Ultima frunză a naivității mele…

Ultima frunză dulce-a naivității mele

A căzut pe negrul cel de toamnă

Fără a se plânge de bune sau de rele,

În singurătate ca o părăsită doamnă.

S-a desprins din vise mari, rănite

Fără un doliu sau tristețe sumbră,

A perceput niște emoții pribegite

Ascunse-n van sub o rebelă umbră.

E cea care-a rămas într-un noian

Neînțelegând a lacrimii frântură

Zăbovind semeț ca ultim mohican

Și îndreptând a sorții ei curbură.

Viața a îndemnat-o să fie solitară

Apoi ca să dispară precum a apărut,

Doar ea, naiva, este atât de-amară

În sufletul ce bănuiala n-a știut.

Pledând spre transformare-n humă,

E-o răzvrătită! Cum a obținut tăcere?

Nu are frică de un vânt sau brumă!

Destinul a călit-o și suprema ei cădere…

Sursă imagine: brailaltfel.wordpress.com

7 comentarii

  1. Poteci de dor spune:

    Să credem că-i doar o transformare… 😉

    Apreciază

    1. Emilia WONC spune:

      Care deloc nu e rea 😊 😉

      Apreciază

      1. Poteci de dor spune:

        Nuuu, din contră 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  2. Cosmisian spune:

    A republicat asta pe Cosmisian's Blog – Gânduri Neinfinite și a comentat:
    #UltimaFrunza

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ioan M. spune:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Emilia WONC spune:

      Vă mulțumesc!

      Apreciază

  4. Ioan M. spune:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s