Intimul intim să rămână!

Astăzi cam mult m-am dedicat scrisului. Ziceam: Bine, îmi ajunge pentru azi! Mai las calculatorul și blogul. Nu mai scriu nimic, nu vreau să abordez probleme, chestii, mă voi dedica mai mult versurilor, însă deja de mâine. Când colo, dau peste un articol. Titlul ,,mi-a sărit în ochi”. Am aruncat o privire peste acea scriere și mi-am pus întrebari de genul: Oare sunt ,,de modă veche” și nu înțeleg ceva? Poate eu exagerez cu ,,limitele” dintre ,,personal” și ,,public”… Nu știu…

Având în vedere că printre urmăritorii mei sunt și femei, și bărbați, cred că vor fi opinii din partea ambelor ,,tabere” (dacă aș putea zice așa).

Ok, să vă zic ce mi-a provocat mulțimea de întrebări. Nici nu știu cum să zic… Aș dori așa, mai voalat, mai delicat cumva… Nu îmi plac aceste teme, dar fie! Vă zic!

Am atestat pe net articole în care multe femei încep să descrie experiențele lor din sala de nașteri sau ceva și mai delicat: ,,problemele” cu care se ,,ciocnesc” femeile (nu e vorba de salariul lunar al soțului 🙂 ) Apropo, articolul peste care ,,am dat” eu astăzi era un fel de ,,odă” ale acestor ,,chestii” tipic feminine. Serios vă zic! Și maniera în care a fost ,,contemplată” acea scriere… Of! Ce să zic? Nu sunt de ,,vechimea” unui anticariat, dar oricum nu prea înțeleg ceva: Trebuie asta? Sunt articole științifice în care medicii explică totul, există consultații online, mai avem și mame, surori, prietene cu care ne ,,schimbăm” foarte delicat cu replici despre ,,problemele” cotidiene ale unei femei: de la ,,inițierea” în viața de femeie, până la apariția bebelușilor. Oare ar trebui fiecare dintre noi să scrie articole în care să abordeze aceste teme pentru a oferi detalii extrem de personale? Nu știu! Nu înțeleg și nici nu vreau să înțeleg! Știu doar că totul are o limită, mai ales ce ține de viața personală – personală (deja nici nu știu cum să-i mai spun, ca să mă exprim cât de personală e).

Apoi mai sunt și ,,fragedele” mămici care se pronunță pentru prezența bărbaților în sălile de naștere. Și mai mult ca atât, mai să nu participe și ei la acest proces 🙂 cu argumentul: Au participat la conceperea bebelușului, hai să-i ,,încadrăm” și în ,,etapa” din maternitate. La urma urmei sunt și bărbați între bărbați, unii mai sensibili, alții mai ,,căliți” de viață, unii au o relație mai apropiată cu femeia lor, alții sunt ,,apropiați” doar în dormitor, în viață și în suflet mai puțin… În fine, să ne imaginăm că o femeie însărcinată, foarte emotivă, naivă și sensibilă citește vreun articol în care o ,,fragedă” mămică scrie despre obligația bărbaților de a asista la naștere… Și ce face ea, emotiva? Începe să-și tachineze bărbatul. Dar dacă e și el la fel de emotiv? Sau pur și simplu are alte ,,opinii” fiind ori sensibil, ori sceptic, ori chiar bădăran…

Cu siguranță, totul e de la caz la caz. Sunt de părerea că sunt chestii care sunt foarte intime și nu ar trebui să le ,,afișăm” și încă să le mai ,,scriem cu litere mari” peste tot.

Acum cu netul acesta lumea deja postează și când merge la baie. Oare e necesar și asta? 🙂 Cu siguranță nu! 🙂 Intimul intim să rămână!

Sursă imagine: eva.ro

Mi-aș dori să existe oglinzi…

Mi-aș dori să existe oglinzi,

în care să se vadă sufletul și gândul,

nu numai chipuri fără de cusur

ce au în frunte lauri furați sau cumpărați.

Să-și vadă fiecare gradul de putrefacție

sau de strălucire interioară!

