Despre prietenia sănătoasă și raritatea ei…

Tema prieteniei este foarte actuală, e plin internetul, sunt pline replicile oamenilor, căci majoritatea pretind a fi prieteni adevărați sau că au prieteni foarte buni. Totuși, trebuie să fim cât mai precauți la noțiunile de ,,prietenie” și ,,prieten”, ele fiind foarte relative. Și de ce relative? Deoarece fiecare le percepe în dependență de ,,dimensiunile” creierului său, de profunzimea sufletului și al conștiinței. Cu siguranță până și DEX-ul ne oferă o noțiune cât se poate de ideală (PRIÉTEN, -Ă,prieteni, -e,s. m. și f. – Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.), ne mai zicând de lumina pe care i-o atribuie prieteniei sfinții părinți. Ne permitem să facem abstracție de multitudinea citatelor, a poeziilor, a romanelor în care atestăm exemple de pretenie durabilă sau perfidă. Au scris și s-au pronunțat despre prietenie chiar începând cu Aristotel, Cicero, apoi continuând cu Alexandre Dumas (care exemplifică noțiunea pe care o discutăm cu romanele despre cei trei mușchetari – prieteni înflăcărați), Albert Camus, Arthur Shopenhauer etc. Mihai Eminescu chiar a fost prieten bun cu Ion Creangă, iar Mihail Sadoveanu era amicul lui George Topârceanu. Majoritatea scriitorilor și a oamenilor de rând se pronunță pentru existența prieteniei ideale, cred în existența ei și aspiră spre ea ,,doborând” numeroase obstacole și dezamăgiri trăite.

Îmi propun, totuși, să vorbesc despre prietenie în esența ei reală, făcând paralelă cu noțiunea aceasta în esență teologică. Mă axez pe citate și idei ale părinților care ne oferă explicații din punct de vedere religios, însă pentru înțelesul oamenilor simpli, cât și pe concluziile făcute de-a lungul anilor din experiență proprie și din experiențele auzite de la alții.

Mircea Eliade spunea: „O prietenie care durează o viață întreagă este pentru mine un miracol”, pentru mulți dintre noi la fel este o minune, deoarece dezamăgirile care ne-au debusolat pe parcursul existenței noastre nu pot trece fără ca să ne lase ,,amprente” asupra sufletelor noastre.

Vorbisem anterior despre regretele pe care le au oamenii pe patul de moarte, unul a fost păstrarea legăturii cu prietenii. Cu părere de rău, mulți schimbă prietenii vechi, pe cei noi. Astfel au naștere, prieteniile ,,de conjunctură” (după cum le numește părintele Calistrat Chifan), prieteniile din interes care sunt în ,,vogă” în zilele noastre. Unul are prieten medic și ,,ține” cu orice preț la această pritenie ca să aibă la cine să se adreseze și la două de noapte dacă va avea probleme de sănătate; altul are un amic cu afacere, cu bani și influență, sigur că ,,îl ține” pentru a-și soluționa problemele de orice gen (păi dacă sunt banii și influența, la noi în societate se rezolvă toate 🙂 ), aici apare și un fel de efect ,,manus manum lavat”, de genul: eu te slujesc – tu mă răsplătești, respectiv, tu îmi faci un favor, eu te servesc și tot așa ,,perpetuum mobile”. Am văzut multe ,,prietenii” de acest gen și se par foarte ridicole și josnice.

Părintele Savatie Baștovoi în cartea ,, A iubi înseamnă a ierta” menționează:

,,Sfântul Vasile cel Mare, în regulile sale monahale, condamnă orice prietenie care ne face să punem pe cineva într-o stare privilegiată față de alți oameni, considerând că aceasta nu poate fi decât o lucrare a sângelui care demonstrează lipsa de iubire adevarată. Pentru Sfântul Vasile este de preferat ca începătorul să nu-și facă prieteni, adică să nu-și arate afecțiunea pe care o are față de cineva, dacă prin atașarea sa de anumite persoane ajunge să le nesocotească pe altele, fapt care se întamplă de multe ori. În concepția acestui mare sfânt și dascăl al Bisericii, lucrarea principala a monahului, și a oricărui creștin, este aceea de a ajunge să iubească pe toți oamenii la fel, fără să facă deosebire între ei, căci în aceasta se arată și adâncimea smereniei și înalțimea dragostei. ”

Sigur că aceasta este o stare superioară, avansată, un ideal la care nu se ajunge prea ușor. ”

Pentru a înțelege ce este, de fapt, prietenia și pentru a preveni amicițiile false, trebuie să percepem măcar 1% din definiția spirituală a acestei noțiuni.

