soarta ,,de medic”. Nu zic, peste tot există și ..mărăcini”, însă sunt și mulți care stau la ,,straja sănătății noastre”, făcându-și meseria cu multă conștiință și responsabilitate.

Acum medicii își pun viața în pericol pentru noi, cei care nu le suntem fii sau părinți, ci oameni obișnuiți la fel ca ei.

Eu cunosc situația ,,din interior”. Îmi fac griji pentru cele mai scumpe mie ființe, fiindcă acum se află ,,la datorie”, iar eu mă gândesc să plec lângă oamenii dragi sau nu? De ce? Fiindcă nu știu cine riscă mai mult să se ,,contamineze”: oamenii cu rude venite ,,de peste hotare” sau eu și bunica mea care avem patru medici în casă? De fapt, acum suntem ,, care și încotro”, dar dacă ne-am ,,refugia” toți ,,acasă-acasă” (așa cum facem în fiecare an de Paști), atunci nici nu știu la ce ,,teorii ale probabilității” să mă mai gândesc 🙂

Trăiesc cu speranța că toți cei bolnavi se vor însănătoși, iar cei sănătoși nu se vor mai îmbolnăvi! Să ne aibă Domnul în paza Sa pe toți, toți, pe toată omenirea!

3. Situația e foarte tragică și urâtă! Eu nu cred în ,,întâmplări întâmplătoare”! Sunt și de părerea că apariția acestei pandemii este, de fapt, o politică, o strategie. Mă gândeam de multe ori (când venea vorba de războaie, calamități etc.) că suntem o lume civilizată, dezvoltată, cu tehnologii avansate și tot așa, de aceea nu prea este riscul unei conflagrații de care au mai fost, din acelea ,,armă la armă” și ,,corp la corp”. Adică mereu au avut, nu știu cum, un gând de siguranță. La moment, mi-am dat seama că există și în zilele noastre un fel de lupte, însă cu mult mai ,,întortocheate” și ,,sofisticate”. După cum am specificat: Nu cred în ,,întâmplări întâmplătoare”! Aceasta este opinia mea din viziunea unui om ,,din zilele noastre”. Acum vă zic și părerea mea din punctul de vedere al unei persoane care crede în puterea Celui de Sus. Societatea noastră a cam uitat de principii morale, de valorile duhovnicești promovate. Toți au ,,dobândit” un fel de ,,încredere” în propria persoană și în ,,atotputernicia” omului. Poate a venit timpul să mai plecăm capul în jos, iar inima să o mai ridicăm spre Cer? După mine, Dumnezeu vrea să ne mai smerească un pic și să ne mai arate ,,unde ne este locul”. să nu ne ținem ,,mari și tari”, deoarece în orice moment putem să revenim în țărână și doar El decide soarta noastră.

Lumea a revenit acasă din toate colțurile pământului, toți trebuie să se izoleze prin ,,colibele” sale, e carantină. Poate numai așa Dumnezeu a dorit să întoarcă mamele lângă copiii lor, soții lângă soții, nepoții lângă bunici… La noi în țara carantina va dura (deocamdată) două săptămâni, zile în care ne mai oprim din ,,goana” cotidiană și mai stăm de vorbă cu familia, mai avem timp de o cafea servită dimineața la bucătărie cu ,,toți ai noștri”. Poate numai în așa mod mai spunem vreo rugăciune, mai citim o carte sau pur și simplu sunăm oamenii dragi să mai ,,schimbăm o vorbă”…

Cred că Dumnezeu are pentru noi un plan de salvare. Nouă nu ne rămâne decât să credem în El, să ne rugăm, să nu intrăm în deznădejde și să facem măcar puținul care depinde de noi!

Sănătate și înțelepciune tuturor, la toată omenirea!

Sursă imagine: nytimes.com

Virusul…

E-un virus al spaimei și-al gloatei mărunte

care se-ascunde viclean pe-o mână întinsă ție,

dorită de salutul trădător al lui Iuda.

Așa e bacilul ticăloșeniei și al prieteniei

de viperă uriașă ce-ți mușcă din suflet…

O nemernicie văzută doar la microscop,

poate murdări mâna curată și reușește

să omoare inima naivă, dornică de bunătate.