Oglinzile noastre sunt o sminteală

pământească, relativă, trecătoare…

Fiecare se vede cum vrea să se vadă!

Și rar întâlnești pe cineva mai sceptic,

care să-și asume propriile păcate, defecte,

adică bacteriile sufletești distrugătoare

de tot ce e frumos, uman și necesar.

Dacă ar exista astfel de oglinzi, poate

ar mai cădea din ,,pseudo-coroane”

atârnate pe un morman de mucegai…

Dar cine știe, atunci toți ar deveni orbi

în timpul ,,întâlnirii” cu oglinda sufletului…

Ochii mei ar arde în lacrimi amare

de regret pentru mine, pentru lume,

pentru starea în care am ajuns noi,

fiii și fiicele Evei…

Putem privi în suflet și fără de oglindă,

doar efectuând testarea conștiinței

pentru a ne mustra și a avea păreri de rău…

Nu trebuie de descoperit oglinzi,

trebuie de dezgropat bunătatea și bunul simț

din ruinele societății corupte și mârșave…

Sursă imagine: pinterest.com

Pseudonim vs nume real?

Am o dilemă: publicând scrierile mele să semnez cu numele meu real sau cu acest ( pe jumătate ) pseudonim drăguț: Emilia Wonc? Sau să utilizez doar prenumele și patronimicul?

Odată ce creasem acest blog îmi dorisem un pic de așa-zis anonimat. Cei versați în psihologie nu începeți să vorbiți despre: persoana care a dorit ca altă persoană să își exprime emoțiile pentru a reduce din problemele nu știu care, pentru nu știu ce etc, etc. Nu e așa. Nu mi-am dorit niciodată publicitatea sau ca numele meu să fie ,,la vedere”. Cred că acest lucru e de prisos pentru un om. Însă mi-am dorit să scriu. Demult am vrut asta. Nu am avut curaj, dar poate e o modestie ascunsă ( chiar dacă aceste cuvinte nu prea arată modest 🙂 ). După ce am intrat în viața blogului, am respirat un pic ușurată: scriu pe blog, pot să nu mai public nicăieri, am ,,colțisorul-atelier”. Însă după ce am văzut că unii ,,se inspiră ” prea minuțios de la mine, am înțeles că trebuie să acționez cumva, în sensul că trebuie să mai public, nici nu știu, cumva ,,din umbră ” cu pseudonim, însă totuși să fie acolo creierul meu, ,,condeiul” meu, persoana mea. Nu e deșertăciune, nici nu vreau să cad în capcana mândrie , trufiei sau ale altor patimi și păcate. De fapt, acesta e încă un argument al firului de modestie.

În fine, dilema a creat marafoane în mintea mea 😊

Problema ,,să particip la concursul organizat de SuperBlog sau nu ?” e un pic mai mică. Cred că nu mă decid nici de acestă dată. Am și eu încăpățânare de scriitor ( măcar de scriitor în devenire) 😊: nu îmi place să scriu la comandă , adică scriu ce vrea doar sufletul meu. Cam acest argument învinge.

