Omul ca o carte…

Inițial mă gândeam să scriu despre importanța lecturii în viața noastră, apoi mi-am amintit de oameni, vieți, destine… De ce? De multe ori, când ies la plimbare sau pur și simplu merg pe stradă grăbită pentru a reuși mai multe treburi, văd în jur o mulțime de oameni și ajung la concluzia că fiecare este o carte aparte, o poveste sau poate o tragedie… Atâtea destine, atâtea gânduri, atâtea caractere! Cine este autorul? Dumnezeu. El scrie cuprinsul și ne lasă pe fiecare să decidem stilul, cuvintele potrivite, perindarea evenimentelor și deznodământul conștiinței. Unele Cărți sunt atât de sincere, atât de plăcute sufletului, chiar de au ,,coperțile” mai rufoase și nu din cauza celor scrise în interior, ci ,,datorită” condițiilor și ,,mâinilor” care au încercat să le distrugă. Câte Cărți vedem în fiecare zi! Atâtea ,,coperți strălucitoare”, iar când deschizi la prima pagină vrei cât mai repede să fugi și să nu mai ,,întâlnești” niciodată așa ceva. Nu de alta, dar ,,conținutul” este prea ,,toxic” pentru inimă și sentimente. Pur și simplu simți că nu este ,,genul” tău de ,,literatură”.

Îmi plac Cărțile cu ,,fond”, indiferent de ,,forma” lor. Nicidecum nu vreau să mă aprofundez în teoria literară! Însă ,,fondul” (,,interiorul”) este esența, pe când ,,forma” (,,exteriorul”) e ,,ceva” amăgitor, relativ și iluzoriu. Aș dori să îmi continui ideile despre Cărțile-Oameni cu niște observări făcute de Titu Maiorescu. Cu siguranță el se referă la literatură, la cultură, dar să percepem și oceanul de adevăr cu privire la firea umană.

”… forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“ (Titu Maiorescu, În contra direcției de astăzi în cultura română, în Opere, 1978, p. 153)

Cât adevăr! Numai că în domeniul literaturii putem polemiza mult despre fond și formă, iar când e vorba despre Om, devenim laconici, fiindcă ,,lăuntricul” e cel mai de preț și poate oferi atâtea emoții și sentimente (foarte bune și, desigur, cele mai rele).

Of, câte ,,forme” cu ,,buzele vopsite” și ,,date cu parfum Chanel” am văzut! 🙂 Dar esența – plină de jeg! Probabil mai bine ar fi fost dacă era zero. Mai puțină murdărie! 🙂

Cu anii, am observat că pe cât de pompoase sunt ,,coperțile”, atât de mârșave sunt ,,paginile”. Am reușit să devin un ,,bibliofil precaut” 🙂 Până acum, din cauza bunului simț, ,,am citit” aproape orice. La moment ,,citesc” doar ce este plăcut sufletului meu, dacă nu, ,,pun” înapoi pe ,,raft” Cartea sau o las unde am găsit-o și îmi caut de viața mea. Oricum soarta îți oferă o ,,gamă largă” de ,,literatură”. Mă refer și la propriu, și la figurat. Doar cu timpul ne învățăm să ,,citim” ceva calitativ, atât cărți, cât și Oameni. De multe ori sacrificăm propria ,,copertă”, mai adăugăm ,,pagini triste” sau ,,tragice” în ,,scrierea” noastră. Cât de necalitativă și neinteresantă nu ar fi cartea, cât de scârbos și perfid nu ar fi omul (adică firea sa), de la fiecare învățăm câte o lecție. Unii oferă optimism și fericire, alții dezgust! Acestea sunt viața, literatura și firea umană! Se poate de luat câte ceva bun din orice și oricine. Cea mai importantă e conștientizarea: Cum să fii numaidecât și cum să nu fii niciodată, indiferent de situație! Chiar de atingi vreo ,,Carte” cu ,,pagini jegoase”, important e ,,să te speli” la timp și altădată să eviți așa ceva. Iar de găsești o ,,Carte” cu ,,file de aur” trebuie să o păstrezi alături de suflet și să o recitești într-una, uitând de ,,coperta” ei zdrențuită. ,,Forma” este trecătoare și înșelătoare, dar ,,conținutul” este esențial și veșnic! Să nu uităm și noi, la rândul nostru, să ne mai ,,răsfoim” uneori, să analizăm cu ce ,,stilou” scriem și cât sens ,,dăm” ,,capitolelor” sau ,,spațiilor” dintre ,,rânduri”! E important nu doar ,,să citești” ceva demn, dar și ,,să lucrezi” la propriile ,,pagini”. Toți suntem Cărți! Cât de asemănătoare și cât de diferite!