O astfel de experiență ,,contaminează”,

ori distruge credința în valorile avute

demult, ab origine, sub cortina de fier

a grotescului cotidian…

E mult mai tragic să devii ,,purtător”

de josnicie morală decât să suferi singur,

trist, în ,,carantina” gândurilor proprii,

sperând la o dreptate Cerească care

ți se va da în viața de apoi…

Nu trebuie să devii și tu o mână,

care e gata să-și șteargă mârșăvia

de un obraz credul și dornic

de principii morale calde,

ce nu-l vor înroși niciodată!

E dificil să te protejezi de virusul

prostiei umane și al răutății iminente…

Nu-ți rămâne decât să suferi în tăcere

și să previi pandemia păcatelor și a neghiobiei…

Virusul adevărat e cel din suflet, din minte!

Doar el te poate omorî pe veci! Numai el

poate stârni mânia Cerului!

Atât timp cât îl vom promova, îl vom

,,elogia” prin căderi urâte, atât va dura

și calvarul suferințelor noastre!

Să ,,dezinfectăm” cu sârguință fiecare celulă

a inimii, a creierului, a trăirilor, a faptelor!

Să ucidem toți microbii ce fac rău

sufletului și viitorului!

Cum ne va reuși? Simplu și, totodată, greu,

fiindcă iubirea, iertarea, binele par a fi

,,un ceva” necesar și vital, însă

atât de anevoios în aplicarea zilnică…

Sursă imagine: incredibilia. ro ( Lacrimi de bucurie)

Pantofi…

E absurd să încalți aceiași pantofi

care te-au ros până la os,

provocându-ți lacrimi și chin.

Te gândeai că sunt ,,la modă”?

Ba nu! S-a trecut demult vremea lor!

Mai bine e să pășești desculț pe mărăcini,

pietre sau nisipul cald al destinului.

De ce să porți ceea ce te-a dezgustat

de la prima probă?

Nu e la mijloc doar modestia!

Nici naivitatea sau lumea încântată

de ,,achiziția” ta nu sunt o scuză!

Te prefaci fericită, umblând

pe cărări străine, amare, detestabile…

Suporți povara rănilor de care

trebuie să te vindeci cât mai curând!

Tratamentul constă în izbăvirea

de sursa durerii nemiloase.

Descalță-te odată și pentru totdeauna!

Mai bine e să mergi desculț fericită,

decât să fii posesoarea unor pantofi

meschini, neadecvați, nepotriviți

firii tale omenești dornică de pace

și armonie desăvârșită a inimii.

Ah, da! De fapt, ei sunt ,,posesorii” tăi!

Te conduc pe cărările tristeții și

îți izgonesc propriul suflet, propria viață…

Ți-i milă să îi arunci și să uiți odată de ei?

Degeaba! Lor nu le-a fost milă să guste

din sângele și din chinul tău!

Lasă-i acolo, pe valea ceea a defectelor

de unde i-ai strâns cu îndurare!

Aruncă-i în mocirlă și uită de ei!

Nu-i deplânge! Nu ești prima și

ultima care a iubit cândva o încălțăminte

absolut nepotrivită trupului și sufletului!

Fiecare femeie a avut sau încă mai are

în viața sa o pereche de pantofi

numai buni să fie lăsați în trecut,

în uitare, în mare, în lume…

Sursă imagine: avantaje.ro

E vremea… E timpul…

E vremea lalelelor galbene ce mor

Din gloria clară a dezamăgirii mele

Încă mai cred, totuși, într-un zbor

Și-n liniștea venită din praf de stele.

            E timpul deșertului foarte suspect

            Nu pentru mine, pentru măscărici

            Ce-mi caută atent un punct defect

            Ei cred: ,,Călcând pe alții – te ridici!”

E vremea singurătății ce respiră

Și a suspinului din colț de gând,

Iar măscăricii încă mai aspiră

Să-mi vadă sufletul urlând.

            E timpul unor ani mai noi

            Spălați de lacrimi și de pătimire

            Când spun: Eu nu mai sunt ca voi!

            Lăsați-mi libertatea de neștire!

E vremea unor fire de nisip rebel

Ce nu mai curge-n marea tuturor,

Dar construiește-un altfel de castel

Căci mult s-a tot rănit de al prostiei spor.

            E timpul să îmi mai lăsați în pace

            Trăirile dorite de-adevărul pur,

            Acum nici cumpătarea nu mai tace,

            Eu minciuna nu mai pot s-o `ndur!

Sursă imagine: pinterest.com

Noi, femeile… (Felicitări, dragi femei!)