Și așa ceva…

Nu m-am gândit că voi scrie vreodată despre acest subiect. E cam delicat și un pic jignitor. Probabil veți crede că sunt egoistă sau prea supărăcioasă. Ce ține de acestă temă, cu siguranță nu! Ba din contra, uneori, în anii de școală și în anii de studenție, am fost chiar ,,darnică” atunci când mi se cerea caietul pentru ca cineva să copieze. Am făcut așa o paralelă… Pentru prima oară, fiind aici, în ,,lumea blogurilor” am ,,depistat” întâmplător la cineva niște scrieri de-ale mele. Păi e clar că acel cineva (sau acea cineva, nici nu știu) s-a dat drept autor. Da, un pic a mai ,,întors” cuvintele, dar, de facto sunt aceleași pe care le-am scris eu, numai că le-a schimbat poziția în frază și a introdus câteva cuvinte. Dacă vă zic ,,câteva”, nu mă refer că a publicat o nouă versiune a ,,scrierii” mele, ci doar a mai inclus vreo 4-5 cuvinte, nu am stat să le număr, dar sunt chiar foarte puține. La altcineva am ,,descoperit” ideea unei poezii pe care am scris-o eu. Ok, aici a fost mai multă fantezie, o altă ,,versiune” a ceea ce am scris eu. Ideea, tema, aceleași, unele cuvinte au fost păstrate, însă mă bucur că majoritatea versurilor au fost alcătuite din nou. Nu vreau să zic anume din pare poezii anume s-a inspirat lumea… Măcar acest drept să mi-l păstrez. Da și încă unul, nu voi spune cine sunt ,,făptașii”. Mă simt aiurea să zic. Încă un ,,da”, cineva pretinde că scrie, iar eu mă simt aiurea că am ,,dat” de așa situație la moment. Bine, nu sunt categorică, să se inspire lumea, dar măcar să scrie: Uitați-vă oameni buni, am citit și eu ceva pe blog la o femeie. Poezia sau articolul (sau ce-a fost acolo) mi-a plăcut, m-a inspirat și am decis să scriu o versiune sau am luat această temă sau etc etc. Eu cu prietenii mei din această ,,lume a blogurilor” mai publicăm diferite provocări, una alta, însă rămânem originali. Să luăm un simplu subiect: Ploaia (dacă tot vremea e urâtă), eu văd într-un fel acest fenomen al naturii, alți bloggeri văd altfel, Bacovia, în general, a văzut genial și a scris versuri extraodinare. Subiectele sunt aceleași decând lumea, dar oricum le privim și le ,,scriem” diferit. Chiar nu văd eu că e poezia mea sub care stă numele unui X de care habar nu am? Chiar mă supărase ceea ce văzusem. Și știți ce e mai jignitor? Că am făcut acest blog din suflet pentru suflet, nu sunt geniu, scriitor, om de artă ca să fie atât de extraordinare scrierile mele, dar și din puțina inspirație se încercă să mi se ia. Veți zice că dacă public aici, trebuie să fiu gata de orice situație. Păi sunt gata, dar nu mai sunt eu poet cu renume sau mare critic literar să mi se ,,ia” din ceea ce creez. Dacă aș fi fost vreo persoană cu renume, mă rog, puteam să înțeleg, dar chiar să ,,iei” poezii de pe blogul unui iepure cu ochelari (mă refer la cel din poza de profil), deja nici nu mai știu…

În fine, mi-am expus părerea și mica indignare.

Sursă imagine: innoginsk.ru

Provocare nr.4 ( Inspiră bloggeri)

De data aceasta aș dori să vă provoc la o ,,enumerare” a ,,ocupațiilor” favorite. Nu cred că e vorba doar de hobby. Nu mă refer la muzică, sport, lectură, ci la alte ,,ocupații” de-ale noastre care ne provoacă sufletul la liniște, împăcare. Cuiva îi place teatrul, jucând un rol, se ,,detașează” de totul, altcineva preferă să coase, să deseneze, să meșterească ceva. Nu știu anume ce, însă sunt sigură că fiecare dintre noi adoră să facă ceva util pentru propria inimă și mai ales, pentru a provoca o scurtă pauză ,,fabricii de gânduri”. În capul meu mereu ,,mișună” mii de gânduri. Cred că și atunci când dorm am idei peste idei și gânduri peste gânduri care nasc alte idei și alte gânduri, unele mai ceva decât altele 🙂 Însă există momente când pot să pun ,,reduc din viteza” acestui ,,perpetuum mobile”. E clar că nu pe mult timp, dar oricum, măcar nițel 🙂

Fiind toți bloggeri, ab initio, se evidențiază scrisul ca remediu de ,,vindecare” a gândului, a minții, a trăirilor.

Să încep de la umila mea persoană. Când sufletul meu se ,,detașează” de tot și de toate?

* când scriu. De multe ori mi se spune că ceea ce scriu e mai mult o autobiografie. Nu e chiar așa. Inspirația îmi dictează mai mult ,,piese” din ,,teatrum mundi”, ,,observațiile” făcute pe parcursul vieții din ipostaza unui ,,spectator”. Mai adaug vreo notă autobiografică, însă foarte rar.