Sursă imagine: natblog.ru

Nimic nu e veșnic…

Nimic nu e veșnic sub marele soare,

Nici gândul sau viața, iluziile aspre,

Totul trece și simplul mai moare

Chiar de privești-n zările-albastre.

Mai strigă o clipă și nu are răbdare,

Ea zboară și fără curaju-ți modest

Și nu-i mai pasă de-a ta întristare

Sau de pe urmă amarnic protest.

,,Festina lente!” înțelepții șopteau

Fără să creadă-n naivul tău gând

Și eu au ratat multe chiar de trișau,

Zburându-le anii alături de vânt.

Totul se spulberă-n ceas omenesc

De-ți pare că mâine tot reușești,

În ultima clipă vezi mersul prostesc,

Dar nu mai ai timp nici să trăiești.

Sursă imagine: madira.ro

Multilateralitatea minților noastre și imperceptibilitatea altor națiuni…

De dimineață am avut o discuție despre occidentali și ,,aptitudinile” lor ,,înguste”. Clar că nici noi nu suntem din Extremul Orient, însă, totuși suntem total diferiți. Pe cine am în vedere prin Noi și prin Ei, occidentalii? Noi – basarabenii, românii, ucrainenii și toți cei din CSI, iar Ei – ceilalți – europeni, americani etc. De ce există trăsăturile diverse? Mentalitatea și cultura ne trădează. S-a format deja genetic, încă de la strămoșii care au îndurat vremuri grele, o capacitatea de a ne descurca în situații vaste cu minimum necesar. Am fost învățați din școală, poate chiar ,,din scutece”, să ne orientăm în circumstanțele variate ale vieții printr-o perspectivă multiplă. La ce mă refer? La gândirea amplă pe care o avem. De exemplu, noi suntem pregătiți de la grădiniță pentru numeroasele variante ce ne pot fi oferite de destin. Dacă dorești să devii medic, acestă alegere nu semnifică doar specialitatea aleasă, ci și aptitudinea de a te descurca în orice împrejurare. Trebuie să ai cultură generală, să știi de toate pentru tot, să te poți ,,descâlci” din orice încurcătură. Astfel un doctor poate schimba o anvelopă la mașină, un profesor reușește să repare un robinet, iar un sudor știe cine a fost Molotov și cunoaște ce a scris Lev Tolstoi (acestea fiind doar câteva ,,mostre”). Se pare ciudat, dar e veridic. Curge în noi sângele ,,abil” și ,,șmecher”.

Nu vreau să pun la îndoială ,,valiza” plină de cunoștințe a occidentalilor, ci să evidențiez că ei au doar una imensă cu ,,lucruri” asemănătoare, pe când noi avem un ,,vagon” întreg cu ,,geamantane”, care mai mici sau mai mari, ori pline, poate și mai goale, însă foarte multe, umplute cu elemente atât de diverse, utile, necesare sau chiar de prisos pentru marea ,,excursie” prin viață.

