Norocul uitării…

Odată cu anii care trec, am sesizat un noroc sau poate o fericire a mea care îmi mai cruță un pic sufletul – uitarea. Și nu e vorba că, Doamne ferește, sufăr de amnezie sau altceva, pur și simplu prea momente nefaste au avut loc în viața mea, mai ales de vreo opt-nouă ani. Nu zic, viața mi-a oferit multe lecții, dar m-a costat cam scump. Am avut parte de multe clipe și situații în care psihicul meu a trebuit să lupte cu răutatea, lașitatea, perfiditatea și alte chestii oribile din cotidian. Sufletul, cu siguranță, a reacționat (și mai reacționează) la toate câte s-au perindat, astfel s-au creat rănile inimii. Însă, mă bucur de faptul că nu mai țin minte multe detalii din toate câte mi s-au întâmplat. Țin minte situația, lecția învățată de mine, durerea și atât! Fără detalii!

Într-o zi vorbeam cu o prietenă, fostă colegă de facultate. Îmi povestea o situație din anii de studenție. Sincer, eu nu îmi aminteam! Probabil pentru mine a fost un moment nesemnificativ. Nu știu… Apoi am ajuns la altă temă, mi-am amintit cazul, doar că fără detalii. Când am spus despre uitarea mea, prietena mi-a zis să am grijă să nu progreseze lapsusurile memoriei 🙂 Totul e sub control! Este doar o autoapărare inconștientă.

Am perceput că psihicul meu a început oarecum să mă protejeze de durere și de incomoditatea clipelor ce au devenit indiferente pentru mine și, totodată, cândva, atât de extreme!

Am vorbit astăzi cu mama, și-a amintit o situație când cineva mă ofensase. Știu că a fost așa ceva, dar nu îmi aduc aminte amănunte. Am iertat, am uitat, dar nu vreau să aud și nici să văd acea persoană. Nu avem nimic în comun și nici ,,toxicitatea” ei plină de invidie nu mă încântă. Trebuie de uitat oamenii ce ,,ne-au forțat” să învățăm ,,lecția” prin trăsăturile lor interioare foarte urâte și comportamentul nefast.

De multe ori am meditat despre noi, oamenii. Cât de bine ne-a construit Dumnezeu! Capacitatea de a uita și de a fi departe de cunoașterea supremă ne ajută să ne menținem în uraganul vieții. Ce-ar fi dacă nu am uita și am ține minte orice detaliu al vieții? Ne-am ieși din minți! În situația în care putem ,,filtra” suvenirele existenței noastre, putem trăi mai departe, reușim să mai ștergem câte un rând din ,,capitolele” scrise deja ale destinului nostru.

Eu cred că e o fericire să mai poți uita câte ceva. E clar că nu sub formă de maladie psihică, ci, pur și simplu, pentru protecție, autoapărare a sufletului și creierului.

Sursă imagine: lifehacker.ru

Dileme…

Cu plumb învelite eterne dileme

Ce sparg orice minte și viață umilă

Infinit dirijând faimoase probleme,

Născând îndoieli cu esență subtilă.

Dilemele-s veșnice în hăul ascuns

Și trag tot în beznă speranța nebună.

Viitorul dorit mult se cere pătruns

De curajul pierdut ce încă mai sună.

O mie și una de persoane ratate

Din traiul nostru vechi și hărțuit,

Au sădit în cuget dileme-agitate

Ce niciodată nu s-au mulțumit!

Se vor spulbera, cândva, în veșnicie,

Uitate vor rămâne triste în apusul vis

Și vor muri în calea lor către agonie

Când vor dori s-atingă dulcele abis.

Sursă imagine: pinterest.com