Adio, 2019! Bun venit, 2020! La mulți ani tuturor!

A mai trecut un an… Nu vreau să judec cum a fost. Așa a fost să fie! Nici mai rău, nici mai bun. Îi mulțumesc Domnului că sunt cât de cât sănătoasă (bine că nu e mai rău), am alături persoane dragi și demne, care mă fac fericită și mă ajută să depășesc răutățile vieții. S-a dus un an în care am mai învățat câte ceva, așa, din înțelepciunea existenței…

Vine 2020. Îmi aduce cu el și un jubileu care va fi pe la sfârșitul primăverii. De mulți ani am ajuns la concluzia că este important nu numai ce ne aduce, dar și ce ne ia, deci să nu ni-i ia pe cei dragi, Doamne ferește!

Altceva? Nu știu. Vom vedea. Fie voia Domnului!

Oamenilor dragi inimii mele, adică și vouă, dragi prieteni din lumea blogurilor, vă doresc în noul an multă sănătate! În primul rând sănătate că e cea mai importantă! Restul se face, se învață, se repară, se obține, se construiește, se dezvoltă, se fortifică, se analizează și se decide! Să aveți parte de bucurii, liniște în suflet și în cuget! Să vă fie mereu Dumnezeu alături!

2020 să vă aducă doar clipe frumoase cu oameni frumoși la inima și la gânduri! Să vă fie deschise toate ușile potrivite în care veți bate, iar persoanele care vi se vor ivi în cale să vă aducă doar ajutor și pace inimii.

Să nu disperați, să nu pierdeți nădejdea în Dumnezeu, să nu lăsați sufletul să cadă în genunchi, deoarece dacă e la pământ, poate fi decapitat de oricine.

La mulți ani, dragii mei!

P.S. Mă bucur mult că am decis să devin și eu membru al acestei ,,comunități” virtuale! Sunt fericită zi de zi când scriu, citesc postările voastre, comunic cu voi și las sufletul meu să savureze din frumos.

La mulți ani! Iar urările mele să fie valabile nu doar în 2020, dar mulți ani înainte, măcar până în 2200!

E timpul unui proaspăt început
Rămas în vag avânt spre stele
Ce universul pașnic n-a știut,
Ci doar cărări din cele rele.
Am tot uitat de zări străine
Și de mister, de tainic plan
M-am tot ținut de vechi tulpine
Și m-am temut de-un uragan.
Am mers încet spre zile numărate
Ca să obțin în suflet o scânteie,
Am cules din clipe revărsate
Ca să aprind eu tainic o idee.
Am vrut demult să cad în bucurie,
Să mai trăiesc ca-n basme neștiute,
Dar viața-i veche, simplă elegie
Compusă din niște amintiri durute.

Sursă imagine: facebook. com

Provocare nr.3 ( Inspiră bloggeri)

De această dată vă provoc să scrieți niște rânduri, inspirându-vă dintr-o imagine de iarnă care m-a cucerit. Este grădina bunicilor mei pe linie paternă. De fapt, e o moștenire de la bunicii lor.

Poza este ,, efectuată” de mine 🙂

Flacără este reală. E un ,,început ” de grătar 🙂

Sper să vă inspire și Muza să vină cu viteza luminii 🙂

Eu am publicat deja ceva. Vouă vă doresc spor la scris!

Ninge…

Ninge peste anii vieții domol, atent și insistent…

E zăpadă oriunde… Pe dealuri, pe case, pe inimă…

Fulgii fac un roi împreună cu clipele

și ne conduc spre cumpăna dintre ani…

Timpul ne grăbește să pășim spre viitor,

apoi ne aruncă ironic câte o poză,

învățându-ne că nu e bine să-l tratezi zeflemitor…

Focul cuvântează, auzindu-se lemnele cum trosnesc.

E un monolog care oferă căldură

și o protecție indirectă…

Doar nămeții ne mai împiedică

să vedem viitorul iminent.

O flacără mai arde-n cugetul din gheață,

apoi se stinge când încetăm

să numărăm fulgii mari ai bucuriilor trecute…

Ninge… Puritatea rece a zăpezii

încearcă să spele din păcatele pământului.

E nevoie de o veșnicie și de o iarnă continuă

pentru o curățire a sufletului, pentru un gând smerit

și o înțelepciune aproape imposibilă.

E iarnă adevărată cu multă liniște

și consolare vizuală…

Întrevederea de Sărbători…

Un drum. Câteva ore. O poartă.

O casă. Un prag. Suflete. Îmbrățișare.

Sobă fierbinte. O cameră mică.

Icoană. O poză. Bibelouri. Bomboane.

Bucătărie. Mâncare gustoasă.

Mii de cuvinte. Zeci de priviri.

Timp cărunt. Bucurie. Nostalgie.

Tristețe ascunsă.

Căldura puternică. Confort.

Un pat mai bătrân. Odihnă.

Amintire. Taifas. Sărbătoare. Pregătire.

Planuri. Povești de viață. Oră târzie.

Bomboane. Un zâmbet. Ființe apropiate.

Căldura aprigă. Liniște. Somn.

Oximoron în suflet. Casă veche. Legătură de sânge.

Sursă imagine: obiectiv.info

Să fiți fericiți și de Crăciun, și tot restul anului!