,,Adunăm” cât mai mult și la momente diferite ,,cotrobăim” prin cunoștințe, aptitudini, calități, virtuți sau tocmai cusururi. Fiecărui copil i se dezvoltă de mic o necesitate a marii cunoașteri. Precum mai este și o expresie: ,,Nu știu dacă îți va fi de folos, dar lasă, să fie!” Așa principii avem pentru a ne orienta în vâltoarea existenței noastre. Așa suntem noi, națiunea noastră.

Probabil, din perspectiva capitalismului, acestă ,,genă” specifică nouă este de prisos, chiar inutilă. Atunci când un medic se pricepe cum să schimbe un robinet, momentan ,,îl lipsește” pe un instalator de ,,bucata sa de pâine”. Or, fiecare trebuie să își facă lucrul său fără ,,să se amestece” în ,,bucătăria” altuia. E o idee bună, însă ea vine cu alte ,,efecte adverse” pe care le ,,vedem” noi, cu mentalitatea noastră. Treptat, cu fiecare generație, ,,se îngustează” și cultura generală care vine nu numai de la ,,cunoașterea chiuvetei”, dar de la dezinteresul de a mai năzui spre ,,ceva mai mult”. Atunci apare posibilitatea nu prea bună ca un pulmunolog să fie interesat numai de cei doi plămâni și să uite despre necesitatea cunoșterii a unei ,,picături” de terapie, chirugie sau, de ce nu, otorinolaringologie, fiindcă nimeni nu știe spre ce te duce viața sau riscurile conexiunii acelor două organe studiate profund cu alte ,,elemente” ale sistemelor din organismul uman. De ce un filolog care s-a specializat în studiul vieții lui Hemingway să nu cunoască mai multe controverse din operele altor autori sau chiar noțiuni din morfologie? Ce ,,ar deranja” un sudor să cunoască ,,un fir” de design sau niște ,,file” din istoria universală? Nouă ni se pare bizar că poate exista așa ,,linie îngustă” a studiilor, dar ea există. Nu am nici un dubiu în privința profesionalismului al reprezentanților altor popoare. Nu vreau să stârnesc dispute și nici nu aș dori ,, să se arunce cu pietre” în mine și în observațiile analizate mai sus. Cu siguranță cei cu viziunile mai ,,constrânse” sunt cu 50 de ani (sau chiar mai mult) înaintea noastră din punct de vedere economic, social etc. Probabil din cauza că nu-și fac prea multe probleme morale din cauza ,,valizelor” puține ca număr… 🙂 Cine știe… Sau noi ne-am obișnuit ,,să facem tot”… În fine, sunt convinsă că spiritul descurcăreț nu e în defavoarea noastră, ba mai mult, ne-a ajutat să supraviețuim atâția ani în condiții mizerabile și ,,nocive” din punct de vedere politic și economic. Mi s-a reproșat că mereu ,,mă plâng” pe mentalitatea postsovietică cu ,,rămășițe” comuniste și pe ,,orânduiri” 🙂 Nu încerc să îmi victimizez poporul. Așa au fost timpurile… A fost regim, ecoul lui și astăzi mai este viu… Unicul lucrul care i-a reușit sistemului de atunci și de veacuri este că ne-a transformat în ,,soldați universali” ce nu se tem de greutăți, viață, trăiri. Poate un pic ne este teamă de schimbări… Însă și acest fapt e reparabil. Cam dificil, dar e realizabil, cu pași mici, treptat.

Niciodată multiralitatea minții nu va fi un defect, ci un atu specific nouă, o ,,barcă salvatoare” în uraganul vieții și al societății în care ne-am născut.

Sursă imagine: online.seterra.com

Lumi efemere…

Lumi efemere și tristele convingeri

Fără de scrupul și memorii dense

Încătușează inimi, mai fac constrângeri

Și-nneacă în prostie suflete imense.

Se tot deschid portaluri spre surpare,

Iar răul merge, la fel ne mai îndeamnă

Către un haos, o simplă dezarmare

Să facem dintr-o vară iarăși toamnă.