*când ,,strâng recolta” în vreun joc de pe telefonul mobil 🙂 Știu că e amuzant 🙂 Vă spun că nici eu nu credeam că un simplu joc ce pare copilăresc poate, uneori, să îți relaxeze mintea 🙂 Chiar ,,strângând recolta” virtuală creierul meu se mai odihnește puțin. Amuzant, dar cât se poate de real. Nu credeți că sunt obsedată de jocuri sau sunt o tanti care continuă să trăiască în lumea copilăriei 🙂 Pur și simplu am găsit o astfel de modalitate pentru a-mi ,,lua de hățuri” gândurile 🙂

* când brodez cu mergele. Să vă zic sincer, niciodată nu am crezut că voi avea o astfel de răbdare să brodez cu mergele. Îmi amintesc și acum momentul în care o prietenă (vorbind cu ea la telefon) mi-a zis: Încearcă să faci o astfel de broderie! I-am răspuns cam sceptic, în pofida faptului că adoram brodatul, croșetatul și împletitul încă din anii de școală. Era așa un fel de hobby relativ, niciodată nu am crezut că voi putea face vreo lucrare ce îmi va plăcea chiar și mie.

*când gătesc. M-aș fi gândit cu vreo cinci ani în urmă că preparând o zeamă (e supa de pui, la noi se zice ,,zeamă”) îmi voi alunga gândurile, relaxându-mi creierul? Cred că nu 🙂 Pentru mine era o matematică superioară să faci sarmale, sau așa ,,dihanie” cum ar fi plăcintele, torturile etc.

Cred că am îmbătrânit 🙂 Deci, am descoperit și așa tip de ,,odihnă a sufletului” 🙂

Am enumerat câteva remedii pentru ,,odihna” lui ,,perpetuum mobile” 🙂 Vă provoc să continuați ,,lista”

Sursă imagine: managerexpress.ro

Suflet dornic de mâine…

O amintire. Un gând. Tristețe.

Părere de rău. Deznădejde.

Un strop de lumină.

Un foc de speranță. Credință. Un gând.

Curaj și râvnire. Dor de viitor.

Luptă în suflet. Dorința izolării.

Cutezanță. Lume infimă. Nostalgie.

Tristețe. Pocăință. Inimă grea.

Apoi dezgolire-a păcatului.

Răzvrătire. Duel cu propriu eu.

Agonie. Distanță. Cale către veșnicie.

Sârguință. Ispite. Patimi. Război.

Dialog cu trecutul. Monologul visului.

Inspirația prezentului. Puterea trecerii.

Amintiri strivite. Dorință de existență.

Suflet dornic de mâine. Calendarul în minte.

Încă o noapte. Un somn. O nouă zi cu soare…

Sursă imagine: motivators.ru

Durerea bunătății tale…

Cu inima să simt îmi place

Și de-ar fi să nu mai văd amurg,

Aș asculta cum gândul tace

Iar zilele spre viitor cum curg.

Nu iubesc nici suflet ieftinit

Ce pierde câte-un glas prostesc

Atunci când un principiu ruginit

Să spele zoaie a tot contenit.

Mă-ncântă simplitatea cea naivă

Fără un dram de ochi perfid,

O modestie nu-i nicicând tardivă

De pare că-i a unui chip aspid.

Mai bine e să vezi în față un cuțit,

Să pipăi lama, fără nicio rană,

Decât să-l simți în spate, amețit

De sângele ce pentru alți-i hrană.

Și nu ai vrea să știi așa moment

Să te tot tângui de dureri și jale,

Dar când apropii – este iminent

Să fii lovit de zidul bunătății tale.

Sursă imagine: ziare.com

Revoluția minții sau opere/persoane ce fascinează…Savatie Baștovoi

Prima oară am auzit despre Savatie Baștovoi fiind la masterat. Atunci ni s-a propus să lecturăm opera sa ,,Diavolul este politic corect”. Am fost un pic sceptică și confuză la acel moment. Înțelegând că este o carte mai mult SF, am fost convinsă că o voi citi mai mult ,,de nevoie”, mie displăcându-mi acest gen literar. Mi-a fost mare mirarea când am constatat interesul față de această scriere ce combină (datorită iscusinței autorului) SF cu o contra-utopie socială și o înțelepciune duhovnicească profundă.