Am vorbit despre cei care caută ,,prietenie” pentru a trage foloase mai mari, dar sunt și din categoria celora care pur și simplu vor să profite de om, în pofida faptului că sărmanul nici nu are ce-i oferi, nu are mulți bani sau influență având totuși ceva de preț: naivitatea și bunul simț (aceste două ,,compoziții” fiind un ,,cocktail Molotov” pentru suflet. De ce? Ele sunt momeala pentru profitori și elementul distrugător al sufletului, doar dacă ai naivitate și bun simț mai ai și suferința ce ți-o aduc cei ,,falși” prin metodele lor de a te distruge psihic). De cele mai multe ori ne întrebăm: Cum e posibil așa ceva? Am fost buni, am ajutat, ne-am străduit să fim oameni modești și calmi, chiar ne-am prefăcut și proști în unele situații, că nu înțelegem cum persoana profită, e perfidă, ipocrită, ne minte în timp ce noi știm adevărul și până într-un final am ajuns cei mai răi și cauza apocalipselor personale ale lor. Cu ce am greșit? Am utilizat prea mult ,,cocktail” al sentimentelor frumoase cu persoane nepotrivite. Cu siguranță fiecare dintre noi, ,,a simțit” vreodată în subconștientul său niște ,,semnale” rezultate din ceea ce se întâmplă în una din relațiile: eu – prieten, eu – coleg/colegă, eu – iubit/ iubită, posibil o concluzie rezultată din niște vorbe spuse nu la momentul potrivit, un comportament care dacă nu ne-a jignit, ne-a ,,scos” un semn de întrebare în minte despre noi și acel om, acea relație. Se întâmplă, dar noi ce facem? Nu vrem să recunoaștem nouă înșine că am greșit inițial! Am agreat ceva ce este toxic pentru sufletul nostru. De ce? Din cauza fricii de a ,,ne strica” ,,imaginea” în fața acelei persoane. Nu ne-am izolat la timp ca mai apoi să nu suportăm aceste consecințe.

Prieteniile rele sunt prezentate de Sfântul Ioan Gură de Aur în opera sa, mai rele decât dușmăniile:

„Nu ţine, dar, lângă tine prieteni care sunt dascălii pagubei tale! Nu ţine lângă tine prieteni care îndrăgesc mai mult masa ta, decât prietenia ta! Că toţi aceştia termină şi cu prietenia odată ce au terminat masa şi petrecerea; ceilalţi însă, prietenii de dragul virtuţii, rămân veşnic lângă tine, îndură alături de tine toate durerile şi toate necazurile tale. Prietenii de masă şi de beţii, neamul paraziţilor, de multe ori se răzbună pe tine şi-ţi fac nume prost” (Omilii la Matei, omilia XLVIII, VII, în col. PSB, vol. 23, p. 565). În general, suntem etichetați de către ceilalți și în funcție de prietenii noștri. În acest sens, Sfântul arhiepiscop accentuează următoarele: „Cunosc mulţi oameni vrednici care au căpătat o faimă proastă, făcută tocmai de prietenii lor de chefuri şi beţii; au spus despre dânşii că sunt nişte şarlatani, nişte desfrânaţi care strică casele altora, nişte corupători de copii. Şi lumea le dă crezare, crede că trăiesc cu copiii, odată ce nu se ocupă cu nimic şi-şi irosesc viaţa fără rost” (Omilii la Matei, omilia XLVIII, VII, în col. PSB, vol. 23, p. 565).

Nu trebuie să avem ură față de prietenii falși sau să îi judecăm pentru cele ce ne-au făcut, trebuie doar să îi iertăm, să ne îndepărtăm de ei, să uităm ce a fost și să ne trăim viețiile cu concluziile făcute și cu înțelepciunea cât firul de nisip căpătată.