,,O tempora! O mores!” Se strigă impetuos

Și nu-nțelege nimeni un adevăr cumplit.

Ne pierdem? Unde mergem fastuos?

Spre-o nimicire, spre tragicul sfârșit!

S-a demodat virtutea ca atare

Ne sfâșie apusul ce vine-ngrijorat,

Ne dojenește ceasul, arată o uitare,

Iar răsăritul pleacă, nici nu e așteptat.

Mai urlă conștiința, se lasă neglijată,

Prostia turbă, rupe tot și-nfrânge

O inimă supusă, umilă, dezmembrată,

Demult asfixiată în propriul ei sânge.

Ce mai rămâne – miroase-a ironie

Cu gustul subtil, pe când o disperare

Luptă și ea mereu fiind în agonie,

Lipsindu-ne de efectiv și de mirare.

Sorbim cafeaua ce vrea o ,,vechitură”,

Că ,,noul” muritor n-o îndulcește,

Suntem cuvinte seci, ,,de umplutură”

În nerozii pe care lumea le iubește.

Sursă imagine: apropotv.protv.ro

Dezgust…


Dezgust total de lume și de viață,

De tot ce-a fost și nu mai este!

Nu vreau să fiu un fir smerit de ață

Ce-așteaptă pe ruine o poveste.

Mă uit în jur, aștept grăbită-o surditate

Din liniște profundă născută-n tihna ei

Și văd imensul fir avar de lașitate,

Veninul care trebuie silit să-l bei.

Umbre dese să muște-ar căuta,

Să te sugrume, să te-nnece-n glod

Și nu-ți permit să știi a mai uita,

Să mai zidești spre vise câte-un pod.

Dezgust drumul, am vrut eu să-l parcurg,

M-au tot împins către ispite rele

Toți cei ce au făcut din răsărit-amurg

Și-au mai călcat cărarea vieții mele.

Un sentiment amar mă năvălește

Față de ipocriții idioți și inutili,

Deja tristețea nu mă mai iubește,

Ci marele regret din anii mei umili.

Privesc nimicniciile cu suflet greu,

Cu ironie-nfrunt pustietatea lor,

Mă-ndepărtez pripit de-acel ateu

Ce m-a-nvățat să nu mai cred în dor.

Dezgust, atât mai am, mi-a mai rămas

Din tot ce-a fost și nu va fi nicicând,

Lângă ce-i sfânt m-opresc pentru popas,

Iar gustu-mi se va transforma-n curând.

Uitare amară

Zădarnică uitare cu gustul amar,

Nostalgică vreme, oameni absurzi,

Anii sugrumă al meu calendar

Cu firele albe și aștrii tot surzi.

Mă spulberă gândul aprig și tare

Ravagii în minte fac vise trecute,

Iluziile-apasă speranțele rare,

Fac clipele bune să pară nevrute.

Cu rugă pe buze adorm sufletul meu

Mai vrea o trezire, o zi, înc-o noapte,

O luptă să ducă-n al vieții clișeu,

Să tacă, apoi să renască în șoapte.

Plăpând inima-nceată suspină,

Zvâcnește năprasnic la oră târzie,

Nu mai știe de multă hodină,

Pentru lume e-o naivă hazlie.

Durerea adâncă mai arde a rană

Ce se prinde doar c-o uitare,

E lipsa rândului scris de o pană

Și-o crudă, dar simplă așteptare.

Sursă imagine: foaienationala.ro

De ziua internațională a profesorilor…

Este ziua internațională a profesorilor. Am scris despre vocație, dedicația din acest domeniu. Mulți sunt recunoscători sau mai puțin recunoscători dascălilor săi. Am avut marele noroc să-mi aprind flacăra dragostei față de tărâmul necunoscut al filologiei și pedagogiei datorită profesoarei mele de limba și literatura română. Țin minte cum ne zicea: Nu toți veți deveni filologi, însă toți trebuie să deveniți Oameni! Acest principiu m-a călăuzit toată viața, atât în rutina destinului, cât și în activitatea mea de profesor. Mereu am aspirat spre ,,sădirea” în sufletele discipolilor mei a omeniei, bunăvoinței și a tuturor calităților posibile.

