Când sărbătorile de iarnă sunt în drum spre noi…

La orizont pot fi ,,văzute” sărbătorile de iarnă. În magazine au apărut primii Pomi de Crăciun, cadouri pentru copii, luminițe, diferite ,,promoții” sau ,,reduceri”. Afară e cam frig, se simte aerul sărbătorilor. Și noi începem câte puțin să ne ,,acomodăm” cu ideea că mai sunt numărate zile și ,,bate la ușă” un an nou și (cu siguranță) imprevizibil, cu bune și rele.

Îmi place această atmosferă de ,,apropiere” a iernii. De când am plecat de acasă, adică de când am venit la studii, pentru ca să mai rămân aici și după finalizarea lor, am pierdut un pic din ,,simțul” responsabil de ,,perceperea” feeriei ,,iernatice”. De la început ,,mă acaparaseră” sesiunile, apoi lucrul și astfel ,,am reușit” să uit din bucuria ,,prevestitoare” a sărbătorilor. Realizez că se apropie un nou an abia cu vreo săptămână până la ,,evenimentul” în cauză.

În copilărie, desigur, era altfel. La școală pregăteam un scenariu pentru serbare, începeam să calculăm notele medii posibile, împodobeam sălile, număram zilele rămase până la vacanța de iarnă, eram curinși totalmente de o forfotă fericită. Acasă mama era gata de o eventuală curățenie generală, perdelele erau ,,absente” la ,,locul lor de muncă” deoarece, după spusele mamei, este imposibil să întâmpini un an nou fără ca totul să fie curat. Meniul pentru Revelion demult era gata, așteptându-și ,,sentința”. Îmi amintesc cum serile, înainte de culcare, mai întâi mergeam la bucătărie unde mama mă aștepta cu întrebările despre cumpărături, pregătiri, oaspeți. În casă era cald, eu mă așezam lângă soba fierbinte ronțăind câte un măr și dialogând cu mama. La televizor se auzea vorbindu-se câte zile, ore, minute, secunde au mai rămas până la sosirea noului an. Eu, de fiecare dată, tot mă minunam de trecerea rapidă a timpului 🙂

De cele mai dese ori mergeam noi în vizită în noaptea de Revelion, însă, a doua zi, numaidecât, aveam oaspeți. În copilărie ,,am stat” bine la capitolul oaspeți și vizite 🙂 Și noi plecam undeva, dar și la noi în casă aproape întotdeauna era lume. Unii veneau cu problemele lor la părinți pentru a cere ajutor sau vreun sfat, alții pur și simplu veneau în vizită pentru a mai schimba o vorbă. Probabil, din cauza aceasta am crescut cu ospitalitatea ,,în sânge”, dar, în același timp, sunt momente când doresc singurătate și liniște. Să fie așa un ,,aurea mediocritas” care îmi place enorm și despre care vorbesc mereu.

Acum sunt alte timpuri. Viața de adult te gonește și de multe ori nu îți mai oferă posibilitatea să percepi prea adânc unele lucruri parcă atât de minuscule, însă foarte plăcute inimii. Mai ,,furăm” și noi cîteva clipe necesare pentru ,,restartarea” sufletului și a minții. Reușim în cele câteva zile rămase până la venirea noului an să ,,atestăm” atmosfera, să ne pregătim de sărbătoare, să savurăm câteva momente de fericire, să petrecem anul vechi, apoi să înțelegem că trebuie din nou să ,,ne aprofundăm” în ritmul rutinei zilnice.

Ca atare, sfârșitul lunii noiembrie și întreaga lună decembrie sunt foarte frumoase, numai că trebuie să mai facem câte un ,,popas” sufletesc pentru a nu pierde ceva din feeria sărbătorilor de iarnă!

4 comentarii

  1. Poteci de dor spune:

    Inevitabil ne întoarcem la copilărie îm perioada asta. Dar, dacă ţinem cont de ceea ce ai scris, să ne oprim măcar o clipă, să simţim, să mirosim, să ascultăm… să fim noi cu noi, cred că putem reînvia magia aia de demult.

    Apreciat de 2 persoane

  2. rofstef spune:

    Poate este singura perioadă din an în care pot avea un pic timp de mine cu adevărat, în sensul că sunt multe ore de întuneric care vrând nevrând ma pune în situația să fac lucruri care în perioanda verii nu mi le prea permit..

    Seară Plăcută !!!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Emilia WONC spune:

      Da, ienile cu nopțile lor oarecum ne mai oferă un pic de timp…
      Seară frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  3. Jo spune:

    Personal incep sa ma bucur de iarna pe 7 ianuarie, cand deja sper ca nu mai e mult pana la primavara. 🙂 Dar, da, parca erau mai multe petreceri in familie pe vremuri. Bunica era cea care ne strangea pe toti. Dupa ce a murit, parca ne-am imprastiat cu totii…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s