,,Viroze de toamnă” sau ,,Ce ne aduce toamna…” (sursă foto: https://www.expresul.md/2018/10/26/foto-a-ruginit-frunza-castanilor/)

Cred că a venit timpul să expun și eu câteva gânduri despre toamnă. Nu vreau să fiu prea pesimistă sau, din contra, foarte optimistă, ci voi ,,expune” propriile sentimente provocate de acest anotimp de trecere a ,,calendarului” și a vieții umane. Numai că natura veșnic ,,zboară” de la toamnă spre iarna reală, geroasă sau un pic caldă, imaculată datorită zăpezii sau urâtă din cauza noroiului și al temperaturii relative. Pe când în viața și sufletul omului toamna este ultimul anotimp. Da, urmează iarna ,,de dincolo” și poate că unica similitudine cu cea pământeană este culoarea ,,provocată”. La unii va fi o iarnă pudică de un alb extraordinar, iar la alții – o mocirlă totală, dezgustătoare, în dependeță de cum persoana și-a trăit celelalte trei anotimpuri ale vieții. De câte ori mă prind la ideea cât de diferiți sunt oamenii, cât de diverse sunt viețile, destinele, dar, totodată, în esență, e una și aceeași.

Fiecare trăiește cum vrea sezoanele vieții și, deasemenea, oamenii individual percep anotimpurile naturii.

Pentru mine toamna se asociază doar cu frig și viroze. Nu a reușit bine să se ,,instaureze” că deja capăt vreo viroză 🙂

În rest, nu e decât amintirea anilor petrecuți acasă, fiind copil. Și acum simt fumul frunzelor arse, aud foșnetul lor, văd copacii de pe marginea uliței ce duce spre casă, adulmec mirosul merelor care ,,cer” să fie culese și a florilor de lângă casa bunicilor.

Probabil nu sunt cele mai ,,reușite” amintiri. Generalmente, copilăria și adolescența nu îmi provoacă nostalgii acute, doar clipele petrecute în ograda bunicului meu scump mă răvășesc.

Nu aș vrea să dau timpul înapoi. Așa a fost viața de atunci și oamenii din jur – plini de răutate, invidie, răzbunare absurdă sau nepăsători și veșnic nemulțumiți. Numai câteva persoane care mi-au dat căldura inimii lor mi se asociază cu vara.

Am marele noroc că pot să uit multe, mai ales ce nu mi-a adus nicio satisfacție spirituală, ori chiar și m-a rănit. Nu știu ce aș fi făcut dacă nu aș uita… Posibil demult îmi ieșeam din minți 🙂 Însă, datorită specificului memoriei mele :), toamna îmi aduce numai sinesteziile acceptabile care mă și inspiră uneori, dar fără pic de nostalgie sau regret. Apropo, datorită toamnei am îndrăgit simbolismul și pe reprezentanții acestuia. Totul a pornit de la Bacovia și nevrozele lui 🙂 Mi s-a părut ceva interesant, neordinar. Apoi am continuat să studiez acest curent literar împreună cu exponenții săi (Macedonski, Minulescu, Arghezi, Baudelaire, Mallarmé etc.) Nu știu cum să argumentez firul care ar decide predilecția inimii mele anume pentru acest curent literar și pentru acești scriitori, însă dacă aș fi trăit în acea perioadă, cred că nu aș fi ezitat să îi cunosc personal măcar pe Macedonski, Bacovia și Minulescu. Aș fi fost un fan sau poate chiar un colaborator al ,,Literatorului”. Aceasta deja e o altă temă. Cât despre toamnă: mi-a adus câte ceva, mai nimic, mi-a luat mai multe, nu chiar totul, nu mă conduce către nostalgii, îmi ,,dăruiește” mereu viroze, răceli și bucuria de a rămâne indiferentă la ,,apariția” ei.

Va urma toamna vieții. Mai târziu, dar e inevitabilă. Ce îmi va aduce? Eventual, multe regrete (fără ele nici nu ar exista viața), conștientizări, unele realizări, bucurii și posibilitatea de a mă pregăti frumos și înțelept de iarna veșnică. Aspir la una imaculată, plină de lumină, liniște și iertare. Unul Dumnezeu știe cum va fi, la fel cum știe cum vor fi și celelalte toamne din calendarul vieții mele.

Acum să ,,alung” viroza care nu a ezitat nici măcar o clipă să îmi apară, să privesc cu speranță nucul singuratic de după geam și să îmi imaginez cum va fi vara viitoare ce îmi va aduce un an nou în viață.

Toamna (de Ion Minulescu)

Am tras sforile toamnei
și-am scris strâmb, pe ușă,
inventar
acum,
hai să-mpărțim toamna
și la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
și tăcerea,
apusul ți-l las ție.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piață.
am să ți le cedez, totuși,
numa ca să-mi lași mie
nopțile
și toate neîmplinirile mele
de fiecare zi…

5 comentarii

  1. rofstef spune:

    Cu astfel de cuvinte, normal că treci prin Toamnă mult mai ușor !

    Nici eu nu prea rezonez cu toamna..
    Am impresia că se sfarseste ceva, se întâmplă ceva, moare ceva.. Ma întristează toamna, mă stinge, mă usucă, mă rascoleste..
    Poate la cine îi place abstractul, misterul, neprevazutul, negura și tristețea, atunci le va placea acest anotimp..

    Multumesc de aceste rânduri, și să fim sănătoși, că va veni vara din nou, și din nou ne vom bucura 🙂
    Noapte Bună !!!

    Apreciază

    1. emiliawonc spune:

      Mulțumesc pentru apreciere! O toamnă cât mai liniștită!

      Apreciat de 1 persoană

      1. rofstef spune:

        👍🙋

        Apreciază

  2. Iosif Greblea spune:

    Toate cele patru anotimpuri au farmecul si frumusetea lor, atunci când sunt traite si împartasite în empatie, dragoste neconditionata, fara prejudecati, unii fatza de altii, fiecare cunoscându-si i originea, identitatea, indeplinindu-si constient si cu pasiune rolul atributiile în misiunea încredintata de Dumnezeu în aceasta dimensiune 3D.
    „Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo. Toate lucrurile sînt într’o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.”
    Multa sanatate, bucurie, fericire, liniste si pace în Suflet !

    Apreciază

    1. emiliawonc spune:

      Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s