Constanta vieții…

Aseară am citit pe blogul unei colege ,,de condei” (în zilele noastre, probabil, e mai bine de zis că suntem colegi ,,de tastatură”) despre scris care a rămas constantă a vieții sale. M-a inspirat, fiindcă m-am regăsit și eu, având această latură invariabilă a existenței imposibilă de distrus – pasiunea pentru scris. Dar voi înșira gândurile despre altceva, tema creației o las pentru altădată. M-am gândit, totuși, oare ce rămâne constant pe parcursul vieții unui om? Cred că nimic, deoarece chiar și scrierile noastre devin altfel, au o altă conotație, mai profundă sau mai superficială, depinde deja dacă viața ne-a ,,purtat pe mâini” sau ,,ne-a târît” într-un mod oribil prin evenimentele ce au avut loc de-a lungul anilor sau ne-a ,,izbit” de adâncul din oțel al suferințelor, trădărilor și grijilor.

Ne-am născut și instantaneu ,,Alea jacta est.” (Soarta este hotărâtă! Zarurile au fost aruncate!). Am trecut și noi ca Caesar Rubiconul, numai că unul invizibil, al existenței umane. Credeam o vreme că sufletul rămâne mereu tânăr. Posibil… Dar este ,,cârpit”, ,,încleiat” de atâtea ori încât se ,,uzează”, își pierde din naivitate, sinceritate, încredere, poate și din puritate…

Chiar și constanta devine variabilă (nu este unicul oximoron din viață). Păstrăm doar năzuința stabilității și nostalgia idealului lăuntric. De multe ori schimbările dor, tocmai și cele ce duc la bine. Cu timpul, ne protejează doar uitarea, ștergerea unei părți din amintiri ajută la reabilitarea sufletului și la împăcarea minții cu al nostru ,,perpetuum mobile”. Mergem cu picioarele noastre spre inevitabilul programat de Dumnezeu. Ce conștientizăm – reparăm, dacă nu – distrugem. Credința ne ajută, absența ei – ne omoară și când avem puls.

Schimbările sunt majore, infinite. Noi nu prea le observăm. Timpul îmbrâncește să mergem iute înainte, noi ne supunem docili.

Tot ce ni se pare neschimbător în existența noastră, de facto este o constantă relativă, înțeleasă de un suflet plin de cicatrici. Inima ne este imaculată doar la naștere, în anii de copilărie, apoi rezistă ,,uraganelor” destinului și devine atât de zdrențuită! O mai ,,ungem” cu credință, cu bucuriile mirene, cu sentimente aparent candide și mergem mai departe!

Trebuie să păstrăm itinerarul ce ne-a fost dat, unica constantă absolută – calea noastră spre înțelepciune, dragoste, apoi spre veșnicie.

6 comentarii

    1. emiliawonc spune:

      Vă mulțumesc pentru doza de dispoziție frumoasă! Să aveți o duminică liniștită cu oameni plăcuți sufletului!

      Apreciază

  1. Iosif Greblea spune:

    Un Suflet metamorfozat, o inima si o perceptie înnoita de credinta neclintita, un om nascut din nou, din apa si din Duhul Sfânt a lui Hristos, nicicând nu va fi multumit în cercul vicios , perpetuum-mobile obscur, cu inima ranita, frânta, ci va lupta ca un erou, contra curentului si timpului de pe pamânt care mereu îl trage-n jos, tinându-l la departat de Spiritul Mângâietorului Cel Sfânt…

    Apreciază

    1. emiliawonc spune:

      Viața este o luptă permanentă.
      Să aveți o duminică frumoasă și liniștită!

      Apreciază

  2. Iosif Greblea spune:

    Într-adevar ! O lupta cu noi însine, cu sinele interior, cu EGO-ul si erosul instinctual primar, care tinde mereu spre competitia cu sistemele acestei dimensiuni materiale aparente, 3D, ale perceptiilor celor cinci simturi primare, relative, involuate, moarte…
    O duminica cu liniste, bucurie si pace în Sufletu-ti frumos si luminos !

    Apreciază

    1. emiliawonc spune:

      Mulțumesc frumos!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s