Cu părere de rău, după mai mulți ani de activitate, am căpătat un dezgust față de profesia aleasă. Nu din cauza ochilor dornici sau mai puțin doriți de carte, ci din cauza colectivului și a anturajului în care am avut ,,marea ocazie” să mă manifest ca specialist. De fapt, nu s-a reușit decât să mi se ,,înnece” ardoarea mea de a face ceea ce-mi place și ce știu mai bine – să fiu filolog. Dar acest aspect îl las pentru altă dată. Revin la cei care m-au zidit ca om. Mi-au înseninat sau mi-au întunecat drumul existenței mulți pedagogi, din clasele primare până la studiile de doctorat. Am izbutit, totuși, să iau de la fiecare câte ceva. De la unii – am luat cele mai frumoase cunoștințe și calități, de la alții – doar dorința de a nu fi ca ei. Deci, am învățat de la toți. Acum, peste ani, abia am început să percep multe din povețele auzite cândva. De exemplu, profesoara de matematică ne zicea, atunci când eram mai gălăgioși: ,,Este o artă să te oprești la timp. Mă refer nu numai la gălăgie, dar și la alte situații din viață.” Peste ani am pătruns în esență.

,,Cel mai dificil examen este viața. Nu te preîntâmpină când ai lucrare de control și nici nu știi cum te va aprecia”.

,,Vă este dificil acum? Odată cu timpul ce va trece, veți înțelege că dificilul abia urmează.”

O mulțime de expresii ale dascălilor au devenit ,,citate” pe care le utilizez și eu la rândul meu. Chiar și ,,metode” de predare și esențe pedagogice mi-au rămas în memorie de la învățătorii din școală. De exemplu, când plângeam la orele de limbă franceză că nu pot să învăț verbele și tot întrebam: Pentru ce avem nevoie de verbul acesta? Profesoara (o femeie extraordinară, foarte exigentă, care, cu părere de rău, nu mai este în viață) îmi spunea: ,,Verbul este temelia fiecărei limbi! Dacă nu știi verbele, degeaba mai înveți”. Am ajuns să fiu și eu pedagog, să am discipoli străini și să zic: ,,Învățați verbele! Ele sunt temelia fiecărei limbi!”.

Am ,,introdus” în felul meu de a fi ca dascăl, umorul sever pe care l-am preluat de la profesorul de informatică (un domn inteligent, deștept și cu un umor fin, ce impunea o ordine involuntară în clasă). La liceu eram doar fete și un băiat. La lecțiile de matematică, acest domn ne-a predat teoria probabilității printr-un exemplu atât de interesant și exhaustiv care ne-a făcut pe noi, fetele, să înțelegem teoria probabilității. Ne-a spus: ,,Fetelor, dacă un băiat te-a cerut de nevastă, acest fapt încă nu înseamnă că se va căsători cu tine. Aceasta este teoria probabilității!” 🙂 Pe scurt, dar pe înțelesul nostru. 🙂

La universitate, profesorul de filozofie, încântat într-un fel oarecare de dorința mea pentru studii, dreptate și adevăr, îmi zicea: ,,Foarte dificil îi va fi cu tine bărbatului care te va lua de nevastă. Dificil, dar interesant. 🙂

Au fost anii de școală, anii de studenție…

Voi ține minte și toate concursurile, seratele organizate în școală, orele de curs și seminarele de la universitate la care mergeam cu atâta plăcere și respect față de mentori. Mă bucur din suflet că am avut ocazia să fiu discipolul profesorilor adevărați (mulți dintre ei nu mai sunt în viață). Am reușit să ,,iau” din personalitatea fiecăruia măcar câte puțin. Am putut admira profesoara de literatură, o doamnă foarte deșteaptă și elevată. Am înțeles cum poate fi cucerit respectul unui student prin inteligență și afabilitate datorită dascălilor pentru care pedagogia a fost și este nu doar o meserie, ci o vocație. Probabil, cel mai important element al personalității mele ,,cultivat” de profesori este raționalitatea de a alege între bine și rău, între ,,cum trebuie să fiu” și ,,cum să nu fiu niciodată”.