Cât mai mult să iertăm ,, nu este om fără de greșeală și de aceea, așa cum dorim să fim noi înșine iertați, să iertăm și noi pe alții. Oamenii sunt diferiți, diferite sunt caracterele, educația, vârsta, starea sănătății și preferințele lor. De acestea toate trebuie să ținem cont în relațiile noastre cu oamenii.
A-ți cere iertare sau a ierta la timp este o artă și expresia mărinimiei și a experienței de viață. ” (Savatie Baștovoi în cartea ,, A iubi înseamnă a ierta”)

În cele citate mai sus se conține esența prieteniei indiferent de tipul ei, fie cea falsă de care trebuie să ne izbăvim și să uităm, cât și prietenia adevărată ce este foarte profundă în esența ei duhovnicească. La fel ca dragostea, o prietenie dacă este reciprocă, ea este fără de preț, valoarea este incomensurabilă.

În ce constă o prietenie temeinică? În sinceritate, omenie, modestie, respect și nu în ultimul rând în compatibilitatea sufletelor. Anume potrivirea spirituală e valabilă atât în amiciție, cât și în dragoste. Oare nu soțul/soția trebuie să fie cel mai bun prieten spiritual? Cu siguranță – da!

Toți am văzut și prietenii adevărate care pot dura până la adâncă bătrânețe. De fapt, dacă o prietenie s-a terminat, ea nici nu a fost. Această relație spirituală este un lucru titanic. Este construit cărămidă cu cărămidă, iar atunci când simți că poate cădea vreun perete, începeți împreună să cimentați și mai bine fundamentul prin sinceritate, smerenie și iertare. După cum s-a exprimat Sfântul Ioan: ,,Prietenul sincer este cu mult mai dorit decât chiar lumina.”

Am scris despre prietenie, cu exemple duhovnicești, pentru că altfel nu putem nici să avem idee către ce fel de amiciție și către ce tip de prieten să aspirăm.

În primul rând un prieten adevărat niciodată nu te va judeca, îți va da un sfat alegând cuvintele potrivite pentru a nu te răni și niciodată nu va tinde spre o superioritate față de tine. Poți considera o persoană prieten, atunci când ți se mărturisește sincer despre punctele sale vulnerabile și despre păcatele sale. Odată ce s-a decis să facă pasul dat, rezultă că are încredere în tine și ți se poate destăinui. Trebuie de apreciat oamenii aceștia și de înțeles că sufletul tău este important pentru ei, că persoana ta poate fi un pilon al zidirii unei pocăințe. Grija și atenția pe care putem s-o oferim sunt foarte importante. Treptat fortificăm legătura sufletească, astfel luminând și viața, nu numai chipurile și cugetele noastre.

Să nu uităm că prietenia are și ispite, însă cu cât mai mult pledăm pentru păstrarea măsurii duhovnicești în această relație spirituală, cu atât mai statornici putem deveni.

Prieteniile sunt ca vinul, cu timpul ori se oțetesc, ori devin tot mai bune!

Doresc tuturor să aibă măcar un prieten adevărat căruia și la ora două noaptea poți să îi suni și să îi zici: ,,Știi, așa am o greutate pe suflet, nu știu de ce și am vrut să mai vorbesc cu tine că altfel nu mă mai liniștesc.” Iar lar din telefon să se audă: ,,Da ce s-a întâmplat? Lasă că va fi bine. Hai, povestește, să ne gândim ce-i de făcut.”

3 comentarii

  1. rofstef spune:

    Îmi place mult că atunci când abordezi o temă, o întorci pe toate părțile posibile, și vorbești și pe un „ton”, astfel încât să te poată înțelege toată lumea..
    De multe ori vreau să mai citesc anumite articole, dar pur și simplu uni folosesc un limbaj atât de codificat al exprimării, încât tre’ să stau cu două telefoane in mână, cu unu din care să citesc, și celălat să dau translate ☺

    Am puțini prieteni, dar care sunt, sunt așa cum trebuie..din păcate am pierdut pe vreo trei din lumea asta, dar trag nădejde că îi voi revedea dincolo..
    Seară Plăcută !!!

    Apreciază

    1. emiliawonc spune:

      Îți mulțumesc mult pentru aprecieri! Mă strădui să fiu simplă, dar nu și simplistă, unora poate să le displacă simplitatea mea din articole sau din suflet, însă chiar nu mă interesează 🙂 Cât despre prieteni, e o temă discutabilă și individuală! Sănătate ție și prietenilor tăi adevărați!
      O seară frumoasă cu inspirație! 🙂 😉

      Apreciază

      1. rofstef spune:

        👍🙋

        Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s