Compensarea complexului de inferioaritate a unora – cauza diminuării sănătății a persoanelor din jur…

Fiecare om învață o lecție sau e nevoit, prin comportamentul unor persoane din jur, să poată diferenția anumite simptome psihiatrice. Nu trebuie să fim supărați pe eventualii ,,pacienți” care au făcut dificilă viața și au ,,batjocorit” sufletele celor din jur. Nu se merită să păstrezi în interior toate problemele și durerele provocate de ,,pacientul” cu o listă imensă de simptome psihiatrice. Pur și simplu trebuie de evitat cu price preț mediile ,,nocive” din punct de vedere psihologic.

Înțelegem involuntar cum se manifestă compensarea indirectă a complexului de inferioritate. Fără a fi psihologi sau psihiatri, toți cei care au în preajmă (Slavă Domnului dacă nu printre membrii familiei!) un astfel de posibil ,,pacient”, putem fi martori oculari la cum se ,,manifestă” conceptele lui Alfred Adler (psiholog austriac care a trăt în perioada 1870-1937).

Complexul de inferioritate este evoluția negativă de la sentimentul de inferioritate spre un sentiment acut de inferioritate.

Pentru Adler, sentimentul de inferioritate şi corelatul său, aspirația spre autoafirmare, reprezintă două din formele de de bază care poate să apară sentimentul valorii proprii. Prima formă este caracteristică, în general, vârstei copilăriei, când mica ființă umană constată cu durere cât de puțin pregătită este, în comparație cu adulții, să răspundă adecvat cerințelor complexe ale mediului social. Acest sentiment poate fi accentuat de o constituție fizică anormală (o infirmitate), de o situație economică şi socială precară, de o educație deficitară, etc. În înțelesul acordat de Adler, complexul de inferioritate este un efect fatal al unei comparații, este un simptom maladiv, un semn de tulburare a tendinței normale de autovalorificare. Depășirea se efectuează, de obicei, prin mecanismul compensării.

Nu mă voi axa pe analiza forțelor compensației care creează dispozitive interne în acest scop – depresia, hiperemotivitatea, deformarea caracterului. Aceastea sunt observabile iminent dacă suntem în contact cu persoana zi de zi. Complexul poate deforma caracterul înspre egoism, invidie, răutate. În general, persoanele lipsite de forța de a învinge, de a depăşi obstacolele întâlnite şi care nu găsesc mijloacele adecvate de satisfacere a scopurilor şi nevoilor lor realizează substituiri. Poate fi vorba de o ,,mască” compensatoare, un fel de schimbare la nivelul personalității, mai mult sau mai puțin superficială.

 Adler a pus în evidență, în mod convingător, modul de echilibrare (prin compensare) a sentimentului de inferioritate prin tendința de superioritate şi dominație. Cu părere de rău, compensările realizate prin această tendință nu sunt întotdeauna pozitive. Aceste trăsături, de exemplu, invidia, se pot manifesta printr-un sentiment care degajă superioritate, care sfidează, cu toate că în interior, invidiosul nu se simte deloc fericit şi superior cum încearcă să pară jignind pe alții mai fericiți dar şi mai vulnerabili. Uneori,se dezvoltă un comportament mult mai agresiv, când individul chiar ajunge să aibă credința că e superior, poate fi vorba chiar de atitudini megalomanice, ca de exemplu Hitler. Mă bucură faptul că vedem în jur cazuri în urma cărora suferă totuși un grup restrâns de oameni și nu țări sau continente.

Adler explică acest gen de comportamente astfel: dacă persoana care suferă de nevoia compensării inferiorității ei fizice sau sociale prin setea după superioritate este şi cu instincte agresive puternice, atunci tendința de superioritate este însoțită şi de voința de putere. Dacă, însă, gradul de agresivitate al persoanei este mai scăzut și poate fi controlat, atunci individul respectiv păstrează numai megalomia. Adler observă faptul că această pornire după superioritate este însoțită, de obicei, de un sentiment al persecuției,care se dezvoltă ca urmare a faptului că cei din jur nu recunosc dreptul la superioritate al celui în cauză. Prin urmare, putem atinge concluzia că din aprobarea sau dezaprobarea socială reies sentimente de îndrăzneală şi respectiv de deprimare sau dezolare, de orgoliu, vanitate,dar şi de umilință, modestie, timiditate.