Am ajuns la o altă treaptă a vieții, la momentul în care pot să percep tot ce mi s-a spus și mi s-a dezvoltat în sufletul meu. Am avut onorea să am de la cine căpăta nu numai cunoștințe, dar și trăsături spirituale veridice.

Socrate spunea: ,,Toate profesiile sunt de la oameni, numai trei sunt de la Dumnezeu: de profesor, de judecător și de medic.”

Sursă imagine: radiotrek.rv.ua

Ce nu se cumpără, ce nu se vinde…

Viața în sine nu se cumpără și nici nu se vinde! Există o mulțime de citate, de meditații ale marilor personalități despre adevăratele valori, despre sănatatea și sentimentele care nu pot fi cumpărate și vândute. În fond, nici măcar lucrurile care par a fi doar elemente ale materialismului nu se achiziționează. Oamenii s-au obișnuit cu idee că banul decide totul. Nu e chiar așa! Aceste convingeri sunt numai niște iluzii. S-a creat în societate ,,o piață de desfacere” a tot și a tuturor. Patimile umane au orbit creiere și suflete. Cu fiecare zi ce trece îmi dau seama că filmele de groază despre zombi nu sunt decât o realitate actuală, numai protagoniștii sunt mai simpatici și execută ordine orbește fiind momiți de ,,promisiunile” utopice. Până și DEX-ul oferă o definiție aproape de certitudinea mea:

ZÓMBI s. m. 1. Om înviat din morți, care și-a pierdut identitatea, drogat (în stare de letargie) sau cu creierul spălat, apoi înscris cu anumite ordine, pe care le execută orbește, folosit în interes personal sau de manipulare politică. 2. (Fam.) Om fără caracter, lipsit de orice voință. (din fr. zombi)

E situația contemporană, nu? O mică specificare, la noi oamenii sunt vii, și, din păcate, dacă vor mai continua în așa hal nu vor avea nicio șansă de a învia din morți.

Chiar azi discutam cu Cineva despre o persoană X care și-a vândut demnitatea pentru nu știu a câta oară. Veți zice că mă contrazic. Ba nu, specific, nu s-a vândut, ci și-a arătat fața perfidă și ieftină ce se ascudea (și încearcă să se mai dosească) sub o mască plină de virtuți ce nu-i este deloc pe potrivă. Atunci când credem că cineva se vinde, de fapt, doar își aruncă ,,camuflajul”. Da, da! Precum viperele își pot arunca pielea, fiind, în esență, tot vipere.

Nu zic, am avut și o șansă (poate chiar mai multe) de fi ,,cumpărată”. Și câte promisiuni! Ce prețuri! Mă impresionase că aș costa atât de scump. 🙂 Prefer mereu să rămân tot eu. Nu îmi ,,arunc” masca, deoarece nici nu o am. Sunt așa cum sunt! Nimic mai mult, nimic mai puțin! Pesemne setea mea de dreptate și adevăr a cam ,,încurcat ițele” atât mie cât și la alții. 🙂 Dacă aș fi fost ,,cumpărabilă” sau ,,vândubilă” aș fi avut un trai mai bun (din punct de vedere material și psihologic). Nu regret deloc! Acum sufletul meu este mai liniștit și mai ,,înțelept” decât ar fi fost în alte circumstanțe.