Femeile… De fapt, cine suntem noi? Niște ,,extraterestre” frumoase pentru Ei, un ghem de emoții și sentimente cu labirinturi din gânduri. Suntem atât de simple și sincere încât credem în fericire, dragoste, valori familiale și atât de complicate încât de multe ori nu ne înțelegem între noi, dar pretindem ca Ei să perceapă ideile noastre în întregime.

Avem atâtea ,,antonime” și ,,oximoroane” în caracterele noastre! Curajul e combinat cu sensibilitatea, puterea e ,,amestecată” cu gingășia, demnitatea se luptă, uneori, cu dragostea oarbă, ,,spiritul de carieristă” concurează cu ,,familista absolută”, o frică temeinică e înfrântă de dorința enormă de a naște prunci, sentimentele pot transforma piatra în catifea și invers, catifeaua – în piatră, ba mai mult, iubirea și ura pot merge la braț și în orice moment se pot schimba cu locurile… Așa suntem, noi, femeile… Drăgăstoase, certărețe, iubitoare sau dorite de răzbunare, naive, istețe, curajoase, firave, optimiste, pesimiste, dornice de frumos sau dezgustate de propriul rid care, deocamdată, nici nu are de gând să ne ,,onoreze cu prezența sa”. Putem îndura multe sau rămânem tête-à-tête cu propriul destin, încredințându-ne doar Cerului.

Suntem diferite, dar, în principiu, avem aceeași aspirație (chiar dacă o negăm și o alungăm în subconștient) – fericirea feminină, o împlinire ce poate fi găsită alături de bărbat, copii, părinți.

Fericirea e atunci când seara, după ce vorbești la telefon cu părinții, adormi copiii, te bagi sub plapumă, îmbrățișezi bărbatul iubit și te gândești: Mulțumesc lui Dumnezeu că suntem toți vii, sănătoși, iar în casa noastră e liniște, pace și iubire!

Dragi femei, vă felicit cu ocazia zilei de 8 martie și vă doresc ca toată viața să aveți parte de o astfel de fericire! Să aveți liniște în suflet și în casă, iar fiecare zi nouă să vă aducă doar clipe frumoase, fără de umbra necazurilor!

Sursă imagine: pinterest.cl

De astăzi a început Postul cel Mare.

Vă doresc tuturor un post binecuvântat, să reușiți să ,,detoxifiați” cât mai bine sufletele, să mergeți cu speranță mai departe, pe drumul vieții și Bunul Dumnezeu să fie mereu alături de noi toți!

Să nu uităm una din regulile de bază: ,,Să nu ne ,,mâncăm” unii pe alții!”

Multă pace în suflet și voință!

Sursă imagine: vokrugsveta.ru

Femeia și nevoia de a fi independentă…

Tot mai mulți bărbați acuză ,,emanciparea” și ,,independența” femeilor, dar rar se mai întâlnesc cei care prin faptele lor de bărbați adevărați ar stopa acest ,,mecanism” de ,,transformare” al caracterului feminin. De ce zic așa? Păi oare o femeie nu și-ar dori să-și păstreze gingășia gândului și a existenței sale? Nu ne-am dori să fim cele care au grijă de ,,focul din vatră”, de armonia casei, de nașterea, creșterea și educația copiilor? Cu siguranță am vrea să rămânem Femei. Însă… Nici bărbații nu sunt cei de cândva… 99% din reprezentanții ,,sexului puternic” (de fapt, nu mai este așa de puternic, se transformă mai mult în ,,frumos”) nu mai au instinctul de ,,vânător” (în sensul de ,,dobânditor” de hrană, de acoperiș deasupra capului), nu mai au nicio trăsătură de ,,protector”, ci ,,aspiră” cât mai mult să fie ,,duși în spate” de către femei.

A rămas un procent de bărbați veridici, dintre care 0,9% încă nu s-au decis: să ,,plece” în categoria celor 99% sau să rămână fideli unicului procent.

De ce zic așa? Deoarece femeile au fost nevoite să se transforme, realmente, în ,,sexul puternic”.

În zilele noastre femeile au devenit ,,vânătorul”, ,,protectorul” etc. Ba chiar e un risc mare să nu fii așa și să mai crezi în ,,rolul clasic” al femeii.