În cazul particular despre care spuneam, este un complex de inferioritate îmbinat cu megalomania. Toate motivele care au provocat ,,dereglarea” de persoană nu pot fi cunoscute, dar unele sunt: subestimarea persoanei suferinde în familie, teroarea psihologică la care e supusă, deficiența de intelectualitate și inteligență, recunoașterea în subconștient că e un om ca toți oamenii și nicidecum un geniu, posibil chiar și răutatea interioară îmbinată cu prostia. Atunci când un potențial pacient posedă ,,cocteilul” ,,preparat” din răutatea, perfiditate și lipsa unui nivel intelectual, atunci devine și mai periculos pentru societate.

După cum am evidențiat mai sus, complexul de inferioritate deformează caracterul, de aceea, compensarea este necesară, pentru că, uneori contribuie la procesul de echilibrare interioară. Conform concepției lui Adler, fenomenul compensației este un instrument special al tendinței de afirmare proprie.

Sunt mai multe tipuri de compensație: directă, indirectă, deviatoare, consolatoare. Nu mă voi opri la descrierea fiecăreia, voi menționa doar câteva trăsături ce pot fi dăunătoare celor din jur satinsfăcând ,,pacientul”.

Adler a subliniat că oamenii care au o inferioritate vădita tind să şi-o compenseze, cautând să-i domine pe ceilalți într-un domeniu sau altul”. Așa ,,pacienți” vor recurge la ,,mască” pentru a-şi crea iluzia că sunt ceea ce ar vrea să fie (câștigându-și stima și prețuirea celor din jur prin lașitate).

Nevoia de demnitate personală, de prețuire şi de apreciere din partea celorlalți, îi determină pe unii oameni să adopte roluri fictive, să recurgă la ,,teatrul” de compensație pentru a-şi crea iluzia că, cel puțin, dorința lor intimă a fost atinsă.

Astfel de persoane devin niște ,,sadiști” psihici pentru a-și satisface nevoia lor bolnavă de a fi ,,superlativi”. Nu mai contează că este ,,lumea” creată de ei, ,,teatrul” excepțional în care joacă un rol atât de credibil.

A trăi pentru alții, prin alții, prin impresia şi atitudinea lor, căci dacă ei te respectă şi te consideră superior, atunci te simți aşa, chiar dacă nu eşti. De aici apare spiritul tiranic, dictatorial aparent invizibil ce face numeroase victime ale ,,pacientului” inconștient de lumea reală. Multe dintre aceste persoane bolnave nu recunosc și nici nu vor face acest lucru, iar anturajul lor se divizează în: cei care ,,prind” foloase fiindcă, din anumite motive concrete, le convine starea insului maladiv și cei care au toate șansele să devină și ei ,,pacienți” în urma interacționării cu posesorul psihicului deviat.

3 comentarii

  1. Iosif Greblea spune:

    Interesante punctele de vedere concepute de acest psiholog Alfred Alder, însa, personal cred ca sunt doar generalitati relative superficiale ale copmprtamentului subiectilor ‘bolnavi’ din perioada spatio-temporala în care nu exista tehnologia informatica care a transformat, accelerat si modificat mult structura moleculei de ADN a celulei vii, devenind aproape imposibil de a face diferenta între realitatea obiectiv-pragmatica si „masca” aparentelor afisata în societate.
    Cred cu certitudine si convingere ca, doar cei credinciosi cu adevarati în Cuvântul lui Dumnezeu beneficiaza de imunitatea împotriva acestui ‘virus virtual’ înselator, otravitor, ucigator al constiintelor umane si implicit al Sufletelor lipsite de Adevarul Cuvântului Vietii…Hristosul lui Dumnezeu…
    „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”

    Apreciază

    1. emiliawonc spune:

      Sunt deacord cu dumneavoastră, din punct de vedere teoretic, dar practic, am observat ce am redat în articol. Chiar mă minunez: Cum într-o persoană poate ,,încăpea” și complexul de inferioritate, și megalomania, și psihopatia. Din punct de vedere duhovnicesc- aveți perfectă dreptate (ca întotdeauna). Nu sunt nici măcar diletant în psihologie, ce am scris, sunt observări personale din viață într-un caz concret. Vreau doar să mă rog lui Dumnezeu să mă scape de așa oameni și situații pe viitor și să-i mulțumesc Domnului că m-a protejat și până acum să nu devin o victimă totală.
      De-a lungul anilor am învățat în astfel de situații extreme să zic doar: Doamne, Isuse Hristoase, miluește-mă pe mine păcătoasa!
      Și Dumnezeu m-a ajutat și mă ajută în continuare.
      Vă mulțumesc pentru comentarii și aprecieri!

      Apreciază

  2. Iosif Greblea spune:

    Cu mult drag, din dragoste pentru adevarata Viata, tainica, „…ascunsa cu Hristos în Dumnezeu.”
    O noapte binecuvântata cu liniste si pace în Suflet !

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s