Am avut mult timp pentru a înțelege valoarea vieții și a Omului în sine. De ce am spus ,,valoarea”? Fiindcă și viața și Omul nu au valoare. Uneori sunt atât de microscopici, alteori atât de incomesurabili încât nici tot aurul din univers n-ar fi echivalent cu ei.

Nimic nu se vinde! Nimic nu se cumpără! Fericirea, sănătatea, liniștea, iubirea, pacea, armonia, respectul, însăși viața și multe alte valori veridice nu pot participa în ,,comerț”. La fel cum nici moartea, tristețea, neliniștea, războiul, invidia, ispitile și patimile nu pot fi ,,negociate”.

Chiar și cei care cred că pot decide orice având bani, putere, de facto, nu decid nimic. Cu ei joacă doar maleficul din sufletul și din intențiile lor. Răul le ,,aruncă”, acest ,,praf” în ochi, le ,,pudrează” creierul și inima cu posibile ,,fericiri” materiale, ce, de fapt, nici nu există. E un ,,show” efemer cu final tragic. Sunt doar ispite, patimi…

Bine, unii pot procura un avion personal, dar oare pot cumpăra și termenul de valabilitate al acestuia sau ,,garanția” că îi va ,,duce” până la destinație? Categoric nu! Sunt doar niște probabilități estimate de oameni, în esență Dumnezeu decide. Alții își pot cumpăra o funcție, dar cineva le dă garanție 100% că va fi pentru un an, doi sau o viață? Nu! Fiindcă nu-și pot cumpăra ,,la pachet” și ,,asigurarea” că moartea le va veni în ziua cutare sau cutare. Poate chiar peste o zi sau două îi va lua. Ei nu pot să-și cumpere sau să-și vândă decesul. Și banala pereche de pantofi achiziționată cu ,,bonul de valabilitate” pentru un an nu face posibilă excluderea unei ploi torențiale care ,,va pune capăt” încălțămintei. Dar dacă acel pantof va fi cauza unei fracturi de picior? Cineva dă vreo asigurare pentru acest caz? Nimeni!

Putem crede că banul, favorurile, onorurile decid multe. Este doar o aparență prostească, lumească! Așa este văzută viața prin ochii ,,neevoluați” ai omului.

Toți suntem muritori de rând! Iată chiar prima și esențiala trăsătură prin care ne asemănăm toate vietățile de pe planetă! Doar dacă vreun nebun se consideră veșnic…

Mulți cred în rolul definitoriu al banului și al puterii acestuia. Se înșeală amarnic! Este doar o iluzie! Nu poți ,,comercializa” cu oameni, destine, vieți.

Până și respectul nu poate fi achiziționat. El poate fi doar ,,cucerit” cu un comportament și o atitudine demnă de Om. Mă miră cum unii afirmă că au respect datorită averii sau a funcției, când ei doar se înșeală. Nu e nici urmă de respect, e doar ipocrizie curată! Nu zic, sunt și persoane înțelepte, cu aur și influență care știu a rămâne Oameni în toate circumstanțele și luptă aprig cu ispitele, patimile, viciile. Le vine greu, însă nu uită despre valoarea veritabilă a vieții și înțeleg că, de fapt, banii nu au nicio valoare, sunt doar niște ,,unități – nulități” ce tulbură minți, inimi, destine.

Cumpărarea și vinderea obiectelor este o aparență în care credem cu naivitate. ,,Negoțul” unde ,,marfa” sunt oamenii la fel este părelnic. În așa situație ,,comercială” se vede adevărata ,,personalitate” și a ,,comerciantului”, și a ,,clientului” care, într-un fel sau altul, ,,se vinde”. Iar dacă e să vorbim despre sentimente, emoții, destine – aici chiar este absurd să analizăm o oarecare ,,piață de desfacere”. Sufletul, gândurile, aspirațiile, sănătatea, viața, liniștea, iubirea și multe alte valori cu adevărat fundamentale, depind doar de Voia Domnului și de credința noastră în El!

Sursă imagine: cryptonet.biz