Discutând cu mai multe doamne și domnișoare, citind articole, interviuri, am evidențiat o ,,necesitate” în ,,a fi puternică și descurcăreață” la fel ca un bărbat (ca un bărbat ,,clasic”, evident)

Cea mai tristă este dorința femeilor de singurătate. Din cauza ,,arsurilor” provocate de lipsa calităților veridice ale bărbaților, femeile iau o decizie foarte dificilă: de a fi singure, crescându-și copiii. Ele înțeleg pe zi ce trece responsabilitatea majoră ,,căzută” doar pe umerii lor și necesitatea de ,,a face față” vieții fără vreo susținere de la cineva.

Dacă toate femeile s-ar baza pe ,,capacitatea” bărbaților de a fi ,,piloni” fermi ai familiei, atunci nu ar avea viață, ci numai chin. Care e sensul să trăiești cu un ,,bărbat” ce nu poate rezista în ,,uraganul” vieții? Doar să-l ,,duci ” ca pe un ,,trofeu” jalnic, ca pe o afirmare pentru gura lumii: Iată, sunt măritată! Da, mai există și așa femei. Ele îndură, merg prin viață, se luptă cu propriul destin, însă, de facto – singure, de jure – cu o ,,pereche de pantaloni” ce necesită tot ,,pachetul de îngrijire”: atenție, hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, afecțiune etc. În schimb -indiferență și amărăciune (nu mai enumăr tipurile de ,,amărăciune”).

Deci, ca să întreții un bărbat trebuie să lucrezi enorm, deoarece mai ai copii, părinți, la urma urmei, propria viață, propriul suflet și propriul corp. Adică ai pentru cine trăi și în cine face investiții. Pe când bărbatul are mândria stupidă că e bărbat! Un bibelou ,,de milioane” la care mai nu trebuie să te închini.

Puțini bărbați, prea mulți masculi! Of, masculii măcar dobândesc hrana, dar ,,homo sapiens” de gen masculin rareori o dobândește (doar cei din categoria un procent).

Suntem emancipate că nu avem încotro! Trebuie cumva să supraviețuim cei 50, 60, 70, 80 de ani (sau cîți îi avem de trăit).

Veți zice că femeile la fel nu sunt cele de ,,cândva”. Da, sunt de-acord! Dar care e cauza? Am mai zis-o: trebuie să supraviețuiască! Și spre deosebire de bărbați, care tot mai mulți caută să fie ,,adoptați” de vreo femeie, ele încearcă cu propriile puteri să-și ,,construiască un cuib”, să-și crescă ,,puii”.

E realitatea zilelor noastre!

Mă mai omoară și ,,argumentele” bărbaților că femeile sunt ,,așa și pe dincolo”, că lasă copiii în grija părinților și caută să plece măcar la capătul lumii să facă un ban. Apoi le acuză de toate prostiile. Păi dacă voi sunteți așa de perfecți, corecți etc de ce voi nu asigurați familia astfel încât femeia să se dedice copiilor și casei?

Foarte mulți ,,eroi”, însă puțini bărbați adevărați.

Apoi mai este și mentalitatea că femeia trebuie să susțină bărbatul, femeia trebuie să fie alături de el și la bine și la greu, femeia trebuie și femeia trebuie. Dar dacă nu aveți ca ,,tutelă” femeia, păi ce muriți sau ce? Înțelegem noi că bărbatul e mai sensibil, femeia e mai puternică de fire (că doar naște copii) etc. Dapoi stați un pic! Trebuie măcar un fel de feedback ceva, nu? Sau ,,femeia trebuie…”, ,,femeia trebuie…” și ajutor, susținere, înțelegere din partea bărbatului – zero? Rămânem doar cu vorbele de ,,cavaleri” chipeși, plini de bărbăție imaginară?

Înțelegem noi că sunt cazuri când inițial femeia percepe profunzimea vorbei din bătrâni: Din … dulceață nu faci! Dar dacă masca e fixată bine și sărmana femeie distinge mai târziu că nu are nicio șansă să facă, totuși, dulceață???

Atunci ori rămâne singură, ori ,,duce în spate” …

E cam tristă situația femeilor. Rar când ai fericirea de a întâlni un bărbat adevărat, lângă care poți să-ți păstrezi gingășia, feminitatea propriu-zisă.

Sper să nu se supere bărbații care vor citi acest articol. Sunt sigură că urmăritorii mei sunt dintre bărbații adevărați care, cu părere de rău, sunt pe cale de dispariție.

Sursă imagine: upsocl.com