Despre operele ieromonahului Savatie Baștovoi voi mai vorbi în detalii, fiindcă nu le putem analiza la general, simplist. Ele necesită o deosebită atenție, fiind adevărate capodopere.

Voi vorbi despre o personalitate care constituie, după opinia mea, un pilon de bază al literaturii române din zilele noastre.

Ieromonahul Savatie, pe numele său de mirean Ștefan Baștovoi, s-a născut pe 4 august 1976. Tatăl său, Valentin, a fost profesor de logică la Universitatea „Ion Creangă”, adept al ateismului științific; iar mama – Claudia, absolventă a Institutului de Arte, secția regie. Până la călugărie a fost ancorat în concepțiile tatălui său. Acele convingeri erau rezultatele ideologiei care a persistat pe melegurile nostre toți anii de ,,sovietism” crunt. În unele din romanele sale, Baștovoi vorbește despre copilăria sa, despre ,,anturajul” ateist și plin de ,,tipare stereotipice” în care au crescut numeroase generații.Ștefan a absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dumnezeu, care l-a consacrat ca poet. Ulterior, a obținut premiile revistelor Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară. Începând cu 1993, a publicat poezie, povestiri, fragmente de roman, eseuri și articole în cele mai importante reviste literare din România și Basarabia. În 1999 a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie. La 28 octombrie 2000 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 4 august 2002 ieromonah. Are studii de pictură, filozofie și teologie. A predat iconografia la Seminarul Teologic din Chișinău. O vreme a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului unde a fost ridicat în rangul de protosinghel (egumen) de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului. În 2005 a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lângă Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Cărțile sale au fost apreciate cu mai multe distincții: Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996), premiul salonului național de carte de la Iași (1996), premiul Fundației Soros pentru debut, premiul revistelor ,,Timpul” și ,,Convorbiri literare” din România.

Operă literară:

Printre volumele sale se numără: „Idol sau icoană?“ (2000), „Între Freud şi Hristos“, „În căutarea aproapelui pierdut“ (2002), „Curaj şi libertate în Ortodoxie“ (2002), „Dragostea care ne sminteşte“ (2003), „Ortodoxia pentru postmodernişti“,  „A iubi înseamnă a ierta“ (2006), „Diavolul este politic corect“ (2010).

Elefantul promis, poeme (1996),
Cartea războiului, poeme (1997)
Peștele pescar (o poveste), poeme (1998)
Casa timpului poeme (1999)
Idol sau icoană? (2000)
Între Freud și Hristos (2001; ed. II 2002; ed. III 2005; ed IV 2006; ed V 2010. Tradus în macedoniană)
În căutarea aproapelui pierdut (2002)
Curaj și libertate în Ortodoxie (2002)
Dragostea care ne smintește (2003)
Ortodoxia pentru postmoderniști (2001)
Nebunul, roman (2006, tradus în rusă)
A iubi înseamnă a ierta (2006)
Pietrele vorbesc – mic tratat despre predică (2008; ed. II 2011)
Iepurii nu mor, roman (2002; editura a II-a, 2007, tradus în franceză)
Audiență la un demon mut (2009)
Diavolul este politic corect (2010)
Cronici incomode (2011)
Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă (2012)

Cartea despre femei (2015)

Sindromul ,,Cesăfac” (2015)

Învățăturile unei prostituate bătrâne către fiul său handicapat (2016)

Antipareting (2017)

Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei (2017)

Prețul iubirii (2018)

Cartea despre bărbați (2019)

Părintele Savatie este o persoană foarte talentată și pe lângă scris mai are și alte preocupări: pictura, zidăria, cântatul la chitară, sculptura și pe lângă acestea mai meșterește genți din piele foarte originale.

Înființând un schit de călugări la Oricova, Călărași, a reușit să construiască, utilizând dibăcia sa în zidarie și pictură, o bisericuță – parte a sufletului său pentru sufletul oamenilor.

