Felicitări ,,ca la xerox”…

De Sărbători ne ,,scăldăm” toți în felicitări. Numai că sunt altfel, nu ca altădată… Acum sunt ,,în vogă ” imaginile descărcate de pe net cu un ,,La mulți ani!” sau ,,2020″ în frunte, alături de vreun foc de artificii. Acestea sunt trimise în multiple exemplare atât colegilor, vecinilor, prietenilor vechi, cât și rudelor apropiate sau amicilor buni. Nu e mare dificultate, selectezi o ,,felicitare ” oarecare pe net și o trimiți tuturor din toate listele. Acesta e cel mai bun caz, dar poți să utilizezi și o ,,imagine” primită de la cineva care ,,felicită” după același principiu ca tine. Care-i problema? Arunci așa niște cuvinte frumos scrise de cineva pe o imagine pompoasă, cândva, cumva… Parcă și tu ,,îți faci datoria”, parcă și pe toți ,,îi bagi în seamă „, fără ca să îți forțezi prea mult mintea și inima pentru a scrie cuvinte simțite, dorite, într-adevăr, pentru acel destinatar ce îți va scrie el un ,,Mulțumesc!” sau niște urări, sau, probabil, va face așa ca tine – va retrimite ceva primit de la alții.

Știți ce simt eu când primesc astfel de ,,mesaje-felicitări”?

Un fel de ironie și dezgust. De parcă mi-ar zice: Na și ție! Să nu zici că nu ți-am trimis nimic! De fapt, s-ar pierde printre acele cuvinte și o înjurătură, însă o omit. Lasă, fie și fără…

Niciodată nu ,,am căutat” să mi se ofere sute de urări. Cred că fiecare își are bunul simț al său ori tu îți ai sau nu îți ai rostul în inima omului. Sunt situații și situații… Dar întotdeauna am preferat cuvintele sincere sau absența lor și nu ,,ditirambe” false, ,,scoase de sub xerox” care îmi provoacă zâmbetul și o mică doză de repulsie.

Bine, fie și ,,utilizarea xeroxului”, însă fii tu xeroxul și nu netul! Scrie un simplu La mulți ani!, dar să vină din suflet.

Eu mă strădui să rămân ,,originală”, scriu din suflet și dacă nu simt – nici nu scriu!

În fine, fiecare își are modul său de a ,,felicita”, de a gândi, de a aprecia, de a respecta și de a simți.

Sursă imagine: xeroxpresei.ro

16 comentarii

  1. Jo spune:

    Cata dreptate ai. Asta-i unul din dezavantajele avansului tehnologic. Pe vremuri scriam felicitari de Craciun si le trimiteam prin poșta. Cand internetul a luat amploare am trecut la felicitarile trimise pe e-mail, dar totusi scrise de noi. De cand au aparut telefoanele mobile, e mai simplu sa atasezi o poza cu urarea scrisa de altcineva, pe care s-o trimiti la sute de persoane. Eu am ramas undeva la mijloc. Nu trimit felicitari scrise de mana, dar macar cand scriu un La multi ani electronic se cunoaste ca l-am scris special pentru persoana destinatara. Dar hai sa fim ingaduitori. Diferenta dintre noi doua si cei care trimit felicitari la kilogram este ca noi suntem filologi. Eu ma simt in stare sa spun La multi ani in 100 de moduri diferite pentru 100 de oameni. Practic asta am facut toata ziua. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Emilia WONC spune:

      Eu nu zic că trebuie să scriem felicitări de mână și nici să scriem sute de variante diferite, dar ceva modest și din suflet. Clar că noi, filologii putem să ne permitem luxul de a scrie diversități și diversități 🙂

      Apreciază

  2. Cosmisian spune:

    Eu am primit pe whatsapp La Multi ani! Scria deasupra Forwarded. Nu cred ca pot pune poza….

    Apreciat de 1 persoană

    1. Emilia WONC spune:

      Așa și eu am primit 🙂 și ieri, și azi 🙂 cred că persoana în cauză tot ce primește, îmi trimite și mie 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. Cosmisian spune:

        Te place, asta e… Am auzit barfe…
        Glumesc 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      2. Cosmisian spune:

        🙂 un an plin de momente in care sa scrii!

        Apreciat de 1 persoană

      3. Emilia WONC spune:

        Să dea Domnul!

        Apreciat de 1 persoană

  3. Crengu spune:

    Si ce „frumos” e cand primesti 2, 3 mesaje la fel, sau aceeasi poza de la cativa oameni! Sau, cum spunea Cosmisian, La multi ani forwarded… s-au pierdut multe, din pacate! Noi am trimis felicitari prin posta, de sarbatori, bunicilor si nasilor, le-am lucrat cu copiii; mare a fost emotia sa ajunga cu bine la destinatie si apoi bucuria primitorilor! 😀 De noi depinde sa pastram lucrurile frumoase!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Emilia WONC spune:

      Da, da, mai multe ,,copii” primite amuză… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  4. rofstef spune:

    Corect !
    Și pe mine mă diseară mai ales cei de pe face book și de pe watsapp care trimit la toată lista de prieteni ce vor ei sa transmită, și nu e vorba doar de urări, că deja si-au făcut un obicei de a trimite notificari la toată lista de prieteni, iar eu cât de curând voi încheia socotelile cu fb..
    Nici mie nu-mi place când se fac lucrurile doar să fie facute dacă nu se pune suflet în ceea ce faci !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Emilia WONC spune:

      Pe Facebook e un cerc infinit de ,,felicitări ” și porcării pe care unii ( cred) au plăcerea să le trimită tuturor, chiar și celor pe care nu i-au văzut de vreo 10-15 ani 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. qwykx spune:

    Emilia, pot sa fiu doar in parte de acord cu tine? Daca cineva te are in lista lui de prieteni dar nu are timp de mai mult sau nu are sufletul cu el, poate se conftunta cu probleme personale dar se gandeste ca nu se poate sa nu faca acest gest intr-o astfel de ocazie si-atunci doar atat poate in acel moment, de ce sa ignoram? Nici cel mai mic gest de prietenie si poate de firava afectiune cred ca nu trebuie alungat din minte sau din suflet. Nici mie nu-mi plac lucrurile artificiale si netrecute prin suflet si nu le practic, dar dispretul si indoiala trebuie sa treaca pe deasupra noastra ca un nor, fiindca in fiecare astfel de neputinta a celui care xeroxeaza un sentiment se ascunde o cauza mai profunda nedepasita inca.
    Te imbratisez chiar daca nu te cunosc prea mult si nu ma cunosti dar imi doresc sa pot inlocui cu acest putin ceea ce nu ai primit desi ai meritat.
    La ani multi cu sanatate si multe, multe bucurii Emilia!

    Apreciază

    1. Emilia WONC spune:

      Mulțumesc mult!
      Cât despre felicitări, credeți -mă că persoanele care au probleme sau nu au timp, tocmai sunt cele ce scriu din suflet, scurt, dar cu toată inima.
      Și eu vă îmbrățișez și va doresc un 2020 frumos, plin doar de surprize plăcute!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Poteci de dor spune:

    Ai perfectă dreptate! Ceva mai impersonal şi rece nu cred că există. Oare chiar de greu e să scriem un simplu La mulţi ani? Că eu nu ştiu dacă răspund, cui răspund de fapt? Unei poze? Serios? E penibil şi nu mă impresionează cu nimic, oricât de sclipicioasă ar fi poza. Apreciez infinit mai mult un „An nou fericit” decât o poză în photoshop sau un filmuleţ cu artificii, muzică şi la final o urare.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s