Din copilărie am sărbătorit Crăciunul pe 7 ianuarie, așa era tradiția luată de la bunici. Sinceră să fiu, 25 decembrie pentru mine era o zi obișnuită. Ba chiar mulți ani ( acum la fel) am fost derutată de această întrebare: Când, totuși, trebuie de sărbătorit Crăciunul? Această zi mare este prăznuită de către credincioși după calendarul gregorian pe 25 decembrie, în timp ce calendarul iulian consideră că acest lucru s-a petrecut pe 7 ianuarie. Însă eu cred că unul Dumnezeu știe care calendar e mai corect. El știe adevărul despre tot și toate. Deci, nu ne rămâne decât să avem un respect deosebit pentru ambele dăți. Niciodată nu mi-au plăcut discuțiile în contradictoriu despre ,,corectitudinea” celor care au sărbători ,,pe nou” sau ,,pe vechi”. Dacă ,,vine” așa vorbă, eu îmi ,,abțin” participarea. Am doar convingerea că vom afla totul, însă nu acum și nu în această lume. Vom ajunge la Dumnezeu și atunci vom cunoaște mai multe, ce ne va fi dat să știm.

Acum nu ne rămâne decât să sărbătorim Nașterea Domnului pe pe 25 decembrie și pe 7 ianuarie. Respect tradiția din copilărie, dar mă strădui să construiesc o atmosferă de sărbătoare și pe 25 decembrie.

Vreau să vă felicit pe toți cu ocazia sărbătorii de astăzi.

Vă doresc multă sănătate, pace, lumină și liniște în suflete, în case! Fericirea să vă fie mereu în inimi, nu doar de Crăciun sau de alte sărbători, ci în fiecare zi, pe tot parcursul anului și a vieții!

La mulți ani tuturor!

Eu am văzut…

Demult cunosc o poezie scrisă de Serghei Esenin. Cuvintele acestea poartă esența vieții așa cum este ea, ab origine. Nu am găsit nicio traducere potrivită în română până astăzi, când am citit traducerea făcută de părintele Savatie Bastovoi.

Primele versuri parcă exprimă observațiile mele făcute peste ani, din viața care mi-a predat multe lecții. Iar finalul, e concluzie și îndemn.

Sunt convinsă că poezia dată poate fi aforismul cules din biografia fiecărui om.

Eu am văzut bețivi
Cu ochii de lumină;
Femei căzute
Dar cu chip curat;
Cunosc puternici
Care-au plîns în hohot
Și slabi cunosc
Ce crucea și-au purtat.
Nu judeca
De ești neîncrezut
Și nu făgădui
Cînd ştii că amăgeşti
Nu ispiti
Dac-ai ales să crezi
Şi nu fă dar
Napoi dacă cerşeşti.

SERGHEI ESENIN
(Traducere din limba rusă: Savatie Baștovoi)

O zi…

Un strop de lumină și ziua e nouă.

Un sunet. Lași patul. Mergi spre cafea.

Apă. Prosop. Haine. Ieșire. Un drum.

Un transport. Niște fețe-năcrite. O ușă.

Paranteze imense.

Oboseală. Bucurie. Ușa. Transport.

O cheie. Intrare. Un scaun. Odihnă.

Un minut. Apă. Prosop. Haine.

Rutină. Cină. Tacâmuri murdare.

Apă. Dulap. Curățenie. Pat.

Mesaje. O voce. Discuție. Zâmbet.

Plapumă. Carte. Veioză. Un vis.

Un strop de lumină și altă zi nouă.

Un sunet…

Sursă imagine: t1one.info

Zbor reluat…

Ce fericire e să pleci din locul

în care n-ai simțit niciodată

bucuria și satisfacția sufletului!

Pledezi pentru seninătate, renunțând la întunericul

creat de oamenii la care sufletul

e cadavru în stare de putrefacție.

Îți ridici privirea din mocirla

ce ți-a fost băgată pe gât cu forța.

Apoi pleci să îți cauți aripile tale

furate și distruse cu atâta cruzime!

Lupți până le redobândești, le scuturi de praf,

începi să le tratezi, să le repari

pentru ca să ți le pui la loc,

iar umerii să mai simtă și prezența lor,

nu numai povara clădită de dușmanii aprigi.

Greu îți amintești cum e să zbori,

aripile încă-ți sunt fragile și mai cazi,

apoi te tot înalți, dar nu mai sus

decât îți permite Cerul atotputernic.

Fiecare trebuie să înțeleagă

cât e de mic în această lume diversă.

Indiferent de starea aripilor,

de mărimea lor sau de nivelul pompozității,

zborul este același pentru toți,

la fel ca altutudinea constantă.

Cei care cred că pot zbura mai sus,

la un moment anume își aprind aripile de Soare,

căzând brusc, uneori direct în împărăția lui Hades.

Dacă îți păstrezi modestia, ai parte

și de văzduh, și de lumină, evitând

căderea pe care Cerul ți-o organizează

cu ajutorul bumerangului veșnic.

Șterge praful și veninul aparent dulce,

ridică-ți aripile și privirea spre frumusețe și smerenie!

Zborul realuat îți resuscitează viața.

Pleacă de acolo unde nu poți găsi liniștea!

Fericirea constă în contactul sufletului cu Cerul

și în protecția propriilor aripi!

Echinocțiu…

Echinocțiul rațiunii mele obosite

oferă gândului un loc pentru hodină,

apoi gonește flexibile idei

spre un spațiu glacial unde revii

la cugetul rece, fără de emoție pripită.

Insomnia a rămas priponită

de nopțile lungi, fără de hotar.

Acum razele soarelui pătrund

disperate în creierul însetat

de amurg și liniște necontenită.

Echinocțiul inimii aduce echilibrul

stării, deranjând inspirația întristată.

Își revine ea treptat, până va privi

înseninată luna plină, dorită de ode.

Echinocțiul se instalează ușor

în rutina ochilor împăienjeniți

de somnul ce vrea să domine

imaginația condeiului zburdalnic.

E timpul cugetului luminat

de speranța zilei ce va veni!