Mă bucur enorm că există așa persoane cu o înțelepciune profundă, cu un rafinament deosebit în tot ceea ce spun și ce fac. De multe ori când mă gândesc la o definiție mai concretă a smereniei, a modestiei îmi amintesc de părintele Savatie, de scrierile lui ce răvășesc fiecare colțișor al sufletului. Este imposibil să citești operele sale și să nu începi a gândi minuțios despre sufletul tău, despre viața pe care o trăiești și care ar fi trebuit s-o trăiești cu adevărat, creștinește. Faci un test al conștiinței, al relației tale cu Dumnezeu și încerci să găsești soluții, iar în cele mai dificile clipe, te ,,agăți” de fiecare sfat, pildă, morală ca de ultimul fir de iarbă ce te-ar scoate din mocirlă, din necaz.

Vă invit cu drag să lecturați scrierile ieromonahului Savatie, să admirați arta pe care o creează cu atâta iscusință, să găsiți refugiu în fiecare cuvânt înțelept al său și nu în ultimul rând să încercați să vă apropiați cât mai mult de Dumnezeu prin frumos, iertare, iubire, smerenie și gânduri bune. Să aspirăm toți la o credință sinceră măcar cât firul de nisip!

Văd cât s-au înmulțit în ultimă vreme cursurile de vorbire publică și ,,stil”. Te învață repede cum să vorbești și cum să stai. Istoria însă arată că oamenii de impact, poeți, artiști sau politicieni au vorbit și stat cum le-a tunat lor. Nu contează cum spune, ci cine spune; nu contează cum stă, ci cine stă. Deveniți cineva prin educație și osteneală, iar vorbitul și purtarea se vor adăuga vouă.” (Savatie Baștovoi)

Surse: vipmagazin.md

adevarul.ro

ro.wikipedia.org

Sursă imagine: flickr.com

Să nu te-ntorci în locuri din trecut…

Să nu te-ntorci în locuri din trecut

Unde-a rămas doar pulberea uitării

Și sufletu-n durere multă a zăcut,

Simțind un gust al vicleniei și trădării.

Să nu privești în urmă niciodată,

Îți va fi amară și mierea cea de mai!

Că oricum a mai rămas o pată,

O rană din care nu trebuie să tai.

De-ai fi în vremuri grele sau în ploi

Nu-ți aminti de cei nepăsători și lași

Ce te-au lăsat în noapte, în zăvoi,

Călcând peste cadavrul tău trufași.

Privirea ta s-aspire doar spre cer

Iar gându-ți către-un viitor mai cald

Căci, peste ani, ți-i mintea numai fler

Și praf îți e naivitatea din smarald.

Să crească aripi unde-a fost tăiș,

Iar inima să-ți lupte mai departe

Și-atunci când inamicul tău chiorâș

Te-ar omorî cum scrie numa-n carte.

Să nu te-ntorci în locuri din trecut,

Sau la oameni ieftini de doi bani

Acum ai lucruri importante de făcut,

Și nu mai irosi tu soarta cu dușmani.

Sursă imagine: pirooog.ru

Mă pierd în valul existenței…

Mă pierd în valul existenței pripite

Și-mi pare sumbru jucăușul curcubeu,

Mai tot flirtez cu niște clipe ostenite

Și foarte grele, ca inelele lui Prometeu.

Mă-ndreptățesc ușor cu un amurg

Ce tremură nebun știind de răsărit

Când raze peste Ieri șiroaie curg,

Uitând capricios de suflet dezgolit.

E-un gând suprem venit din agonie

Care-a zvâcnit mai amplu decât ieri

Pentru-a simți dorința cea zurlie

De-o libertate ce nu poți s-o ceri.

E melodie a inimii înfrânte mai demult

Ce caută un ritm amenințat de toți,

De cei ce s-au pierdut într-un tumult

Din care să ieși nu vrei și nici nu poți.

Mai zăbovesc puțin într-un prezent

Făcând bucăți momentele pierdute

Pentru-a salva ușor un viitor dement

Din mreaja viselor corupte și tăcute.

Sursă imagine: copilul.ro